Pe marginea prăpastiei – Dans pe marginea vulcanului

Zilele acestea s-au petrecut câteva evenimente care au stârnit îngrijorare. Încă nu ne-am lămurit de ce a demisionat Vasile Dîncu din funcția de ministru al Apărării. S-a speculat în fel și chip, dar nimeni nu știe cu precizie care a fost motivul neînțelegerii cu președintele României. Mulți români, și eu mă număr printre ei, se tem că am putea fi împinși în conflictul dintre Ucraina și Rusia, că Statele Unite ar putea decide să “ajute” Ucraina atacând Rusia de pe teritoriul statului vecin, iar armata română s-ar afla în prima linie. Unii susțin chiar că există deja pe front mercenari români și polonezi îmbrăcați în uniforme ucrainiene, iar “asigurările” ministrului Bogdan Aurescu cum că nu acordăm ajutor militar Ucrainei valorează cam cât o ceapă degerată

E adevărat însă că România nu prea mai are armată înafară de cea care defilează pe sub Arcul de Triumf la 1 decembrie. Când majoritatea tinerilor visează să părăsească țara, credeți că s-ar prezenta mulți la centrele de recrutare? Când patriotismul a dispărut, pentru ce să lupte tinerii noștri? Și ce să apărăm noi în Ucraina? Lăsând de o parte diferendele privind teritoriile pe care ni le-a luat Stalin, avem să reproșăm Ucrainei că nu a respectat tratatele semnate și nu a acordat drepturi egale minorității românești din Bucovina de nord, dimpotrivă! Să-l “ajutăm” pe Volodimir Zelenski care zice că apără valorile democrației europene în timp ce interzice presa de opoziție și toate partidele? E drept că, în timp ce rachetele rusești îi distrug țara, parlamentul ucrainean a votat căsătoria persoanelor de același sex… Asta da grabă în a respecta “una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene” după cum spunea președinta Comisiei, doamna Ursula van der Leyen.

Mi-am dorit întotdeauna ca România să devină Elveția sud-estului european: să aibă o armată puternică, să încurajeze băncile românești și investițiile străine, devenind un soi de paradis fiscal al regiunii. Nenorocirea României este că politicienii s-au comportat ca niște prostituate. Și “înainte”(în vremurile bune”) și acum. Iuliu Maniu (agentul britanic Tom) nu era cu nimic mai breaz decât Puiu Pașcu sau Mișu Negrițoiu etc Plin de el, cocoșat de propria importanță, Maniu era însă și de o naivitate periculoasă. Marele gazetar Pamfil Șeicaru povestea că, în 1943, l-a prevenit că România a fost abandonată de “aliați” lui Stalin, în urma negocierilor de la Teheran. “Pentru liniștea dumneavoastră”, i-a răspuns candid Maniu lui Șeicaru, “mulțumindu-vă pentru cele comunicate, vă pot spune că nimic nu se va schimba în Europa centrală și în Balcani, cu atât mai mult în ceea ce privește frontierele țării, fără ca în prealabil domnul Churchill și președintele Roosevelt să mă consulte.” Aceeași încredere oarba în NATO și în promisiunile Occidentului ne va împinge într-un conflict și, pentru că nu vrem să învățăm că istoria se repetă, vom muri cu Articolul numărul 5 pe piept.

Politica României a fost întotdeauna dictată din exterior, așa se va întâmpla și acum. Vom deveni o zonă tampon (buffer-zone) de bună voie sau cu sila. Ar fi mai bine pentru noi să o facem de bună voie. Cine nu vede că Rusia câștigă suferă de cecitate.

Toată presa română s-a ocupat de discursul “suveranist”, pronunțat “de la Bruxelles” de Mircea Geoană, cu proaspăta sa schimbare la față à la Klaus Schwab în mizerie, și a trecut sub tăcere maratonul de 5 ore pe care l-a ținut Vladimir Putin la Clubul Valdai. Platitudinile cu gust sălciu debitate de secretarul general adjunct al NATO lasă pe oricine rece, dar sunt multe idei în discursul președintelui rus care ar avea ecou în sufletele romanilor. De aceea au și fost trecute sub tăcere.

