Motivele CCR în cazul pensiilor speciale ale parlamentarilor – „O palmă pe obrazul românilor”

Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit, joi, că este neconstituţională legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor.

Decizia a fost luată cu 6 voturi „pentru” admitere şi 3 „împotrivă”.

Legea care a eliminat pensiile speciale pentru parlamentari a fost adoptată într-o singură zi, cu încălcarea tuturor termenelor, ceea ce reprezintă o afectare a procedurii, transmite, joi, Curtea Constituțională.

„Curtea a observat că, potrivit art.76 alin.(3) din Constituție, <La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere>. Este o exigență constituțională ca scurtarea termenelor procedurale și accelerarea parcursului legislativ să se realizeze numai în cadrul procedurii de urgență [art.76 alin.(3)], și nu a celei generale [art.75]. Or, legea criticată a fost adoptată în cadrul procedurii generale într-o singură zi, cu încălcarea tuturor termenelor, ceea ce reprezintă o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său. Respectarea art.75 și art.76 alin.(3) din Constituție constituie fundamentul dezbaterilor democratice din Parlament și, prin substratul lor de valoare, presupun un schimb de idei între cei ce exercită suveranitatea națională. Evitarea sau limitarea dezbaterilor parlamentare prin scurtarea nejustificată a termenelor, fără a respecta prevederile constituționale obiective și exprese în acest sens, denotă o atingere adusă însăși unei valori fundamentale a statului, și anume a caracterului său democratic. Totodată, în acest context, Curtea a reținut și încălcarea principiului securității juridice”; transmite CCR.

Potrivit comunicatului de presă, Curtea a constatat „încălcarea dispozițiilor constituționale ale art.1 alin.(3) în componenta referitoare la democrație, art.1 alin.(5) în componenta referitoare la securitatea juridică a persoanei, precum și ale art.75 și art.76 alin.(3) privind desfășurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor”.

Decizia este definitivă și general obligatorie.

Pe 17 februarie 2021, Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi „pentru”, iar 30 de parlamentari nu au votat.

Peste 70 de foşti parlamentari au contestat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale.

Excepţiile de neconstituţionalitate vin de la instanţe din toată ţara, respectiv Tribunalul Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş şi Curtea de Apel Timişoara.

USR critică decizia CCR privind pensiile parlamentarilor

„Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Petre Daea, Teodor Meleșcanu, Vasile Blaga, Dan Matei Agathon și mulți, mulți alții își recapătă privilegiile imorale, prin grija judecătorilor Curții Constituționale, unii beneficiari ei înșiși de pensii speciale. Decizia de astăzi a CCR reprezintă o palmă pe obrazul românilor care, după o viață întreagă de muncă cinstită și de contribuit la sistemul de pensii, de abia își duc traiul de azi pe mâine. Și, totodată, decizia de azi arată tuturor de ce vechile partide politice refuză cu obstinație să numească la Curtea Constituțională oameni profesioniști și integri, preferând cozile de topor gata să răspundă oricând comenzilor venite de la centru”, potrrivit unui comunicat de presă.

„Restaurația privilegiaților, asta ne livrează azi Curtea Constituțională. Instanța supremă consfințește ceea ce românii simt în fiecare zi: clasa de șmecheri e mai egală decât noi, restul. Vom continua lupta împotriva pensiilor speciale cu toate mijloacele de care dispunem”, declară Cătălin Drulă, președintele interimar al USR.

„Înainte de a pleca din fruntea CCR, președintele acesteia, fost parlamentar PSD, s-a străduit să găsească orice chichiță pentru a declara neconstituțională eliminarea unei pensii speciale despre care aceeași CCR, în alte decizii, spune că poate fi eliminată. Acum înțelegem de ce PSD a insistat ca proiectul lor de desființare a pensiilor speciale ale parlamentarilor să fie cel adoptat, chiar dacă a fost depus câțiva ani după primul proiect al USR de eliminare a acestor privilegii. Noi, însă, vom redepune un proiect de lege pentru abrogarea pensiilor speciale în așa fel încât CCR să nu îl poată declara neconstituțional. Să vedem dacă PSD va fi dispus să îl și voteze, așa cum au pretins că ar fi dispuși să facă”, precizează deputatul USR Cristian Seidler.

Liderii USR susțin că „acum, grație CCR – instituție puternic politizată, care a sabotat constant toate încercările de eliminare sau măcar impozitare a pensiilor speciale – parlamentarii își recapătă privilegiile și îi vor sfida în continuare pe românii obișnuiți, care au, după o viață de muncă, pensii mizere”.

