Pepsi a semnat un parteneriat de imagine cu Inna

PepsiCo România a încheiat un parteneriat de imagine cu Inna, una dintre cele mai cunoscute artiste din România, care s-a asociat de-a lungul timpului cu unele din cele mai mari branduri la nivel internaţional, informează un comunicat. Inna, una dintre cele mai cunoscute vedete din România, desemnată cea mai bună cântăreaţă la Premiile Muzicale Balcanice […]

De cotidianul.ro - Autor
Pepsi a semnat un parteneriat de imagine cu Inna

PepsiCo România a încheiat un parteneriat de imagine cu Inna, una dintre cele mai cunoscute artiste din România, care s-a asociat de-a lungul timpului cu unele din cele mai mari branduri la nivel internaţional, informează un comunicat. Inna, una dintre cele mai cunoscute vedete din România, desemnată cea mai bună cântăreaţă la Premiile Muzicale Balcanice […]

PepsiCo România a încheiat un parteneriat de imagine cu Inna, una dintre cele mai cunoscute artiste din România, care s-a asociat de-a lungul timpului cu unele din cele mai mari branduri la nivel internaţional, informează un comunicat.

Inna, una dintre cele mai cunoscute vedete din România, desemnată cea mai bună cântăreaţă la Premiile Muzicale Balcanice 2011 şi cea mai sexy femeie din lume, în 2010, în topul realizat de revista FHM, devine prin acest parteneriat promotoarea proiectelor Pepsi în România în anul 2011.

„Atât creativitatea şi talentul artistului Inna, cât şi ambiţia sa sunt caracteristici ce reflectă valorile Pepsi şi provocarea pe care noi am lansat-o lumii întregi – Refresh Your World. Inna este cea care a oferit un suflu nou muzicii româneşti şi care a dovedit tinerei generaţii că, dacă ai talent, trebuie doar să îndrăzneşti să schimbi lumea ce te înconjoară”, a declarat Călin Clej, Marketing Manager Beverages PepsiCo România.

„Sunt foarte fericită că am primit acest rol, este o adevărată provocare şi aştept cu drag să văd ce îmi rezervă această experienţă. Refresh your world este cu adevărat un principiu pe care ar trebui să îl urmăm cu toţii, atunci când ne dorim să schimbăm în bine lucrurile din preajma noastră”, a declarat Inna.

Parteneriatul debutează pe 7 iulie, cu o campanie promoţională pe care consumatorii o pot găsi în magazine. Pe viitor, asocierea celor două branduri va continua prin intermediul altor proiecte adresate generaţiei tinere din România.

Inna, un adevărat fenomen ce a schimbat ritmurile pieţei muzicale internaţionale, a cucerit deja cluburile din toată lumea, câştigând simpatia fanilor din Europa până în Orientul Mijlociu şi Atlantic. Către sfârşitul anului 2007, cântăreaţa s-a întâlnit cu cei trei producători de la Play&Win, fapt ce a avut ca rezultat lansarea primului său single, „Hot”.

În doar câteva luni, Inna a obţinut un succes fără precedent. „Hot” a cucerit cele mai înalte poziţii din topurile din toată lumea, la scurt timp după lansare. Astfel, povestea a continuat – toate single-urile lansate, „Love”, „Deja-Vu”, „Amazing”, „Sun is Up” au devenit hituri, iar Inna a fost răsplătită cu cele mai prestigioase premii internaţionale. Cel mai recent single, „Club Rocker”, a fost lansat avându-l ca invitat pe unul dintre cei mai cunoscuţi artişti americani ai momentului, Flo Rida. Hitul este un preambul la albumul ce va fi lansat în această vară, „I am the Club Rocker”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.