Între altele Vladimir Putin a spus: „Sunt convins că numai dezvoltarea liberă a țărilor și popoarelor se poate opune dictaturii, că numai dragostea pentru ființa umană și pentru Creator se poate opune degradării oamenilor și că doar complexitatea înfloritoare a culturilor și tradițiilor se poate opune standardizării și interdicțiilor primitive. ”

Problema României a fost întotdeauna complexul de țară mică. Ne-am uitat mereu în afară, așteptând sprijin, idei, soluții. În loc să ne dezvoltăm prin noi înșine”. Slava Domnului aveam cu cine și cu ce! Iar politica noastră externă a fost un soi emulsie de slugărnicie cu obrăznicie.

Ce va face România după ce fumul actualului conflict se va risipi? Trebuie să ne gândim la asta înainte să fie prea târziu!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 47
Eugen Mihaescu 67 Articole
Author

36 de Comentarii

  1. Un articol care ar trebui sa dea de gandit politicienilor actuali, daca mai avem politicieni care pot gandi.

  2. Autorul se fereste ca ala de tamaie sa pronunte cuvantul securitate. Vorbim deci degeaba. Dupa ’89 securitatea tradatoare (nu toata) a fost singura care a colaborat prin oamenii ei introdusi peste tot (unii in costume de noi politicieni si guvernanti) cu mafiotii de afara care conform propagandei uriase ale aceleeasi securitati vroiau binele Romaniei. Cine a tradat odata va trada mereu. Fie si pentru avantaje personale.

  3. Un nonsens . Trupele NATO nu vor ataca niciodata pe cineva la fel cum trupele Romaniei nu vor face asta in mod singular .NATO sprijina, conform legile ONU ,un stat ce este invadat de alt stat .NATO dupa cum bine se stie , a adus doua batalionane de lupta sub comanda francilor si al americanilor , avem scutul ce ne protejeaza si care protejeaza si UE de la Deveselu conectat la un sistem de aparare la fel de bine stiut .Functie de evolutia razboiului din Ucraina intreg flancul de est pe directia nord-sud va fi parte a protectiei Uniunii Europene .SUA isi reface sisatemele nucleare de aparare si descurajare din Europa . Noile bombe nucleare *(rachete)ce pot fi atasate avioanelor de lupta de tip F15 , F35 sau Tornado (Rafale deja are proopriul lui sistem de lovire la distanta ) devin un factor de descurajare extrem de puternic ele putind lovi tinte identificate si multe alte tinte aparute in teatrul de lupta .Ucraina primeste sisteme antiracheta din Germania si SUA ce deja fac diferenta . Un numar din ce in ce mai mic de vectori rusesti nu mai trec de aceste noi scuturi interceptoare .Romania este in totalitate protejata .

  4. Culmea marshaviei Romania va fi obligata sa lupte cu Rusia pentru ca Bucovina, Bugeacul shi insula sherpilor sa ramana nazishtilor U-Krainieni nu restituite Romaniei cum doresc Rushii. Bine ca a demisionat Dancu. Am intrat in NATO fara sa stim in ce-am intrat.

  5. Citez din marele gazetar care a fost Pamfil Seicaru:
    1.După două mii de ani de creştinism, credeam că a dispărut cultul lui Baal. Şi iată că Rusiei Sovietice, noul Baal, i se dau sacrificii popoare întregi.
    2.Cei mai mulţi bani i-am câştigat nu pe ce am publicat, ci pe ce nu am publicat.
    3.Situaţia internaţională indică, am putea spune ca Byron altădată, că destinul îşi schimbase caii.
    4.Astăzi, măturătorul de pe stradă care îşi cumpără ziarul dimineaţa la chioşc este mai informat de ceea ce se petrece pe toată suprafaţa globului decât era Ludovic al XIV-lea într-un an

  6. „incă nu ne-am lămurit de ce a demisionat ”
    -domnu academician sa-si ia certificari pe „securitate nationala”
    si ca un cetatean al Republicii sa se intereseze despre „imposibilitatea cooperarii”
    cu Comandantu…..
    -nu te-a lamurit Klaunus, bai baiatule!

