Pentru Iohannis nu erau reguli (video)

Toate încercările lui Iohannis de a-și asigura un job, o slujbă, un loc călduț, un loc important ici-colo au eșuat. Pa, NATO, Pa, UE, Pa, Senat, poate, consideră Cornel Nistorescu. Jurnalistul are și o explicație.

Are o figură destul de impunătoare, dar nu înseamnă că cei de la Bruxelles sau de la NATO nu și-au dat seama că omul (K. Iohannis- n.red) e pe lângă, mai crede directorul grupului Cotidianul.ro. Într-o dezbatere cu jurnalistul Sorin Manea, Nistorescu mai crede că liberalii sunt încă „ecranați“ de președintele Iohannis și nu-și dau seama că sub influența lui se scufundă. Riscă să ajungă lângă țărăniști în groapă, mai spune Cornel Nistorescu.

Directorul grupului Cotidianul își amintește prima impresie despre Klaus Iohannis. „L-am văzut ce arogant este cu Sibiul. Era singurul om care putea să meargă prin Piața Mare a Sibiului cu un BMW de la Schmidt, să-l trântească în fața Primăriei ca să ajungă la birou. Nu avea nimeni voie și nici acum nu are pentru că e anormal să intri într-o zonă pietonală. Pentru el nu existau reguli. Regula era el“, spune Cornel Nistorescu.

Ce alte declaratii au facut cei doi jurnaliști aflati urmărind canalul de youtube al Cotidianul.ro.

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Author

13 Comentarii

  1. ar fi bun de INSTITUTUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA HOLOCAUSTULUI DIN ROMÂNIA „ELIE WIESEL”
    in scop de reconciliere….

  2. Dar o opinie a Dlui CN despre razboiul diu Ukraina cand putem avea? Caci nu-mi explic panslavismul ce bantuie peaicea…

  3. fugi mă d’acia cu vrajba!
    mă , tu stii ce e panslavismul?
    Panslavismul si războiul Rusia vs Ucraina?

  4. Daca Nistorescu știa comportamentul lui Johanniss de când era primar al Sibiului și l-a susținut frenetic la prezidențiale cum l-a susținut și pe Nicușor la primărie atunci cineva are o problema și nu eu.

  5. Bine, domnule Nistorescu, prezentați starea de fapt, dar nu ne dați nicio indicație despre ce e de făcut, vorba lui Lenin. Nu ne spuneți decât că românii trebuie să deschidă ochii, să fie atenți, vigilenți, căci altfel ce? Cu ce ne alegem? Cu o altă loază în capul statului? Să deschidem ochii, bun! Dar încotro să-i îndreptăm?

  6. Va dați seama ,dacă nici stăpânii lui ,pe care ia slujit cu credincioșie in cei 10 ani de blestem pentru țară ,nu i-au găsit nimic ,o funcție ,ceva de plimbat fundul de ici colo,ce neînsemnat și limitat este,până și ăia și-au dat seama ce nulitatea este

  7. Hârtia igienică se aruncă după folosire, nu se păstreaZa, măR🤮g …
    ● guitZă ot MarMota, ReZitZa unT BăZcăuZi ●

  8. Face un primar de comuna ce vrea dar ditamai omul cu ditamai functia!asa au facut de cand sunt!ce va mai mira acum?!?

  9. Perfecta postare d-le Gruia.Prezenta mea postare e si un test pt. a vedea daca voi fi acceptat de catre cenzura.Am doua incercari nereusite.Imi urez bafta.

  10. Plavanul penal a facut ce a vrut muschi lui find proteja de socru [ general securist ] apoi propulsat in functia de presedinte !

  11. Ise pun lui Johanis in cap tiate pacatele mafiei securistilir vanduti lui Sorosh si e trimus in parlament sa-l sfasie leii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.