PETA: Felinele mari, pericol pentru vizitatorii de la Zoo

un tigru siberian

După atacul mortal al unei tigroaice asupra unui îngrijitor de animale la grădina zoologică din Pitești, PETA solicită încetarea deținerii de feline mari în grădinile zoologice pentru protecția personalului zoologic și a animalelor.

 

După tragicul incident petrecut luni dimineața, PETA atrage atenția printr-un comunicat remis Cotidianul.ro asupra faptului că oriunde există grădini zoologice există astfel de incidente tragice: feline mari au rănit grav sau mortal personalul grădinilor zoologice sau au evadat din țarcurile lor.

În plus, din cauza condițiilor necorespunzătoare de trai, în spații mult prea mici, tigrii și leii suferă de tulburări de comportament, ceea ce face imposibilă reintroducerea lor în mediul natural. PETA critică faptul că animalele sunt ținute în continuare în grădinile zoologice doar în scopuri de divertisment și solicită o interdicție imediată a reproducerii și importului, astfel încât aceste practici să fie eliminate treptat.

Organizația transmite condoleanțe familiei îngrijitorului decedat.

„Tragedii precum aceasta pot fi prevenite în viitor doar dacă animale periculoase precum tigrii, leii sau leoparzii nu mai sunt închise în țarcuri cu dimensiuni care nu reflectă nicicum necesitățile lor”, a declarat Yvonne Würz, expert PETA. „Felinele mari, dar și urșii mari sau elefanții, reprezintă un pericol permanent pentru vizitatori și personalul grădinii zoologice. În plus, ele suferă semnificativ din cauza condițiilor de captivitate. Animalele nu au ce căuta în grădinile zoologice.”

Accidentele și evadările felinelor mari nu sunt o raritate


Accidentele și evadările felinelor mari în grădinile zoologice duc adesea la consecințe fatale peste tot în lume. Și în România au fost multe cazuri dramatice, dintre care pot fi amintite:

  • În 2011, o tigroaică a evadat de la Grădina Zoologică Sibiu, reușind să iasă din adăpostul său, fiind împușcată mortal.
  • În 2010, un jaguar a evadat de la Zoo Bucov, rupând gardul de la adăpost. În timpul evadării, animalul a lovit o angajată a parcului, care a ajuns la spital.
  • Tot în 2011, un jaguar a evadat din grădina zoologică Bucov, doborând un panou din sticlă ranforsată. Jaguarul a încercat să atace un cal folosit la căruță de unul dintre îngrijitori.
  • În 2013, o zebră a murit după ce a evadat din țarcul necorespunzător, aruncându-se în heleșteul din mijlocul parcului, unde s-a înecat.
  • În 2022, doi lei au scăpat din țarcurile lor de la Zoo Rădăuți. Au fost în final prinși prin tranchilizare.
  • În 2023, doi zimbri au evadat de la Grădina Zoologică din Târgu Mureș, prin gardurile rupte de furtună.

 „Grădina zoologică din Pitești este una dintre puținele grădini zoologice în care animalele sunt deținute în condiții mai bune decât în majoritatea grădinilo zoologice din România. Însă nicio grădină zoologică nu poate oferi o viață normală mamiferelor mari sau acelor specii de animale care au nevoie de spațiul şi condiţiile pe care le oferă mediul lor natural. Deținerea acestor animale în grădini zoologice, într-un mediu nepotrivit lor ce permanentizează suferința lor, doar pentru ca oamenii să le privească îndeaproape, nu este nicicum uman şi etic”, spune Carmen Arsene, președinte Federația Națională pentru Protecția Animalelor.

Mesajul PETA
Motto-ul PETA este, în parte, că animalele nu sunt destinate să ne distreze sau să fie exploatate sub nicio formă. Organizația militează împotriva specisismului, o viziune conform căreia oamenii sunt superiori tuturor celorlalte viețuitoare.

Recomanda 1
Author

3 Comentarii

  1. „Motto-ul PETA este, în parte, că animalele nu sunt destinate să ne distreze ”
    Astia sunt ori idioti, ori ticalosi. In scurt timp numai la ZOO mai vedem feline mari.
    Nenorocitii ce parere au de scaderea dramatica a numarului lor? Ca toate sunt pe lista rosie?!
    Sa le elibereze in natura sa le impuste braconierii si vantorii e mai uman?

  2. Animalele trebuie ferite de cel mai crud animal din aceasta „existenta”: omul. Si nu ivers.

  3. primul rand, nu ar trebui sa arestam animalele salbatice.
    In al doilea rand, a crescut rara prostilor, asa ca se fac multe lucruri de mantuiala…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.