Penibil, cu primarul Brașovului. Tribunalul a intervenit!

Tribunalul Braşov a decis, vineri, că primarul USR al municipiului Braşov Allen Coliban trebuie să înlăture de urgenţă sigiliul aplicat pe uşa biroului viceprimarului liberal Sebastian Rusu.

„Admite cererea de chemare în judecată având ca obiect – ordonanţa preşedinţială formulată de reclamantul Sebastian Mihai Rusu, în contradictoriu cu pârâţii UAT municipiul Braşov şi Allen Coliban în calitate de Primar al Municipiului Braşov şi în consecinţă: Dispune înlăturarea în regim de urgenţă a sigiliului aplicat pe uşa biroului reclamantului situat în sediul Primăriei Municipiului Braşov şi obligă pârâţii să permită reclamantului să folosească biroul din sediul Primăriei Municipiului Braşov în scopul exercitării atribuţiilor ce decurg din funcţia de Viceprimar al municipiului Braşov”, se arată în hotărârea postată pe portalul instanţelor.

Aceasta poate fi atacată cu apel, în termen de 5 zile.

În urmă cu o lună, viceprimarul Sebastian Rusu a reclamat faptul că i-a fost schimbată încuietoarea uşii biroului din Primăriei, fără să existe o dispoziţie legală în acest sens.

La acel moment, viceprimarul a sunat la 112 şi, ulterior, s-a adresat şi instanţei. Conform lui Rusu, în urma schimbării yalei de la birou, au fost sechestrat bunuri personale ale sale, inclusiv buletinul şi laptop-ul, dar şi ale consilierului personal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

9 Comentarii

  1. (editat) USR din Armata Drulelor,vorba povestii lui Creanga,mai putin cunoscuta; drula ai insamantat,de drule sa ai parte

  2. Atât face de când e primar. În afară de scandal și circ nu mai știe altceva.

  3. Golanii astia de rezisti, sunt inarmati cu bolovani si cu sticle incendiare, astia incalca Legile Tarii cu violenta si agresiuni, curand, nenorocitii astia de USR isti vor ucide oameni pe strazi – ca la Praga, dementul cu mitraliera 15 ucisi si 24 raniti. Urgent, USR istii sa fie pusi sub observatie calificata si sub control politienesc.

  4. Usr-istul asta parca e frate cu primarul de la sectorul 6 din Bucuresti, care e plantat acum in PNL. Individ periculos prin ambitia dictatoriala si tenacitatea cu care insista sa implementeze invataturile soroshiste cu care a fost indoctrinat prin diversele ong-uri prin care a crescut, si care duce un razboi murdar cu proprietarii de autovehicule trimitand abuziv politistii locali sa-i hartuiasca. Asta in absenta oricarui temei legal. Bucuresteni! Atentie ce veti vota anul viitor.

  5. Allen „Delemn” Coliban, seful usilor de la Primaria Brasov.

  6. Oriunde sunt astia din Uniunea Sabotati Romania la conducere (Brasov, Timisoara, Sector 1 etc.) iese circ!

  7. Toti bolovanii astia useristi sunt de-o mama, Securitatea si de-un tata, Sorosh. Zici ca sunt facuti la strung automat pe banda rulanta. Si cand te gandesti ca Johanis a vrut sa nenoroceasca Romania numind un guvern USR Zero) ca primul guvern al MEU.

  8. Un primar de toata cinstea si o spune un brasovean. A comis o eroare sa scoti la suprafață o nulitate numita Rusu , nu era cazul. Lasă-l să se plimbe prin primarie , ca alta treaba nu are!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.