Procurorii au descins marți la sediul ROMATSA și au ridicat mai multe documente, într-un dosar ce vizează posibile nereguli referitoare la anumite contracte de consultanță încheiate cu niște firme.
Conform Direcției de Poliție Transporturi a Inspectoratului General al Poliției Române, 6 persoane au fost duse la audieri. Se pare că procurorii au cerut documente referitare la contractele de consultanță juridică încheiate de Romatsa în perioada 2013-2017. Ar fi vorba despre un contract din 2017 pentru asistență juridică într-un proces cu ANAF.
„Astăzi, poliţişti din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au efectuat o percheziţie la sediul unei regii autonome, din municipiul Bucureşti.
Activitatea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 297 din Codul Penal, cu încălcarea O.G. nr. 26/ 2012, privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative. În urma acestei activităţi, s-au ridicat înscrisuri, privind externalizarea serviciilor de asistenţă juridică”, anunţă IGPR.
Mama si ce salarii babane au bastanii impreuna cu sotiile, fiii si nepotii! Mama si ce program misto au! Ce de cursuri pe bani multi!
e o filiala a pd aripa veche acoperită, deci…..
Direcția de Poliție Transporturi a Inspectoratului General al Poliției Române este complice la MARILE FRAUDE , HOTII SI MAFIOTISME , dezastre produse in ultimii 30 de ani la CFR.