România se poate lăuda doar cu câteva mari realizări în cei 28 de ani scurși de la Revoluția din decembrie 1989. Dacă performanțele notabile ale guvernelor se pot număra pe degetele de la o mână, nu același lucru se poate spune și despre titularii portofoliilor guvernamentale care s-au perindat de-a lungul timpului prin Palatul Victoria. 389 de miniștri a avut țara noastră de la Revoluție până acum.
O parte din foștii șefi din ministere au mai figurat și în componența altor guverne și chiar în unele domenii total diferite față de primul mandat de ministru, semn că sistemul rotirii cadrelor de partid este mai presus de performanța ce trebuie demonstrată pe o astfel de sinecură. Astfel, țara noastră nu doar că a pierdut și continuă să piardă fonduri europene, ci a ratat cu brio și implementarea unor strategii și programe pe termen lung. Anunțate cu mare tam-tam de mai toate ministerele, acestea au sfârșit „înmormântate“ fie prin vreun sertar, fie aruncate direct la gunoi. Reforma teritorială este doar una dintre temele pe care toate guvernele au bătut toba, dar niciunul nu a făcut nimic mai departe de perimetrul foii de hârtie.
Doar Văcăroiu a fost premier patru ani
În ciuda numărului mare de demnitari care au constituit 20 de guverne conduse de 14 prim-miniştri, România nu se încadrează totuși printre cele mai instabile ţări din acest punct de vedere. Asta nu înseamnă că inconstanța nu a ajuns o marcă a actului de guvernare. Siguranța zilei de mâine la conducerea unui minister a devenit ceva ce se dorește a fi considerat firesc, având în vedere luptele politice din interiorul puterii. Remanierile, precum și mai puțin numeroasele demisii au provocat diferenţe notabile între numărul portofoliilor şi numărul miniştrilor care au figurat în respectivul cabinet. 48 de miniştri au ocupat cele 31 de ministere din cabinetul Năstase. Singurul premier care a stat patru ani la Palatul Victoria, Nicolae Văcăroiu, și-a structurat cabinetul în 22 de portofolii, doar că pe acestea s-au perindat 43 de persoane. Și Călin Popescu-Tăriceanu a rezistat patru ani pe funcție, doar că a condus nu unul, ci două guverne. Variaţii majore ale numărului de ministere din structura guvernelor au făcut ca 389 de români să deţină titulatura pompoasă, dar și efemeră, de ministru. Cele mai „supraponderale“ cabinete au fost Roman I, cu 33 de miniştri, Năstase, cu 31 de miniştri, Ponta II şi Tudose, cu 28 de miniştri. În schimb, cabinetele Tăriceanu II şi Ungureanu au avut doar 18 miniștri, Isărescu şi Stolojan – 20 de miniştri, iar Boc I şi Ponta I– 21 de miniştri.
Cauzele „pelerinajelor“ prin ministere
Pe lângă luptele interne din partidele de guvernământ, au mai existat și alte cauze ale instabilității din toate cabinetele postdecembriste. Posturile miniştrilor au ajuns atât de fragile și din cauza unui anumit aspect al corupţiei, respectiv recompensarea unor clienți politici cu portofolii. De asemenea, guvernul Roman II a fost alungat de mineriada din septembrie 1992, guvernul Ciorbea de cearta dintre PNŢCD şi PD, iar Radu Vasile a căzut victimă scandalurilor generalizate dintre ţărănişti. Și guvernul Tăriceanu II a rezultat după expulzarea PD din guvern, provocată de conflictul dintre premier şi fostul preşedinte Traian Băsescu. Pe 13 octombrie 2009, moţiunea de cenzură „11 împotriva României“, depusă de PNL şi UDMR, a dus la căderea guvernului Emil Boc I. Din nou, pe 27 aprilie 2012, un alt cabinet, cel al lui Mihai-Răzvan Ungureanu, este trimis acasă prin adoptarea moţiunii de cenzură „Opriți Guvernul șantajabil. Așa nu, niciodată!“. Al doilea cabinet al lui Victor Ponta a fost rezultatul triumfului USL din decembrie 2012, dar al treilea a fost format după ce PNL a părăsit Uniunea Social-Liberală, tot ca urmare a acutizării unor tensiuni preelectorale. Al patrulea guvern Ponta s-a format în decembrie 2014, după retragerea UDMR, când liderii Uniunii au constatat că propriul lor electorat a preferat candidatul opoziţiei la alegerile prezidenţiale, pe Klaus Iohannis. Acest cabinet a căzut în urma manifestaţiilor de stradă după dezastrul din Colectiv. Și Sorin Grindeanu putea spera, în ianuarie anul trecut, că succesul categoric al PSD în alegeri îi va asigura postul de prim-ministru pentru patru ani. Aceeași năzuință o demonstrează că o are și Mihai Tudose, spre disperarea lui Liviu Dragnea. În ciuda numeroaselor rocade de la conducerea ministerelor ori a intempestivelor schimbări de miniștri, șefii guvernelor nu au fost înlăturați din funcție atât de des.
