Patriarhul Daniel a lansat un apel

Părintele Patriarh Daniel a făcut apel la solidaritate cu persoanele afectate de inundații, sâmbătă, potrivit Basilica.ro.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe clerici și credincioși „să contribuie activ la ajutorarea” persoanelor afectate de inundații.

„În urma inundațiilor masive din județele Galați, Argeș și Vaslui, dar și din alte zone ale țării, facem un apel la solidaritate creștină cu sinistrații, victimele vulnerabile social și familiile îndoliate. Patriarhia Română se alătură instituțiilor și autorităților centrale și județene în efortul de sprijinire a semenilor noștri care trec prin momente de grea suferință. Clericii și credincioșii din toate eparhiile sunt îndemnați să contribuie activ la ajutorarea acestora, atât prin rugăciune, cât și prin colectarea de ajutoare financiare și alimente neperisabile.

Adresăm, totodată, un mesaj de compasiune familiilor îndoliate cărora le suntem alături și ne rugăm Domnului Iisus Hristos să-i odihnească în pace pe cei decedați din cauza inundațiilor, iar celor apropiați să le ofere mângâiere și întărire sufletească”, se arată în mesajul Patriarhului Daniel.

PF Daniel a aprobat un ajutor de urgență pentru sinistrați  

Arhiepiscopia Dunării de Jos a anunțat, într-un comunicat, ce măsuri ia în sprijinul victimelor inundațiilor din județul Galați.

„În fața dezastrelor naturale, ne unim mai întâi în rugăciune și punem umărul la purtarea crucii care ne-a fost dată prin revărsări de ape în multe localități din județul Galați”, transmit Părinții de la Centrul Eparhial din Galați.

„În primul rând, suntem și vom fi alături de familiile îndoliate în așa fel încât să poată să fie așezați în cuviință și în respectul uman, așa cum este tradiția noastră creștinească și românească.”

„Adresăm, totodată, rugăminte tuturor sfințiților slujitori din zonă să încurajăm oamenii aflați în grea încercare și să unim rugăciunea cu întrajutorarea fraternă! Cei care nu am fost afectați, să fim primii care venim, în zi de sărbătoare, în ajutorul semenilor noștri”, transmit reprezentanții eparhiei.

Sectorul Social al Arhiepiscopiei Dunării de Jos colectează și distribuie ajutoare, în condițiile stabilite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență: apă, pâine, pături, hrană neperisabilă și medicamente.

Cantinele sociale de la Centrul Eparhial și de la parohii organizează și un ajutor imediat de hrană pentru pompierii aflați în prima linie.

Un ajutor vine și din partea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” – Tudor Vladimirescu, care a pregătit locuri de cazare și primește, începând de sâmbătă seară, persoane care au rămas fără acoperiș deasupra capului.

Viitura din noaptea de vineri spre sâmbătă, care a atins 1,7 metri, a afectat aproximativ 5.000 de gospodării din 12 localități rurale ale județului Galați. Patru oameni au murit, iar peste 250 au fost evacuați

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

13 Comentarii

  1. Poate e Sfantul Dumnezeu care dezarmeaza Romania pentru a nu intra in razboi cu rusii? Poate sa fie si asta o explicatie a acestor inundatii? Si dupa inundatii va veni poate si un mare cutremur ca sa scoata defintiv Romania din jocul de moarte termonucleara pe care Amerlocia l-a hotara Romaniei? Sau poate face campanie electorala impotriva tradatorilor de neam si tara s-a alogenilor ce au condus spre dezastru Romania tocmai ca oile Domnului sa nu-i mai voteze pe acesti satanisti in fruntea tarii. Necunsocute sunt caile Domnului cand nu vrea sa-i piarda pe supusii Lui.

  2. Indemnul Patriarhului Daniel este crestinesc si de luat in seama.Numai ca Parinte scoate-ti din uz,la predica ori la liturghie,sa mai pomeniti „sa-i ocroteasca Dumnezeu pe Conducatorii Romaniei”ca acestia sint sabotorii Romaniei.In regimul trecut,inainte de 1989,se spunea”sa-i ocroteasca Dumnezeu pe Conducatorii Republicii Socialiste Romania”.Da,aceia meritau aceasta ruga chiar daca nu in totalitatea lor,in mare parte da meritau!Dvs.Biserica(eu sint ortodox)spuneti ca nu va implicati:politic,economic,socio-politic si alte asemenea.In mersul societatii/a tarii trebuie sa va implicati activ si nu doar emotional ori reparatoriu;de ce nu luati exemplu de la catolici care s-au/se implica?Dumnezeu sa primeasca rugaciunile!

  3. SCOATE BANI DIN VISTERIA PATRIERHIEI SI AJUTA SINISTRATII ,NU CERE CU MILOAGA LA ENORIASI !

  4. El sa se roage acuma sa nu mai plouă. Exces de zel.

  5. Sa-i pomeneasca Dumnezeu pe conducatorii Romaniei care au distrus industira, agricultura, economia, au alungat milioane de romani in pribegie si au transformat Romania intr-o baza satanica umpland-o de soldati si armament occidental pentru a ne baga pe noi, romanii in razboi cu rusi. Ha, ha, ha!

  6. Sa vanda vestmintele de aur si limuzinele de lux,sa plateasca taxe si impozite ca toti si sa ii ajute pe cei napastuiti!nu mai zic sa isi imparta averile si sa umble desculti,dupa cum le-a zis Domnul!!!

  7. @maxtor
    Tot maxtor ai ramas? Vai de capul tau ala retrograd, credeam ca ai fost promovat si tu macar Western Digital (WD), daca nu SanDisk.

  8. Cu Sergentul Ciuca 10 nu o sa aibe Lumea Bani nci de o Lumânare pentru caVrea sa introducă Euro in Romania ! Si or sa fie Foarte Multi Oameni Saraci !

  9. Si unde donezi daca vrei sa donezi? Intreb pentru ca nu vreau sa ajunga la Ciolacu sa bage el in gura sa infulece.

  10. In sfarsit Patriarhul a mai iesit si dansul cu o vorbulita. Prea tacut Patriarhul nostru ! Sunt atatea de spus….am dori mai multa implicare in viata cetatii. Este nevoie de interventie pe doua subiecte mari: 1. Romania are nevoie de demografie, nu se mai fac copii, o predica pentru sustinerea natalitatii si a familiei implicit; 2. Furtul si implicit coruptia, biserica nu ia atitudine iar fenomenul este anticrestin si se mentine la cote ridicate.

  11. Te-ai trezit Daniele? Ți-a tăiat Popa limba de nimic nu zici de românii din teritoriile ocupate de Ucraina? Nu-ți dă voie Securitatea?

  12. Patriarhul lu pește a lansat un apel.. securiștii din biserici s.au trezit în ploaie.. că țara asta se duce de râpă, că e furată de toți așa zis politicieni, nu interesează pe nimeni.. vorbesc toți aiurea, pe la tv, pe la radio, toți se dau deștepți, toți spun ce rău, că ei sunt cei buni, la pro fm, și la Digi, și peste tot, toți deștepții se bat cu pumnii în piept că ei știu tot, dar de făcut,? Face cineva ceva? Cu puterea lor enorma de massmedia, face cineva ceva?macar nu tac dracu,.. de ani de zile vorbesc acolo la microfoane, la ProFM, Digi, și toți deștepții.. de făcut când faceți ceva, mai deștepților

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.