  7. … numai niște infantili își pot închipui că Art. 5 se aplică în cazul României, sau dacă suntem atacați de vecinul de la nord sau est, mișcă cineva vreun deget pentru noi. Cu ucraina este altceva, este ceva ce pute rău …

  8. tocmai am avut o conversatie cu un amic din tara care era suparat ca subliniam ca avem 44 la suta analfabetism functional in romania …il deranja ca subliniam ca si americanii au prostii lor si la fel toata lumea …corect fara prosti democratiile n-ar functiona…ar fi prea multe intrebari stinjenitoare …se minte ,se promite si analfabetii voteaza …si te miri de ce il preocupa pe johanis ucraina…l-a adus pe abas seful palestinienilor la bucuresti sa-i spuna cit de mult face romania pt ucraina …johanis e bolnav mintal rupt de realitate sau cum cred eu parte din coloana a cincia a jidanilor in romania alaturi de aiurescu ,ciuca ,citu ,ciolacu et co ….viitorul romaniei ….slava ucraina…

  9. @Eugen Mihaescu (I) : va dau dreptate, chiar daca n-o aveti, si anume ca NICI UN RAZBOI SUA-RUSIA NU VA AVEA LOC PENTRU UCRAINA. Cele doua tari nu se vor înfrunta si direct. Dimpotriva, ZELENSKY A REUSIT SA-L ÎNFURIE PE ROBINETTE, caruia-i cerea, în celebra lui maniera tziganeasca, sa-i mai trimita bani (de razboi, zicea el, desi ei ajung în buzunarele proprii -Zelensky devenind, datorita razboiului, miliardar, alaturi de clica de la Kiev. Regim fara parlament, consiliu de ministri, legi, etc., dar cu bani). Asa ca, din iulie anul asta, Zelensky-i pe drojdie si se asteapta sa fie si rasturnat. Regimul de la Kiev, KAPUT. UCRAINA, BUCATZELE, si autoritatile române, si tradatoare, si idioate. „Mercenarii români si polonezi îmbracati în uniforme ucrainiene”. Nu sunt mercenari. E vorba de fortele armate. Ale României, nu, ale Poloniei, da. În NV Ucrainei, teritoriu istoric al Republicii celor Doua Natiuni (Polonia-Lituania), cu Lvov, centru universitar de renume, la Renastere. De acord cu „politicienii români, prostituate”. Acuma si-n trecut, cu Maniu mentiune speciala, agent britanic. Maniu a si fost, de altminteri, întotdeauna împotriva Transilvaniei românesti. De acord ca NICI UN OM POLITIC „ROMÂN” (zic ei c-ar fi „români”, când, de fapt, TRADATORI) NU I-A APARAT PE ROMÂNII DIN UCRAINA, discriminati la sânge de regimul de la Kiev. SCOLI CU PREDARE SI-N LIMBA ROMÂNA, ÎNCHISE, ZIARE, REVISTE, POSTURI TV, ETC, INTERZISE. Ori, drepturile minoritatilor nationale sunt APARATE PRIN CHARTA ONU. Care si sta la baza interventiei rusesti în Ucraina. Vladimir Putin de ZECI de ori a spus ca UCRAINA = TARA ARTIFICIALA (mutireligioasa si multinationala). Pâna acuma, numai POLONIA da semne sa fi priceput. Numai militari POLONEZI sunt, actualmente, în Ucraina de Nord (Polonia istorica). Desi.