„Foștii parlamentari ajunși la pensie vor încasa, din nou, pentru doar câțiva ani de mandat, câte 5-6.000 de lei pe lună. Cei care au prins mai multe mandate vor sări la 14-15.000 de lei pe lună. Asta în timp ce pensia medie în România este de doar 1.800 lei”, se menționează în finalul comunicatului.

Ce spune PSD

Social-democrații anunță că nu sunt de acord cu pensiile speciale pentru parlamentari: „Vom repeta procedura ori de câte ori va decide CCR că este nevoie, dar, în final vom ajunge la rezultatul dorit”

„Poziția PSD este foarte clară: fără pensii speciale pentru parlamentari! Am luat decizia de a desființa pensiile speciale ale parlamentarilor demult și nu ne-am schimbat opțiunea! De aceea, așteptăm motivarea CCR și vom repeta procedura ori de câte ori va decide CCR că este nevoie, dar, în final vom ajunge la rezultatul dorit”, transmit pe Facebook social-democrații.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

43 de Comentarii

  1. care „ccr”? care „justitie”?? toate insttutiile anti-statului NE-ROMANESC SI NEALES DE ROMANI IMPOTRIVA ROMANULUI DE RAND. NU NE MAI FACEM BINE! tradatorii, criminalii, needucatii, incultii, ignorantii si impostorii securimii umbrite pe butoane.

    • Parlamentarul roman trebuie sa fie sarac pentru a depinde de stapanul extern. El nu are voie sa faca afaceri (in timp ce in Germania si SUA are) e vanat de DNA pentru cele mai ridicole cauze si evident pensia trebuie sa fie mica o masura populista pentru a prosti poporul. Problema e competenta si dependenta de stapanul strain nu diurna, salariul sau pensia. Parlamentarii romani interbelici erau bogati si nu depindeau de ambasadorii straini. Dar atunci era capitalism nu sorosism marxist pentru prostime si bani cacalau pentru oligarhii vestici.

  2. Parlamentul chixocomic(vorba lui Mircea Crisan)isi poate milui gradina zoo cu oricate pensii ,asa cum a miluit justitia,armata,politia,serviciile,primarii,etc
    Parlamentarii nu sunt oameni responsabili,nu inteleg contributivitatea, au lipsit la scoala la materiile esentiale; si se tot incearca sa se faca varza din sistemul de pensii bazat pe contributivitate

    P.S. Foarte bun articolul d-lui Buduca inchis la ‘comentarii’!
    Cu putin efort din partea autorului, ar putea scoate o carte
    Eu cred ca rasismul,bigotismul,antisemitismul,comportamentul violent,xenofobia in societate au si o componenta genetica si o componenta de reflex conditionat,dupa 2000 de ani de tot felul de religii,imperii coloniale,razboaie mondiale,ideologii si suferinta umana
    Ideologia „Schimbările climatice” ar putea stimula bigotismul si xenofobia

  3. Parlamentul chixocomic(vorba lui Mircea Crisan)isi poate milui gradina zoo cu oricate pensii ,asa cum a miluit justitia,armata,politia,serviciile,primarii,etc
    Parlamentarii nu sunt oameni responsabili,nu inteleg contributivitatea, au lipsit de la scoala la materiile esentiale; si se tot incearca sa se faca varza din sistemul de pensii bazat pe contributivitate

    P.S. Foarte bun articolul d-lui Buduca inchis la ‘comentarii’!
    Cu putin efort din partea autorului, ar putea scoate o carte
    Eu cred ca rasismul,bigotismul,antisemitismul,comportamentul violent,xenofobia in societate au si o componenta genetica si o componenta de reflex conditionat,dupa 2000 de ani de tot felul de religii,imperii coloniale,razboaie mondiale,ideologii si suferinta umana
    Ideologia „Schimbările climatice” ar putea stimula bigotismul si xenofobia

  4. Pai , la ce ne putem astepta ? Eu cred ca CCR va da dreptate contestatarilor , pentru simplu motiv ca si cei de la CCR, au si ei pensii speciale si cum corb la corb…! Asta este! Cei care nu au dreptate niciodata , dar absolut niciodata, sunt oamenii de rand , adica tocmai acei care produc valori si bunuri materiale, de unde se ingrasa cei care nu produc decat … cuvinte, goale de continut si eficienta! Vivat !

