Percheziţii DNA la Aviație

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, 30 de percheziţii, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar în care se investighează decontarea unor lucrări de reparaţii/mentenanţă a unor aeronave, printre care şi cele ale SMURD.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul zilei de miercuri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate 30 percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, din care 14 se realizează la sediile a trei instituţii publice, restul la sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

Surse judiciare au precizat că descinderi ar avea loc şi la sediul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă din Capitală.

„Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2019-2023, în legătură cu efectuarea şi decontarea unor lucrări de reparaţii/mentenanţă a unor aeronave care asigură suportul aerian pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv misiuni aeromedicale SMURD, prejudiciul cauzat fiind estimat, la acest moment, la suma de aproximativ 23.200.000 lei.”, se precizează în comunicat.

Recomanda 2
Author

5 Comentarii

  1. „Standardele înalte ale serviciilor Școlii Superioare de Aviație Civilă București sunt confirmate de parteneriate importante: TAROM”…
    HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!
    „Toți hoți au fost, toți hoți sunt încă | Și-or fi, în neamul rro’…”
    https://www.youtube.com/watch?v=HyFhE2lQF5c

  2. Mă, patriotule tembel,..Câte ”organe ” și organizații de informații, protecție, pază, etc, sunt in romania,.. și din ce puii mei trăiesc ăștia ?/ Evident sunt la baza corupției.. Câte exemple să-ți dau de cum au fraudat legile și au comis infracțiuni majore. De ce o instituție de obicei cu importanță majoră intr-un stat SRI, SIE, are dreptul de a fi un SRL,.. și face orice fel de ”târguri” cu oricine, in timp ce sunt plătiți regește spre a fi ” incoruptibili” ? Cine rabdă și din care motive ?? Un exemplu faimos,. In germania nazistă existau 6000 de Gestapo, la o populație de 80 milioane..Și au funcționat perfect.. Pricepi bre ??

  3. Dupa evenimentele din decembrie 1989 cei mai multi romani traiesc cu senzaţia că ţara nu e guvernată sau că ar fi pe ultimul drum si resimt cu o acuitate dureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a poporului roman, pentru poporul român. Ca natie avem nevoie de niste coordonate, niste raspunsuri. Ce facem cu daruirile lui dumnezeu pentru neamul nostru? Cine sîntem noi ca popor? Cine vrem să fim ori sa devenim? Dacă ne punem asemenea întrebări, dacă ne interesează ce cerem noi de la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem posibilitatea să ne poziţionăm în matricea naţiunilor moderne, din punct de vedere cultural, politic, economic, social, unde putem fi situati peste zece si mai multi ani şi ce se întreprinde concret pentru asta, atunci cei cu discernamantul neafectat nu putem ramane pasivi fata de realitatile amenintatoare la adresa neamului romanesc.

  4. DACA SUNTETI MANDRI CA ROMANI, CA RAED ARAFAT FACE EXPERIMENTE PE VOI?cu banii vostri..

  5. Până nu se ajunge la vârful SMURD, la vârful DSU, la vârful Internelor și al serviciilor, dar și la vârful Armatei cu inimaginabilele hoții și trucări de licitații pe bani grei, contra șpăgi colosale încasate în perfectă imunitate, sub copertina securității naționale, toate flapsurile DNA sunt fără valoare și devin chiar plictisitor de redundante.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.