  10. Chiorul Băsescu a transformat România, in mod gratuit, în țintă prioritară pentru rachetele nucleare rusești, prin căcatul de „scut” Deveselu. Idiotul solemn, Klaus Iohannis, ne împinge mult mai departe, prin „coeziunea” sa profund nejustificată cu interesele americane în Ukraina!…

  11. (II): Între cele doua entitati (polonezii din Polonia si polonezii din Ucraina) sunt si diferente, si ranchiuni. Fapt fiind, însa, ca ucrainienii i-au decimat pe polonezii proprii, adica cetateni ucrainieni, în WW2 (genocid. Fapt fiind ca Polonia-si darâma statuile eliberarii de sub Germania nazista. Când ele glorificau inclusiv rezistenta poloneza la nazism. Polonia, de altminteri = relatii tensionate si cu Germania. Doi dusmani de-o data, Rusia si Germania. Revenirea la surse). Stalin: GRESIT. Datorita lui Stalin (Tratatul de pace, 1947), România are Transilvania. Parti din Moldova devenind rusesti nu din cauza lui Stalin, ci a OTOMANILOR, care le cedeaza, ilegal, rusilor BASARABIA. Stalin n-a facut decât sa restabileasca niste granite istorice, în conditiile-n care România atacase URSS în 22 iunie 1941, alaturi de Hitler, si soldatii români (sacrificati ca-ntotdeauna) ajunsesera pâna la Stalingrad, unde-au fost în linia I si-au ramas si fara morminte. Vladimir Putin si Valdai : omul are obisnuinta maratonurilor verbale. Politica sportiva. ps. Le-am scris vreo câtorva dintre românii lashi (= parlamentari), între care Alina Gorghiu, grupul minoritatilor nationale, AUR, sa apere drepturile românilor din Ucraina (scoli în româneste, ziare, reviste, TV, adica … ACORDURILE DE LA MINSK. Ori, Rusia a intervenit în Ucraina tocmai fiindca regimul de la Kiev nu respecta Acordurile de la Minsk. + pentru „laboratoarele de arme chimice” ucrainiene. Politicienii români tradatori : nici dupa dezmebrarea Ucrainei n-or sa-i apere pe românii ramasi à la Ioan-fara-Tara (fratele lui Richard. Inima de Leu). ps, comentatorilor: art. 5 n-are nici o legatura.

  12. Domnule Mihaescu vă felicit pt curajul de a expune în mod public o concluzie la care mulți români au ajuns, aceea că ni se pregătește intrarea într-un conflict care nu este al nostru.
    Dar și mai îngrijorător e faptul că în urma manipulărilor grosolane și mai mulți compatrioți vor aplauda această acțiune, ce va fi amară pentru ei în momentul în care vor lua contact cu realitatea. Iar realitatea e cu mult mai tristă pentru poporul ucrainean decât ne imaginăm: armata decimată, infrastructura grav avariată, economia menținută artificial de factorul extern, populație dislocată atât în exterior cât și în interior șamd.
    Se dorește impingerea noastră și a altora în acest conflict deoarece numai o intervenție din exterior mai poate salva aparențele în care s-a investit atâta energie, altfel timpul ce le-a rămas se măsoară în luni de zile, dar și acestea foarte puține.
    În cazul nostru pentru a evita această situație, în prima etapă se impune retragerea imediată a unui partid de la guvernare pentru a dizolva guvernul și a cere alegeri anticipate. Și nu cred că ar fi o soluție imorală din moment ce am ajutat poporul vecin chiar mai mult decât ar fi trebuit. De fapt eu sper că dl. Dincu & echipa, dacă au ceva spirit patriotic să facă acest lucru.
    Și totuși nu subestimez inteligența parșivă a celor care fac jocurile din moment ce toate piesele sunt în poziție finală de atac pe tabla de șah.
    Am avea nevoie de o minune, la câți nouri negri s-au adunat deasupra României …

  13. Pierre Bérégovoy committed suicide by shooting himself on 1 May 1993.
    Pierre Beregovoy, who stepped down as Prime Minister in March
    Francois Fillon made comparisons with his uncle

    -prim-ministru nepotu primului ministru???????????????????
    -da,
    vezi canada,grecia
    si neamurile de târlă din Romania.

