Patru SIF-uri dau investitorilor dividende de 100 milioane de euro

Conducerile a patru din cele cinci SIF-uri au anunţat că urmează să plătească în acest an acţionarilor dividende generoase, cu o valoare cumulată de 421,5 mil. lei (circa 98 mil. euro), care sunt în medie de peste două ori mai mari faţă cele acordate anul trecut.

SIF Oltenia (SIF5) este singura care nu a anunţat până în prezent ce dividend propune acţionarilor.

Dividendele propuse de administratorii SIF pentru a fi distribuite acţionarilor în 2012 sunt cele mai mari din istoria societăţilor de investiţii financiare în condiţiile în care majoritatea SIF-urilor au încasat sume importante din vânzarea participaţiilor la BCR către Erste Bank. Astfel, pe lângă un pachet de 1% din acţiunile Erste Bank, patru SIF-uri au primit în schimbul pachetelor la BCR şi câte 123,6 mil. lei (28,4 mil. euro) fiecare, scrie zf.ro.

În medie cele patru SIF-uri au propus să distribuie în acest an 80% din profiturile obţinute anul trecut, de 527,5 mil. lei (121,3 mil. euro), care s-au situat de asemenea la un nivel record.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.