Piatra Neamț: străvechiul acvariu ferecat în stâncă

Piatra Neamț, un orășel cochet pe care multă lume îl numește  „Perla Moldovei“, găzduiește ceea ce am putea numi un „acvariu de piatră”. Un „acvariu“ special ai cărui „locatari“  n-au mai înotat de peste 30 de milioane de ani. Ei bine, această ciudățenie chiar există. De-a lungul timpului, specialiștii au descoperit în stâncile de pe Cozla, Pietricica și Cernegura, mii de fosile ale unor pești care au trăit în vremuri de demult, aproape că am putea spune de la „facerea lumii“.

Udrea și „Tichia de mărgăritar”

Până prin 2008, Piatra Neamț era un oraș curat, frumos și foarte liniștit. Dar, liniștea s-a dus atunci când politicienii de la București, cot la cot cu autoritățile locale, au hotărât să preschimbe urbea într-un centru turistic și, de ce nu, într-o stațiune pentru sporturi de iarnă. Zis și făcut: în acel an, pe vremea când Gheorghe Ștefan, zis „Pinalti”, era primar la Piatra Neamț iar Elena Udrea era ministru la „Turism și Dezvoltare”, s-a decis ca orașul să primească o „tichie de mărgăritar”: telegondola. Atunci, pentru această investiție spectaculoasă au fost alocați 33 de milioane de lei. Inaugurarea s-a făcut, bineînțeles în prezența unui sobor de preoți. Traseul pornește de undeva din zona autogării locale, și se oprește brusc, printre boscheții și tufișurile de pe culmea Cozla. Astfel că, odată ajuns acolo, curiosul are o singură posibilitate: să facă drum întors către locul de unde a plecat. Inițial, cabinele care zburau peste oraș, atârnate de cabluri, au atras curiozitatea oamenilor. Apoi, încet, încet, interesul pentru ele a scăzut iar acum arată de-a dreptul  dezolant: prea puțină lume se mai urcă în ele. Și astfel se face că mai tot timpul, circulă goale dar, ce-i drept, cu o precizie de ceasornic. Tot din acel plan de preschimbare a urbei într-un soi de Sinaia sau Predeal fac parte pârtiile de schi și telescaunele. Dar nici cu acestea nu s-a reușit vreo mare scofală. Pârtiile sunt amplasate pe fața de la sud a versanților, fiind astfel expuse la căldură în zilele însorite. Iar telescaunele funcționează după un program numai de ele știut. Este drept că toate aceste aspecte nu au intrat niciodată în atenția justiției. Nu acelaș lucru s-ar putea spune și despre cei doi „protagoniști“, care au fost anchetați, judecați și condamnați în alte dosare penale. Acuzat de spălare de bani şi acte de comerţ incompatibile cu funcţia, „Pinalti” a fost condamat definitiv la trei ani și trei luni de detenție, pedeapsă din care a și executat o bună parte, înainte de a fi eliberat condiționat.  La rândul ei, Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare. Dar, cu puțin timp înainte de a ajunge la pușcărie, ea a fugit din țară iar acum trăiește în Costa Rica. Am insistat asupra acestei  „realizări tehnice” spectaculoase dar, practic, inutilă, din cauză că ultimul stâlp de susținere al telegondolei este înfipt adânc exact în mijlocul „acvariului de piatră” de la Piatra Neamț.

„Acvariul” de piatră

Savanţii români, precum şi cei străini, cunosc de foartă multă vreme „acvariul de piatră” din Piatra Neamţ. Locul a început să fie studiat încă din 1883, când Leon Cosmovici a efectuat aici prima campanie de săpături, în cursul căreia a descoperit peşti fosilizaţi. În următorii doi ani şi-a continuat cercetările, iar în 1887 a publicat lucrarea: „Păturele cu peşti din Munţii Pietricica şi Cozla – Districtul Neamţ. Oraşul Peatra”. Ceva mai târziu, în 1904, studiind peştii fosili colectaţi de L.C. Cosmovici, ajunși în colecţiile Facultăţii de Geologie din Iaşi, prof. Ion Th. Simionescu întemeietorul şcolii paleontologice româneşti, a descris nouă genuri şi opt specii cu totul noi pentru ştiinţă. Studii deschizătoare de drumuri care, dincolo de ineditul lor, arată că, pe atunci, ştiinţa românească se afla la acelaşi nivel cu cea occidentală. Concret, studiul fosilelor de la Cozla au început în aceeaşi perioadă cu cercetările similare din vestul Europei. Cercetări care au arătat că efigiile peştilor străvechi de pe meleagurile noastre sunt aproape identice cu cele scoase la lumină la Glarus în Elveţia.