    (paul pacuraru a fost demisionat mai hentai)

  14. Problema cu Dancu era ca nu facea declaratii belicoase, nu latra la rusi si colac peste pupaza a mai zis ca trebuie ca USA, Ucraina si Rusia sa stea la masa negocierilor. Cum guvernul Biden si fanaticii de la Kiev vor razboi indefinit sa zici asa ceva e extrem de grav! Asa ca a zburat. Probabil Dancu chiar asa cum era el omul sistemului se gandeste ca traim aici chiar la granita cu Rusia are si el familie si un conflict poate distruge Romania. Dar sistemul se azi selecteaza numai slugi perfecte.

  15. @ bunul samaritean- n-am inteles cum e cu „scutul care ne protejeaza” . Mai ales ca dupa ce an „varsat „4,5 miliarde de coco nu au venit „rachetele”. Pentru „scut”. Si NATO „ajuta orice stat care este invadat „? Mai,mai mai !!!???? Dar Yugoslavia pe cine a invadat ? Dar Iraqul ? Dar Afghanistanul ? Si alealalte multele ? Hai „bunule samaritean „,ce zici ? Dar probabil ca esti si tu un „bun samaritean”ca si cei ce au facut „victime colaterale”prin Iraq unde spun „gurile rele”au murit peste 1500000de copii . Nu se stie cite „victime colaterale”au fost in Afghanistan ,Siria , Libia ,etc .Cind vom fi la ananghie se vor vedea „bunii samariteni „.Ca au mai fost prin 1942 pe la Yalta unii .

  16. După ultimele sondaje, boul de la cotroceni ajunse la sub 10 % încredere!…dacă o ține așa, vorba unui prieten, o sa ajungă în 2024 să nu mai aibă încredere în el nici nevastă-sa!…adică 0 % …
    Și voi vorbiți de clasa politică românească, de conducătorii noștri iubiți, de golanul rareș bogdan, de guvernul meu,…
    Vânzoleala asta a forțelor de ocupație străine în românia (armate) a fost posibilă numai cu acceptul unui idiot!…Oare parlamentul nu-i devină?…cum a fost posibil ca în nici o ședință în plen să se discute invadarea țări de către toate scursurile lumii?…
    Acum e prea târziu, toți acești mercenari au o misiune…să-l păzească pe boul de la cotroceni!…punct…
    Să vedeți ce se va întâmpla după 2024,cum vor dispărea ca măgarul în ceață…

  17. # bunul samaritean 21:56
    Îți poți arăta BUNĂTATEA dând o fugă pe la Fallujah, în Irak. Să vezi cum arată bebelușii de acolo, după ce BUNII SAMARITENI i-au bombardat pe arabi cu fosfor alb și uraniu sărăcit.?
    Hai, nu mai sta !

  18. Poate chiar nu trebuie sa facem nimic… Ma gandesc ca daca cuiva ii va trece prin cap sa faca ceva o sa distruga tot ce inactiunea ar fi creat de un milion de ori mami bine… Manana (fonetic: maniana pe spanioleste) … imaginati-va o initiativa a unor dezaxati care conduc Romania… naspa tablou, nu-i asa?

  19. @bunule samaritean ai dreptate. NATO nu va intra in Ukraina impotriva rusilor, ca nici in Irak NU a intrat NATO, ci o forta multinationala condusa de SUA. In aceasta forta vor intra americanii, romanii, polonezii, lituanienii, estonienii, letonii.

    Nu ai dreptate ca scutul ne protekjeaza. Chiar au spus-o americanii. E vechi si are cateva rachete de importanta mica. Acolo radarele sunt mai importante, dar asta nu inseamna protectie.

