Pensionarii așteaptă banii – ajutorul de 500 lei din decembrie. Atenție însă: cei care au primit bani în mai pot rămâne fără următoarea tranșă

Pensionarii pot primi până la 500 de lei în plus la pensie, ca ajutor de la stat în decembrie. Totuși, banii nu sunt garantați. Dacă ai primit tranșa și în mai, nu există o garanție că vei fi din nou pe listă.

Pensionarii așteaptă banii – ajutorul de 500 lei din decembrie. Atenție însă: cei care au primit bani în mai pot rămâne fără următoarea tranșă

Pensionarii pot primi până la 500 de lei în plus la pensie, ca ajutor de la stat în decembrie. Totuși, banii nu sunt garantați. Dacă ai primit tranșa și în mai, nu există o garanție că vei fi din nou pe listă.

Pensionarii cu venituri mici pot primi în decembrie un nou ajutor financiar de la stat, de până la 500 de lei. Banii reprezintă a doua tranșă din sprijinul acordat în 2026 și se plătesc automat, fără ca pensionarii să depună cereri. Nu toți cei care au primit bani în mai îi vor primi însă și în decembrie. Pentru această a doua plată, statul verifică din nou veniturile pensionarilor și dacă acestea mai sunt eligibile pentru a primi sprijinul prevăzut de Ordonanța de urgență nr. 23/2026.

Ai primit bani în mai? Nu înseamnă că îi primești automat și în decembrie

Pentru plata din mai, autoritățile au verificat veniturile aferente lunii aprilie. Pentru tranșa din decembrie, verificarea se face din nou, iar veniturile luate în calcul sunt cele din luna noiembrie 2026.

Dacă veniturile cumulate au depășit între timp plafonul de 3.000 de lei, pensionarul nu mai primește ajutorul în decembrie, chiar dacă s-a încadrat pentru prima tranșă plătită în luna mai.

Condițiile trebuie îndeplinite la momentul acordării fiecărei tranșe.

Potrivit prevederilor Ordonanța de urgență nr. 23/2026, ajutorul se plătește „în două tranșe egale, în lunile mai 2026, respectiv decembrie 2026”.

Ce venituri se iau în calcul

La stabilirea plafonului de 3.000 de lei sunt cumulate veniturile din sistemul public de pensii, pensiile militare de stat și indemnizația socială pentru pensionari, potrivit OUG nr. 23/2026.

Nu sunt luate în calcul diferențele de bani primite în luna noiembrie pentru perioade anterioare, motiv pentru care, dacă un pensionar încasează astfel de sume retroactive, acestea nu intră în calculul plafonului pentru ajutorul din decembrie.

Actul normativ prevede că „la determinarea plafonului nu se iau în considerare aceste drepturi”.

Cât primesc pensionarii în decembrie

Pensionarii cu venituri lunare cumulate de cel mult 3.000 de lei primesc:

  • 500 de lei pentru venituri de până la 1.500 de lei;
  • 400 de lei pentru venituri între 1.501 și 2.000 de lei;
  • 300 de lei pentru venituri între 2.001 și 3.000 de lei.

Banii sunt acordați din oficiu de casele de pensii, fără ca pensionarii să depună cereri.

Ajutorul este acordat pensionarilor aflați în evidența caselor teritoriale sau sectoriale de pensii și care au domiciliul în România. Pentru pensiile de urmaș, ajutorul se acordă fiecărui urmaș în parte, în funcție de veniturile care îi revin.

Cum poate un pensionar să verifice dacă este eligibil pentru ajutor

Dacă vrei să afli dacă te încadrezi pentru un sprijin financiar în 2026, primul pas este să verifici ce drepturi apar pe cuponul de pensie și, dacă informațiile nu sunt suficiente, să iei legătura cu Casa Județeană de Pensii. Pentru unele forme de ajutor poți verifica și în Spațiul Privat Virtual al ANAF, iar în cazul sprijinului pentru încălzire sau al voucherelor sociale, informațiile pot fi obținute de la Direcția de Asistență Socială din localitatea de domiciliu. Dacă aștepți o sumă virată împreună cu pensia, poți verifica și la bancă sau la Poșta Română.

Guvernul a aprobat pe 2 aprilie 2026 „Pachetul de solidaritate”, printr-o ordonanță de urgență care prevede mai multe forme de sprijin financiar pentru pensionari și familiile cu copii cu dizabilități. Ministrul Muncii, Florin Manole, a explicat cine sunt beneficiarii și cum vor fi acordate aceste sume.

Potrivit ministrului, aproximativ 2,9 milioane de pensionari vor primi sprijinul în două tranșe egale, banii urmând să fie virați în lunile mai și decembrie 2026, odată cu pensia.

Află și Casa Națională de Pensii a lansat o nouă platformă digitală. Cum poți verifica online stagiul de cotizare, contribuția și e-Talonul

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.