  5. Inca un virus infect cu care se contrazic unii sau altii, cand de fapt, sunt complici la reusita beneficiilor hotiei din functii politice! Cade si de aceasta data pentru ca, de fiecare data, nu stabilesc reguli corecte si clare in lege! E inca o manevra politica infecta verbal pentru a ocupa emisia televiziunilor!

  6. care a fost CONTRIBUTIVITATEA acestor TRANTORI in anii in care au sforait si taiat frunza in cei 32 de ani ? ZERO !!cloaca majoritara voteaza orice este IMPOTRIVA celor care sint FURATI cu facturile acceptate de ANPC si acceptate de toate gastile din monstruoasa coalitie cat si DUSMANII ROMANILOR din usr !!

  7. Conform știri pe surse hotărârea va decide” legea e neconstitutionala”

  8. Lăsați gargara.
    Pensiile speciale ale milițienilor analfabeți și a securiștilor trădători
    Pensionați la 42 de ani
    Va îngroapă ăștia in datorii sub umbrela nato.si valorile nord atlantice(gen titanic)

  9. Nu vă faceți griji!
    Deși părea că cedează sub greutatea pensiilor speciale puse pe ea, masa CCR e în afara oricărui pericol.
    Aceasta pentru că, cu câteva contrafise bătute unde trebuie de câțiva judecători mai meșteri în proptele, nimic nu se mai mișcă.

  10. Bai romane, nu fii prost!!! La Parlamentul European exista Pensiile Nesimtite ….Ca asa e in Capitalism…. Nu exista capitalism fara miliardari si privilegiati…..In plus, NATO vrea carne de tun, de aceea Armata romana va avea Pensii Nesimtite in continuare…..Doar asa atrage ofiterimea la razboi…..NATO vrea razboi pentru ca vrea Resursele naturale ale Rusiei….Europa vrea Spatiul Vital in Rusia care in plus beneficiaza si de incalzirea globala. De aceea toata Europa aplauda mortii din Ucraina, cu cat mai multi cu atat mai bine pentru Europa……Numai ca Rusia stie lectia si la nevoie face parte cu China, Siberia. Mai bine cu comunistii chinezi decat cu lacomia occidentala.

  11. Patrioți bre, români buni,.nu stau, nu dorm, nu se rățoiesc pe degeaba,, Trebuie plătiți regește, chiar de o suportă la plată și nepoții tăi,. Deci clar ei sunt intangibili, e rețeaua care se susține reciproc,.Parte din statul paralel căpușe..

  12. Mdea,doar nu erau fraierici sa-si dea ccr-istii cu firma in cap,doar si ei binificeaza de pensii speciale si totul pute a intelegere pe spatele gugustiucului fortat sa se pensioneze la 70 de primaveri.Ghinion.Bre,uite de asta nu mai vreau sa contribui un pitac la pusculita statului esuat ,de unde se infrupta toti securicii iesiti la pensii nesimte pe la 40 de anisori.Mari hahalere,bre.Mari.Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Ps.Bre,care e mai destupat la minte isi schimba leii in franci elveteni si trage cont in Helvetu,astfel e asigurat ca banii nu se devalorizeaza si sicuricii nu ai pot confisca daca asa vor muschii lor,basca ca daca lucre 40 de ani de contribui la pusculita sicuricilor inapoi in pensie iti calculeaza doar 18 ani,restul de 22 de ani ai taie bugetarul sicurici din pix ca asa vrea muschii lui leberali.Niste neterminati bre.Hahalere bre.

  13. Ce va spusei, saracanilor?!
    Cine sa ne taie pensiile noastre? Noi suntem esentialii. Luati de munciti si faceti ce vi se scrie la comentarii pe Cotidianul. Majoritatea oameni de bine, cu pensii speciale.
    Astia suparati, putini, care scriu pe aici, sa nu uite ca se autoincrimineaza penal daca instiga impotriva beneficiarilor de pensii speciale.
    Noi aparam tara!
    Cu cardul de pensii speciale!
    De aia nu intra Putin in Romania, pentru ca nu are de unde sa ne plateasca pensiile speciale.
    Gata!
    A trecut si abureala asta. Voi, la munca.
    Noi, asteptam sa treaca luna.

  14. de data asta chiar as vrea sa injur cu sete, imi permiteti?
    Am fost pe 10 August, mai incercam o data, mai oameni ce contribuim la buget?