    Am dat deja in avans 4,3 MILIARDE dolari pentru rachetele Patriot deja de pe vremea lui Trump si americanii mai cer urgent avans pana in decembrie inca un MILIARD de dolrai, dar in tara exista un singur sistem Patriot cu trei bombe…..Alles bules cum ar zice tziganul nostru din Tziganiada…

    Chiar cred ca Biden va incerca sa intre in Ukraina inainte de 8 noiembrie, ca doar nu la-a chemat la Washigton pe seful statului major al armatei de flori de cucu…

    Chiar fara razboi, Europa este deja scindata pe modelul – SCAPA CINE POATE.

    Germania nu vrea sa isi mute industria in SUA si de aceea pleaca in China. prefera o colaborare cu China decat „imbratisarii” americane.

    Razboiul din Ukraina a fost dorit de SUA nu numai pentru a lovi in Rusia, ci si pentru a dezindustrializa Europa, care ii facea concurenta economica.

    Romania va ramane in sfera de influenta americana si va fi muritoare de foame….
    Aratati-mi o tara in care a intervenit SUA dupa 1945 care a devenit prospera atat timp cat a avut trupe de interventie americane pe teritoril ei. Luati exemplu Irakul, care candva a fost stat….ce a mai ramas din el?
    Europa trebuie sa moara economic ca SUA cu imensa ei datorie sa supravietuiasca.

    Rinabiua va fi o mlastina politica a saraciei si foametei!!!

  20. Armata actuala NU are treaba cu patriotismul, ci cu banii. Sau credeti ca militarii aia romanesti care s-au dus in Afganistan s-au dus din patriotism?!? De ce uitati ca am mers de-a-ndaratelea pe drumul istoriei si ne-am intors in capitalism? Aici BANUL DICTEAZA, BANUL CONTEAZA.

  21. Doar un intelectual se poate gandi la viitor, restul sunt ca o turma care traieste clipa. Europa nu are si implicit noi avem politicieni care sa inteleaga ca ar trebui sa existe un maine, mainele lor este in ”orientari” anatomice si culinare, in casa cu felinare unde se traieste sau se moare de o supra… Europa va avea un viitor daca este interzis sa se vorbeasca de pace, negociere si totul se concentreaza pe inarmare si chiar in unele articole de cea nucleara? WW -rile s-au tinut in Europa si a scapat distrugerii totale…sa speram ca lumea va avea un viitor inca niste mii de ani pana se va sfarsi ciclul sumerian, cand va fi alungat dinnou cel intunecat. Pardoxal lumea noastra, europeana, pare crestina, dar nu a dovedit un progres in credinta. Iisus a incurajat omul sa fie bun si sa-si umple sufletul cu Lumina credintei, faptelor bune si a intelepciunii, iar Vechiul Testament Cele zece porunci…de doua mii de ani se ucid si jefuiesc fratii intre ei…

  22. Super analiza dumneavoastra, fuga precipitata a marilor corporatii americani si mistoul pe care face propaganda de la Berlin prin oficialul DW la adresa noului ministru al apararii incercand sa demonstreze opiniei publice ca este un securist si ca din acest motiv nu este de incredere – pentru dumnnealor si nu pentru populatia Romaniei ne releva ce nivel de empatie si sustinere avem la acest moment in cea mai puternica tara din UE cu un conducator de etine germana.
    Suntem singuri asta este real politik si mai marii de la Bruxelles cu DEEP STATE ne duc catre un dezastru in relatia cu muscalii..

  23. „NATO sprijina, conform legile ONU ,un stat ce este invadat de alt stat” !!! Ba nene, am mai citit minciuni gogonate si aiureli de dimensiuni cosmice pe acest site, din partea gastii careia in mod sigur ii apartii, dar niste idiotenii ca astea, concentrate intr-o singura fraza, rar mi-a fost dat sa citesc ! 1. „Conform legile ONU” (poate mai degraba „conform legilor ONU”, dar treaca-mearga !) ! Care „legi ONU” ?!? Mizeria aia inutila, ostatica la New York, da „legi” ? Si americanii … pardon, NATO, „le sprijina” ?!? ; 2. In momentul asta cred ca sint in lume cel putin citeva state care sint „invadate” (hai sa spunem, agresate) de alt stat, un exemplu fiind conflictul armeano-azer sau Eritreea-Etiopia … de ce NATO, acest Batman al timpurilor moderne, nu le zboara si lor in ajutor ?

