Secretarul Camerei Deputaţilor, Georgian Pop a declarat marţi la finalul şedinţei Biroului Permanent că PDL şi-a retras moţiunea simplă pe buget care urma să fie dezbătută şi votată în plenul de săptămâna viitoare.
„Iniţatorii PDL, iniţiatorii unei moţiuni au propus şi am acceptat să îşi retragă moţiunea (simplă pe buget n.r.) pentru a mai revizui. Pentru mai multe detalii ar fi bine să îl întrebaţi pe domnul Toader, dânsul a avut această iniţiativă. Noi le-am propus de principiu să discutăm cum este normal marţea vitoare, dânşii, cei de la PDL au spus că se mai gândesc, probabil nu sunt suficienţi de mulţumiţi cu forma estetică sau de fond a moţiunii pe care ne-au înaintat-o”, a spus Pop.
„Probabil o vor depune din nou, nu ştiu ce fac. Certitudinea este una singură, astăzi ( marţi n.r.) cei de la PDL au cerut retragerea de la dezbatere, de pe ordinea de zi de săptămâna viitoare”, a declarat secretarul Camerei Deputaţilor, întrebat fiind dacă democrat-liberalii vor mai depune moţiunea simplă pe buget.