  15. Legile strimbe , neconstitutionale si discriminatorii , ale pensiilor speciale , vor duce in final la revolte sociale ! Mai ales , ca parlamentarii PSD-PNL-UDMR si CCR par hotariti sa faca moarte de om decit sa renunte … parca sunt drogati !!!

  16. Voi realizați că noi plătim pentru distrugerea acestei națiuni? Incredibil, faptul că de 3 decenii suntem conduși de niște corupți criminali pe care nu reușim să-i extirpăm nu înseamnă decât un singur lucru: „revoluția” română din ’89 a fost regizată.

  17. Dă-i un os unui câine şi încearcă să i-l mai iei.Cam aşa stau lucrurile cu pensiile aşa zise SPECIALE.

  18. va place ,nu va place,pensia e un drept castigat pe care nu-l poate anula nimeni!punct!ca e speciala,ca e la limita de varsta,ca e de boala,trebuie respectata!aaaa,ca pensia speciala nu e morala,asta-i alta poveste!la fel e si legea pensiilor pe care Orban si Citu trebuiau s-o respecte dar n-au facut-o!dar hei,ati vrut cu ”driapta”,ei,ati avut si aveti ”driapta”!si nu,nu pesedeu’ a venit cu ideea de pensii speciale,ci sasaitu ala de sarpe de la penele,Stoica Valeriu!da romanu are memorie de peste,acu musca momeala si-l inteapa la bot,acu uita ca a fost intepat!life is beautiful in our tarisoara!

    • pai atunci si un hot care intra la mine in casa si fura un tv, acesta devine drept castigat
      cam asa au fost obtinute pensiile speciale.
      furtul este din banul public
      ca sa nu mai punem ca hotului i-a fost deschisa usa ca sa fure mai usor.

  19. Ti-am lut bicicleta tontule.
    E drept castigat. Nu mai e a ta. E a mea!
    Mancatorii de maro si pupincuristi putinisti, slugi pe viata cu pensii furate in fiecare luna de la ceilalti romani.

  20. Notiunea de drept cistigat nu exista in dreptul Romaniei ! Este o creatie artificiala a practicii judiciare , nu are nici un temei legal -( o invoca tot felul de prosti ) ! Sistemul criminal de pensii speciale este un urias abuz de drept pe care il savirseste Parlamentul si CCR , IMPOTRIVA ROMINILOR cinstiti si muncitori ! Iar judecatorii CCR care sunt beneficiari de pensii speciale sunt untr-un urias conflict de interese , deciziile lor sunt nule de drept ! Mintea lor putreda de coruptie , nu mai judeca !

  21. DESPRE DREPTURI SPECIALE SE POATE VORBI DOAR INTR-UN STAT MAFIOT.
    Dupa 1989 TARA a fost preluata de TRADATORI SI MAFIOTI romani si straini…………….

  22. Cei de la USR si Aur pot contesta legea initială pentrufaptul că este ,pe langa faptul ca nu este pe contributivitate, și discriminatorie. Un parlamentar care a efectuat peste trei ani de mandat iar apoi a plecat in administratia publică, nu are niciun dret sau are ”acelasi drept” cu cel a făcut pușcărie si este exceptat de la pensia aceasa de -ahat. Căutați hibe si contestati-o pana se anulează. E facută de puscariasul dracnea!

  23. Numai aplicand SOLUTIA COREI DE SUD din ani 1990 mai poate fi salvat POPORUL ROMAN de la PIEIRE……

  24. ”dreptul câștigat”, atunci când vorbim despre pensii, este doar CONTRIBUTIVITATEA. Aici nu este vorba despre ”drept câștigat”, sub nicio formă, ci despre ceva ce Dragnea și Iohannis au dat ”de la ei”, cui au vrut ei, incalcând principiul constitutional de egalitate in drepturi ale persoanelor si discriminandu-i clar pe unii. Legea este lesne contestabilă pe fond, nu pe formă. Nu poți impărți parlamentarii in parlamentari buni cu peste un mandat si parlamentari rai cu mai putin de un mandat chiar daca ai avut nevoie de ei in diplomatie sau administratia locală. Constitutional, poate fi atacată.

