„Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a semnat miercuri, 4 martie, Certificatul de Urbanism pentru Autostrada A13 Braşov-Bacău, aferent amplasamentului situat pe teritoriul administrativ al judeţului Braşov. Certificatul a fost în prealabil avizat de arhitectul-şef al judeţului, Alexandra Săliştean”, anunţă joi CJ Braşov, conform News.ro.
Localitățile traversate și protejarea zonelor locuite
Terenurile afectate de traseul autostrăzii includ imobile situate preponderent în extravilanul localităţilor Codlea, Hălchiu, Braşov, Bod, Sânpetru, Hărman, Prejmer şi Teliu. Sunt vizate atât suprafeţe din domeniul public, cât şi terenuri private. Acestea aparţin unor persoane fizice şi juridice.
„Practic, s-a încercat evitarea străpungerii intravilanelor delimitate de planuri urbanistice generale şi planuri urbanistice zonale aprobate conform legii, cât şi evitarea afectării altor construcţii existente autorizate. Doar municipiul Braşov este traversat pe intravilan de traseul autostrăzii”, menţionează CJ Braşov.
Beneficiara Certificatului de Urbanism este Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) SA, prin firma de proiectare SC Consitrans SRL, care urmează să întocmească Studiul de Fezabilitate, în baza avizelor şi acordurilor obţinute de la autorităţile competente pentru fiecare domeniu. Prin aprobarea Studiului de fezabilitate sunt stabiliţi indicatorii tehnico-economici ai investiţiei şi se poate avansa către etapa de expropriere a terenurilor şi apoi de obţinere a Autorizaţiei de Construire.
„În urma avizelor favorabile emise de cele opt primării pe teritoriul cărora se desfăşoară traseul viitoarei şosele de viteză, am emis Certificatul de Urbanism pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţie a Autostrăzii Braşov-Bacău. Le mulţumesc colegilor primari pentru sprijinul acordat proiectului. La nivelul Consiliului Judeţean, susţinem toate demersurile procedurale pe care CNIR SA le are de realizat în perspectiva lansării etapei de execuţie pe care o aşteptăm cu toţii. Această autostradă este un obiectiv de infrastructură extrem de important la nivel regional şi naţional, având în vedere că va asigura o conexiune rapidă între centre economice importante, Braşov şi Bacău”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
Conexiuni cu alte autostrăzi și restricții de mediu
Sectorul Braşov-Bacău al Autostrăzii A13 se va conecta cu tronsonul Sibiu-Făgăraş-Braşov. Conexiunea se va face printr-un nod de mare viteză, construit în zona de nord a municipiului Codlea. Acolo va fi şi intersecţia cu Autostrada A3 Bucureşti-Braşov.
Potrivit CNIR SA, au fost avute în vedere evitarea rezervaţiilor naturale. Construcţiile sunt interzise în acele zone. S-a decis devierea traseului cu aproximativ 12 kilometri. Motivul este reprezentat de constrângerile din zona poligonului Carfil de la Hărman.
Toate drumurile duc la Kyev . Către eroii care ne apără de ruși . Slava Ucraina ! Ardealul e asigurat de autostrăzi . Acum , se rezolvă de către politicienii proeuropeni , care s-au trezit cu ceafa la nasturi , izolarea de Ardeal acolo unde sunt marile bogății ale Romăniei , a valorilor estromănești , pentru consolidarea ,, cordonului vertical ,, . Uite așa , ne mentinem statutul de ținut tranzitat .