  24. În sfârșit cineva are curajul să spună un adevăr despre “martirul național“ Iuliu Maniu.

  25. Eduard M?tZ ot CZernowitZ Uraniul saracit, daca nu stiai, cand il folosesc americanii este doar un penetrant inofensiv, care nu este genotoxic si teratogen. Daca l-ar folosi rusii si-ar recapata valentele intriseci, daca ma intelegi..

  26. Este un pericol mai mare decat conflictul cu Rusia. Lumea nu vede, sau refuza sa inteleaga, ca in cazul unui conflict, DIN SPATELE RUSIEI SE PROFILEAZA CHINA.
    Si cu 1 miliard si 300 de milioane de insi care mananca putin si produc aproape orice la costuri minime nu te joci. Da, da…urul ca ursul, dar ia uitati-va putin in spatele lui, ca se vede o umbra mare!!!
    Asta e problema, nu atat Barbarossa II ce vor „aliatii” sa declanseze. America va fi ocupata pana peste cap cu chinezii, ca sa mai poata veni in ajutor si Europei.
    Socotiti toate cartile, inainte sa va grabiti cu un verdict. Cine cati asi are, si de ce culoare.
    Oricare ar fi rezultatul final al unui conflict, Romania pierde. Asta e foarte clar.

  27. @astrobalamuc: Americanii, de la Clintoni nu se mai joaca de-a uraniul: i-au transferat Rusiei îmbogatirea si saracirea. Au „delocalizat”, fiindca prea scump. Asa ca singura putere nucleara a lumii este, acuma, Rusia. Numai China-i mai calcându-i pe urme.

  28. @Ironica : SUA nu-si pot permite sa declanseze un razboi militar pe care n-au nici o sansa de-a-l câstiga. N-au nici arme, nici fonduri fonanciare de rezerva pentru a le construi, nici fabrici. Unul rece, economic, da, armat, însa, nu. SUA dintotdeauna au fost adversarele, daca nu dusmancele Europei. Situatia actuala le aranjeaza: au câstigat razboiul, fiindca ultima, fara energie si, deci, productie si comert, e la pamânt. Au obtinut de la oamenii lor de la Bruxelles (von der Leyen, Borell, Comisia, înfintata de-un nazist, Walter Hallstein, „reciclat” în SUA dupa WW2), tot ce voiau. Rezultatul, însa, pentru SUA, cu UE-n genunchi si c-o Rusie de neatins, va fi pierderea a ceea ce credeau a fi dominatia mondiala. Rusia atingându-si scopul si ea, cu afirmarea mai multor poli de putere-n lume. Ba, înca – dezastru pentru SUA -, cu afirmarea RUBLEI ca mondeda de rezerva mondiala în dauna $, lucru care va plasa ultima la rangul de maximum putere regionala. Povestea, si Putin are dreptate, va dura vreo, spune el, 10 ani. SUA = vae victis. În 10 ani sa-i vad pe tipii de la Washington ce se fac cu aia peste 50 de milioane de locuitori fara casa si masa, pe care-i au, actualmente, si care, fara $, or sa se multiplice exponential.

  29. Ileana Rollason Nici nu mai e nevoie pentru ca s-a atins un punct critic in supa transhumanista pe care au clocit-o vreme de decenii. Circul zilnic acopera o operatiune mamut de resetare a biosferei terestre din temeliile caramizilor genetice, de la homo sapiens si pana la flora si fauna planetei care se desfasoara in contextul unui ciclu solar si galactic in plina emergenta cu surprize pt toata lumea. Globalisti si goyimi de-a valma. 8 minute ii trebuie soarelui sa ne intoarca in epoca de piatra si este mai mult ca probabil ca in viitorul apropiat se va intampla din nou.