  25. Băsescu a avut dreptate cand a
    spus că România e un Stat MAFIOT!
    Salariile si pensiile golanesti care nu se raportează la PIB-ul pe cap de locuitor, la cât poate tara .Nu, salariile si pensiile golanesti sunt rezultatul netrebnicilor care ne-au condus și încă ne conduc. STAT MAFIOT SI STAT EȘUAT.
    DESPRE CCR? In cel mai bun caz ar trebui revocati, dacă nu … dar cine sa-i judece ? Infractori ?
    Păi aceste salarii si PENSII golanesti sunt un furt din bugetul țării . Fără niciun dubiu e un furt!
    Da, furt prin legi si acte normative hoațe! E rodul declasatei politice!

  26. Ba hotilor, dar la Basescu turnatoru nu era pensia de presedinte un drept castigat? Si i-au luat-o.
    La hotii astialalti nu se aplica la fel.
    Daca un hot imi fura masina si o intretine, e un drept castigat, de hot.

  27. Cand li s-au dat pensiile,a fost legal?!?acum,cand sa le taie,e ilegal?!?sa fiti 300,e ilegal?(cu toate ca a fost vointa suverana a poporului!)?ce ziceti,o fi ilegal sa nu mai fiti deloc?!?

  28. Hotii nu se mai satura de ciordeala.
    Ministerul Justitiei promoveaza urmatorul proiect:
    Judecătorii și procurorii vor beneficia de despăgubiri: spitalizare gratuită plus 15.000 de euro; la deces, familia primește minimum 50.000 de euro (proiect).
    Cine o sa plateasca si ciordeala asta?! Saracanii!
    Procuraretele ala cu 5 pe linie, adus la CCR, savant de renume national, cate pensii speciale o sa ia.
    Ce rasplata o sa dea si cui?
    Arza-v-ar focu, hotilor!

  29. CCR politizată, USR SeReIzat etc…, SRI CIAtizată PSD, PNL și AUR vasalizate la SUA și UE, UDMR iredentistă. Istruție de la Președenție la Guvern și mai departe naționalist română nu se mai gașește. Culmea CNA postul de TV și Radio NAȚIONAL este turcesc!

  30. Apropo, va amintiti ca legea pensiilor cu prioritate specilalele au fost legate de pnrr? Asa urlau in disperare usr-istii nespalatului care o strangea in brate pe macovei! Ati uitat? Eu inca nu! Cum ramane cu contributvitatea la legea pensiilor speciale prin pnrr?

  31. Se lupta Budai pentru profitori, ca sa modifice PNRRul si ca sa scoata pensiile speciale de acolo. Ca sa nu-i deranjeze pe profitorii esentiali. Sa ramana ciordeala ca pana acu.
    USR i-a incurcat in manareli, de data asta.
    La UE se asteapta refacerea sistemului de pensii. Toate. Si contributive si special ciordite.

  32. Cu „pensiile speciale” ale parlamentarilor, in realitate indemnizatii viagere, solutia este alta, aceia de a pune ceva in loc pentru perioada in care in cetatean roman a fost ales parlamentar! Au primit venituri parlamentarii? Da. Au fost impozitate? Cred ca da! S-a platit contributie de asigurari sociale? NU. Presupuneti-le ca au fost platite( oare cite pensii nu s-au dat in Romania pe contributii neplatite?), prin efectul legii si la batranete, indivizii vor primi pensie dupa legea generala, adica pe punctaj! Ceva trebuie facut! Dar zecile de mii, chiar sute de mii de indemnizatii date „revolutionarilor”, tot viager, pentru asazisa participare la „revolutie”? Aia nu intra in vizorul CCR? Acolo cum se numara? Cite ore, cite zile s-a „revolutionat, individul/individa? A fost real sau cu martori?Astia,perlamentarii au fost in parlament alesi, nu au martori ca au fost in parlament! Multe lucruri sunt aiurea in Romania! PS. Nu sunt pentru drepturi exceptionale pentru unii! Suntem stat social, nu de tip feudal( cu renta pentru nobili, de la stat sau rege/monarh).

  33. De aici și interesul pentru publicitate (apariții în media, cu deosebire la tv) a unor personaje printre care avocați și avocate care ‘se antrenează’ pentru alegerile din 2024.

