Piaţa Alba Iulia va găzdui startul şi sosirea Maratonului Internaţional Bucureşti

Valeria Răcilă van Groningen, preşedintele Asociaţiei Bucharest Running Club, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă, noutăţile Maratonului Internaţional Bucureşti, cursă programată pentru zilele de 8 şi 9 octombrie, 2011.

”Faţă de ediţiile trecute, în acest an maratonul aflat la ediţia cu numărul patru se va alerga pe un traseu schimbat, mult mai accesibil. Nu se va mai alerga în jurul Palatului Parlamentului, din cauza reuniunii NATO de la Bucureşti. Startul şi finişul , precum şi festivităţile de premiere se vor desfăşura anul acesta în Piaţa Alba Iulia”, a declarat campioana olimpică de canotaj cu prilejul unei conferinţe de presă.

Valeria Răcilă van Gronningen a mai precizat că alergările copiilor, pe categorii de vârstă, între 4 şi 12 ani, vor avea loc pe data de 8 octombrie, în timp ce cursele adulţilor sunt prevăzute pentru 9 octombrie. Se vor alerga astfel ştafeta de 4 x 10 km, semimaratonul şi cursa populară.

În cadrul acestui eveniment se vor desfăşura şi întrecerile Campionatului Naţional de maraton, cursă organizată de Federaţia Română de Atletism.

Nicolae Curta, vicepreşedinte al FR de Atletism, a subliniat că la competiţie vor participa 65 de alergători de seniori şi de tineret, ce vor avea şansa să se întreacă cu sportivi renumiţi din întreaga lume. La maratonul internaţional s-au înscris până acum aletgători din peste 40 de ţări ale lumii.

Sumele de bani donate de alergători vor reprezenta un sprijin pentru organizaţiile neguvernamentale Hospice Casa Speranţei şi Viitor Plus, precum şi pentru Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă. AGERPRES

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.