Petiţie semnată de 100.000 de britanici împotriva imigraţiei românilor şi bulgarilor

Britanicii nu sunt mulţumiţi de politica guvernului lor, a porţilor deschise imigraţiei provenite din România şi Bulgaria, cu începere de la sfârşitul acestui an, aşa cum se conturează extrem de clar în prezent, scrie miercuri publicaţia britanică Daily Express, citată de Agerpres.

În termen de câteva luni peste 100.000 de britanici au semnat o petiţie publică în care solicită ca controalele asupra imigraţiei să fie menţinute pentru încă cinci ani. Aceasta înseamnă că o dezbatere pe această temă în Camera Comunelor trebuie organizată curând, în conformitate cu proceduri folosite pentru prima dată când cititori ai Daily Express au semnat o petiţie pentru organizarea unui referendum privind statutul de membru al UE.

David Cameron le-a cerut parlamentarilor din partidul său să voteze împotriva unui astfel de referendum, dar ulterior s-a răzgândit, ca răspuns la presiunea puternică din partea opiniei publice. Acum, el se confruntă cu o nouă presiune puternică, de a menţine controalele asupra imigraţiei în loc să le elimine în ianuarie 2014.

Atunci când Daily Express l-a intervievat pe Cameron luna trecută acesta a indicat că nu intenţionează să menţină controalele tranzitorii privind România şi Bulgaria prin declararea unei situaţii de urgenţă economică – aşa cum legea europeană îi permite să facă. Dar dacă perspectiva de a intra în a treia parte a unei recesiuni cu cifră triplă nu reprezintă o urgenţă economică atunci este greu să mai înţelegi ce reprezintă o astfel de urgenţă, comentează ziarul.

Perspectivele economice din Marea Britanie nu sunt nici pe departe la fel de roz pe cât păreau atunci când s-a stabilit un termen de şapte ani privind controalele asupra imigraţiei provenite din aceste două ţări europene foarte sărace.

Vremurile sunt dure şi orice guvern care dă dovadă de patriotism trebuie să ia măsuri pentru a-i proteja pe propriii cetăţeni înainte de a fi preocupaţi de drepturile cetăţenilor din alte ţări, consideră ziarul britanic. Dacă dezbaterea din Camera Comunelor duce la înregistrarea acestui mesaj în rândul miniştrilor, atunci cel puţin s-a realizat ceva bun, mai scrie publicaţia.

Daily Express notează în alt articol pe această temă că petiţia semnată de peste 100.000 de britanici, care se opun relaxării controalelor privind imigraţia din România şi Bulgaria, survine la câteva zile după ce ministrul muncii şi pensiilor, Iain Duncan Smith, a recunoscut să afluxul de imigranţi ar putea arunca Marea Britanie într-o „criză”.

Parlamentari şi activişti au cerut marţi acţiune din partea miniştrilor pentru a proteja Marea Britanie de un alt val de turişti ai beneficiilor. Din noiembrie, mii de alegători au semnat e-petiţia care cere ca relaxarea restricţiilor la frontieră privind imigraţia din Bulgaria şi România care va intra în vigoare la sfârşitul acestui an să fie respinsă. De asemenea, solicită guvernului să „renegocieze legile privind imigraţia în cadrul UE”.

„Această petiţie arată că eşecurile politicii guvernelor succesive privind imigraţia se resimt profund în ţară. Oamenii spun că este de ajuns”, a declarat liderul UKIP, Nigel Farage. „Parlamentul trebuie să dezbată această problemă, dar ca membri ai UE nu contează ce cred parlamentarii. Prin lege, porţile noastre trebuie deschise”, a adăugat el.

„Acest lucru demonstrează că oamenii vor ca guvernul să vină cu propuneri cât mai curând posibil, pentru a aborda ceea ce s-ar putea transforma într-o criză majoră pentru această ţară”, a declarat parlamentarul Philip Hollobone. ”Nu am nicio îndoială că acest lucru va fi dezbătut în Parlament în viitorul apropiat”, a precizat el.

„Acesta este un nou indiciu al puterii opiniei publice cu privire la riscul unui aflux semnificativ de cetăţeni din România şi Bulgaria anul viitor”, a declarat Sir Andrew Green de la think-tank-ul MigrationWatch.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.