Sănătatea, Educaţia şi Internele, cele mai instabile
În topul instabilităţii ministeriale se clasează Sănătatea, cu 22 de miniştri, Educaţia, cu 21 de miniştri, Transporturile, cu 21 de miniştri, şi Internele, cu alți 21 de miniştri. Domeniile mai puțin supuse variațiilor sunt Afacerile Externe şi Apărarea. La MAE au existat ministeriate cu durată peste medie, iar unii dintre miniştri şi-au păstrat funcţiile şi în cabinetele următoare. Ministerul de Externe a avut doar 15 miniştri după Revoluţia din 1989, iar MApN, 18 miniştri în 28 de ani.
Ministerele si Guvernele postdecembriste,lasate in voia sortii,a capitalismului de casino, au facut posibila subminarea economiei Romaniei,antiperformanta de a ne saraci si a ne vinde resursele strategice. Pofta de mita a diversilor functionari cocotati prin ministere si guverne s-a intalnit cu pofta de a corupe a capitalistilor veniti de aiurea sa dea lovituri financiare…”Democratia parlamentara” lipsita de orice fundament national,lipsita de vointe si de interese nationale de aparat, este responsabila de jaful economiei , de manipularea grosolana a alegerilor si de majoritatea dificultatilor din Tara…Ultimul Guvern consecvent romanesc a fost din nefericire demult, in anii de tragedie nationala 1941-44 si a murit odata cu elitele si cetatenii veritabili ai acelui timp,…
Speculand ignoranta populatiei “elita anticomunista” s-a imbuibat, tehnocratii metacomunistii sunt oriunde sclipeste o sinecura,un post european, un venit consistent. Problemele cumulate de decenii ale Romaniei si ale cetatenilor ei onorabili nu pot fi solutionate de oligarhii si de mini-garhii plasati de serviciile sirete in posturi cheie din institutiile romanesti. RO are nevoie de oameni cu vocatie, oameni dedicati natiei si profesionisti onorabili in structurile Statului. CUM se poate ajunge la aceasta stare ideala, cum se poate ajunge din nou la domnia reala, nu declarativa, a legii romanesti, este o intrebare “shakespeariana” ?
Azi e Ziua Culturii Nationale.
De la 1 Ianuarie 2018 am intrat in Anul Centenarului Marii Uniri de la 1918.
I-ati auzit sa spuna un cuvintel despre asa ceva pe vreunul dintre cei care azi se lupta pentru putere?!
Romania va ramane in balteala PSDista mult si bine.
Ultimele date statistice ne arată o creștere de 7% a numărului de români care aleg să emigreze.
După Siria, România e țara cu numărul cel mai mare de migranți.
Conform ONU, peste 3,4 milioane români plecați în afara țării. Am ajuns ca 9 români să plece din țară în fiecare oră.
Dacă ne uităm la „tabloul de țară”, avem și explicația.
Numărul românilor care aleg să plece crește de an la an, pentru că scade și SPERANTA că lucrurile se pot îmbunătății în țară.
In Economie, observăm că există o presiune din ce în ce mai mare asupra firmelor, micilor antreprenori. După ce Guvernul a adoptat o serie de măsuri care au dus la măriri de pensii și salarii, după ce au crescut cheltuielile bugetare, acum se vede cu ochiul liber că există o goană disperată după bani. Guvernul nu mai știe ce să facă, pentru a aduce bani la buget.
În sănătate, în învățământ, problemele sunt foarte mari. Se moare cu zile în spitalele din România, asta dacă „ai norocul” să prinzi un pat și să fii internat.
În 25 ani în România, în București, statul nu a reușit să construiască un singur spital. Cele vechi au un număr insuficient de paturi, asta și din cauza faptului că de multe ori sunt preluați și internați pacienți din alte județe. Asta pentru că în provincie situația e și mai tragică.
În învățământ, avem o lipsă totală de predictibilitate, de 25 de ani de aceleași probleme.
Vedem că polițiștii sunt depășiți, un deficit de peste 20000 de cadre, in provinciei, multe orașe sunt capturate de clanuri, iar cetățenii corecți obligați să se descurce pe cont propriu.
ce-a avut, da’ ce-a pierdut România…