  34. Parlamentarii actuali au indemnizatii (nu salarii, caci nu primesc spor de vechime sau alte sporuri) destul de bunicele dacă ne raportăm la VENITUL mediu din Romania. Sunt impozitate, se platesc toate contributiile legale asa cum platesc toti salariatii. De vreo doi ani incoace au fost rase de pe fața pămâmtului si incompatibilitățile si au niste libertati pe care niciunde in lume , alti parlamentari nu le au. Problema este OK până aici, insă ce este rău abia urmează… indivizii sunt mediocri profesional si habar nu au ce caută ei in Palatul Parlamentului( numai in Romania au palat). In toate țările din UE parlamentarii au pensii de serviciu, demnitari de rang inalt fiind, unii cu diverse alte sinecuri pe viață, insă pentru pensiile lor speciale statele respective plătesc impozite grase. Doar Suedia nu isi recompenseaza alesii cu astfel de cadouri. Nu stim dacă in Europa sunt tot atat de slab pregătiți, insă atat timp cat poporul alege prost, culege si mai prost. Presa din care a facut parte si actualul europarlamentar, viitor posesor de pensie specială de la Parlamentul european, bla-blagistul Rares Bogdan, cel care urăste pensiile speciale( dar ale altora, nu pe a lui), ar putea face o anchetă profesionistă pentru a mai ”lumina” lumea, insă mediocritatea a acaparat totul, inclusiv presa. In Romania, statul nu plateste impozite pentru nici un tip de pensie, ca atare NU există pensii de serviciu, ci doar speciale( nu cum spunea Zâna măseluță, absolventa de Dimitrie Cantemir și mare iubitoare de ”mama noastră, Sfanta Biserica, cum că judecătorii si cei din MAPN ar avea pensii de serviciu). Deci, in Ro NU EXISTĂ PENSII SPECIALE CONSTITUTIONALE! Si maine pot fi desfiintate toat.

  35. Daca se umbla la pensiile parlamentarilor – care, totusi, sunt mult mai legale decat pensiile „rivolutionarilor”, atunci, automat, se desfiinteaza, chiar retroactiv, pensiile celor 2-3 milioane „rivolutionari”, care, n-au muncit nici o ora, sa fie premiati. Parlamentarilor si s-a oprit asigurarile sociale din indemnizatii, in timp ce, parazitii cu pensii de „rivolutionar”, nu cunoaste nimeni cine sunt, ce-au muncit. Deci, cad si beneficiile escrocilor cu patalamale de „rivolutionar. Una fara alta, nu-i legal.

  36. Alesii jegosi au facut legea in asa fel incat sa nu poata fi modificata, niste putori ordinari parlamentarii romani

  37. Sunt nebuni de legat !
    Proști suntem noi palmasii ca nu ieșim in stradă cu sutele de mii si sa maturam gunoaiele care își bat joc de noi si ne face viața din grea si mai grea. HOȚII nu mai au limite!

  38. FARA COMENTARII

    Salariu lunar al lui Dorneanu este de 29.663 lei.
    Total sporuri: 12.459 de lei / lună.
    T O T A L LUNAR 42.133 lei

    Spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică – 5.884 lei pe lună. ( 25% din salariu.)
    Spor pentru păstrarea confidențialității – 1.176 lei pe lună (5% din salariu),
    Spor pentru condiții de muncă vătămătoare – 4.449 lei pe lună.(15% din salariu)
    Indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor – 950 de lei pe luna

    Iar pentru …..parintii si bunicii nostri……. 4 lei pe zi !
    10.000 euro salarii pentru parlamentari si pensii pentru magistrati.
    RUSINE STAT ROMAN !

  39. Ba la..giilor,cica sunteti romani!pe dracu!daca aveati 2 neuroni vedeati bataia de joc!voua nu va pasa,nici de voi,nici de ai vostri,parca ati fi drogati!un neam de tampiti ce-si merita soarta!daca zic primate ar insemna sa jignesc maimutele!

  40. NU exista PROFESIA de ”parlamentar”si nici de ”primar”! Asa ca ce ”pensii speciale”le trebuie.Iar aceasta curte zis ”constitutionala” ne-a aratat ca in Romania NU mai exista JUSTITIA!Cum e posibil sa pui o procedura inaintea fondului problemei!Felicitari d-nului Morar care a luat atitudine!

  41. Notiunea de drept cistigat nu exista in dreptul Romaniei !

    Este o creatie artificiala a practicii judiciare , nu are nici un temei legal -( o invoca tot felul de prosti ) !

    Sistemul criminal de pensii speciale este un urias abuz de drept pe care il savirseste Parlamentul si CCR , IMPOTRIVA ROMINILOR cinstiti si muncitori !

    Iar judecatorii CCR care sunt beneficiari de pensii speciale sunt untr-un urias conflict de interese , deciziile lor sunt nule de drept !

    Mintea lor putreda de coruptie , nu mai judeca !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.