  30. @astrobalamuc: diferenta-ntre teorie … si practica. Nimeni nu le spune cretinilor sa nu faca „proiecte”, dar însa – de unde bani sa testeze o secventa, ca de pus în practica întregul e imposibil? Plus ca sunt sigura sa fie deja depasiti: acuma câtiva ani, China reusise o manipulare genetica esentiala, si-anume, germenii tineretii fara batrânete si vietii fara de moarte. Proiect, spune ea, îngropat, dupa scandalul mondial pe care l-a produs vestea. Eu cred orice, numai ca proiectul sa fi fost îngropat, însa, nu.

  31. Sa rugam pe presedintele Putin ca atunci cand va ataca Romania ca raspuns la agresiunea diviziei 101 amereicane, sa trimita rachetele asupra palatului cotroceni, palatului victoria, palatului parlamentului si asupra sediului din padurea Baneasa. Macar sa stim si noi ca scapam de tradatori.

  32. Invazia a produs distrugeri uriase in Ucraina si moarte .Dincolo de dezastrul umanitar (nu va fie frica Ucraina va fi reconstruita daca nu integral macar partial ).Coruptia din Rusia si efectele ei de-a lungul intregului sistem energetic si militar ,dorinta de a ramine in istorie ca si Titanul secolului , nevoia de a creste exponential vinzarile de armament , nrvoia de a reorienta obtinerea de hidrocarburi din Rusia spre aducerea gazului lichefiat din SUA si atragerea a noi alti parteneri energetici precum si nevoia de decuplare totala de tot ceea ce inseamna Rusia ,inarmarea Japoniei si Germaniei , aliantele ce sunt acum obligatoriu de specificat de mai toate statele lumii (vrem nu vrem trebuie sa alegem partea) ,nevoia de a scapa , prin distrugere , de tot armamentul fost sovietic , nevoia de a aduce in Europa noile bombe nucleare americane ce pot fi pozitionate pe avioane de lupta ,nevoia europei de a dubla toate trupele si tot armamentul american aflat in Europa cu cel produs in UE ,nevoia de a pune in miscare „singele ”cetatenilor europeni ce devenisera cam de felul „lasa-ma sa te las ”a dus la ceea ce vedem cu totii .Putin oare sa nu fi inteles asta ?

  33. Copeicari din toata lumea uniti-va! Mariuta e ocupata cu vacutele dar voi, ics, Al, unde sinteti, de nu ii tineti isonul Lenutei lu’ Rollason? Iata, ea duce tot greul…

  34. Avertisment foarte înțelept din partea domnului Eugen Mihăescu: România să se gîndească la ea. Consonează cu ceea ce a susținut domnul Andrei Marga:nu va fi pace durabilă fără normalizarea teritoriilor în cazul Ucrainei și al vecinilor ei, nu va fi învingător clasic în acest război, România nu are ce căuta în război, dar are ocazia, prin diplomație inteligentă, să rezolve situația Bucovinei și ținuturilor cunoscute. Se confirmă zi de zi că aici este adevărul. Este bine că România are conștiințe de asemenea profunzime. Secretarul general adjunct al nato Geoană nu spune decît locuri comune de simplu propagandist. Ieftin de tot1

  35. @bunul samaritean: E clar ca Putin nu a inteles. Ce a inteles el, si a inteles foarte bine, este impotenta Occidentului, disponubilutatea sa pentru compromis, cu orice pret pe spinarea altora. Ucraina nu este primul caz. Este doar prima oara cind Rusiei i se raspunde in forta, probabil pentru ca acum interesel sint altele. Occidentul nu a miscat un deget cind Republicii Moldova i se raspaluia parte din teritoriu, nici in cazul Georgiei, nici macar al Ucrainei, in 2014. Sa vedem insa pina unde va merge cu actuala intransigenta, declamata foarte insistent. Precedentele compromisuri de la Malta si Yalta prea fac cu ochiul.

  36. bunul samaritean – Daca citesc bine articolul din ziar ,constat ca opinia D-vs. se potiveste exact ca nuca in perete.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.