Lumea Oligocenă

Pentru noi, cei din zilele noastre, lumea Oligocenului este un tărâm deosebit de ciudat. Un tărâm în care, dacă, printr-o minune, ne-am putea întoarce, l-am recunoaşte şi nu l-am recunoaşte. Pe atunci, „Lumea veche” era compusă din America, Australia şi o bună parte din Asia şi Africa, toate constituite din scuturi continentale străvechi. În schimb, Europa era un fel de „Lume Nouă”  un arhipelag de insule aflate într-un bazin marin, vechi de când lumea: Marea Parathetis. Locurile care, mult mai târziu, aveau să se numească Germania, Anglia, Franţa (inclusiv Parisul) se aflau încă pe fundul acelei mări. Iar actuala Elveţie era doar un şir de golfuri cu malurile împădurite care au lăsat în locul lor numoroase zăcăminte de cărbune. Aceeași situaţie a existat şi pe teritoriul în care, peste zeci de milioane de ani, avea să fie ţara noastră.

Adâncuri  toxice

Studiile specialiştilor demonstrează că străvechiul bazin maritim european care, printre multe altele, ne-a lăsat moştenire şi „acvariul” de la Piatra Neamţ era un vast „culoar de trecere” ce unea două zone ale „Mării Paratethys”. Motiv pentru care speciile de vieţuitoare găsite aici sunt deosebit de variate. Paratethys era un bazin maritim complex care acoperea toate „etajele” de adâncime, de la zonele litorale până la cele abisale. În majoritatea cazurilor, mările şi oceanele beneficiază de un circuit interior ce permite „aerisirea” straturilor de apă. Un circuit prin care cele din adâncuri primesc oxigen de la cele de suprafaţă. Din anumite cauze care ţineau de relieful subacvatic, acest circuit lipsea în adâncurile Mării „Paratethys”. Iar fără oxigen, în adâncuri nu mai existau microorganisme şi alte forme simple de viaţă care să „consume” corpurile animalelor moarte. Cadavrele ajungeau pe fundul mării, unde descompunerea lor devenea un proces strict fizico-chimic, din care rezultau hidrogen sulfurat şi alte gaze toxice. Cu timpul, acestea otrăveau apele de adâncime, astfel încât şi fiinţele vii, ajunse acolo întâmplător, mureau rapid sufocate de acel „cocteil gazos” extrem de toxic. În timp, materia organică astfel acumulată pornea pe un drum lung, la capătul căruia se află petrolul, sângele civilizaţiei noastre bazate pe utilizarea combustibililor fosili. De altfel, zăcămintele petroliere din Subcarpaţii noştri, la fel ca şi cele din zona Mării Caspice, provin din acest „laborator” ce a funcţionat, timp de multe milioane de ani, pe fundul Mării Paratethys. Acelaşi fenomen se petrece în zilele noastre, pe fundul Mării Negre.

O mare caldă

În cazul în care sedimentele depuse în acele condiții se adunau rapid și erau  deosebit de fine, peștii prinși sub ele au fost conservați perfect, cu tot cu solzi și cu cele mai fine oscioare. Toate urmele fosile din Oligocen descoperite în bazinul fostei Paratethis, care se întindea cândva și peste teritoriul ţării noastre, vorbesc despre o climă cu mult mai caldă decât cea din zilele noastre. Urmaşii speciilor de atunci, care au supravieţuit până în zilele noastre, trăiesc acum în diverse zone tropicale. Unii se regăsesc în apele calde din Oceanul Indian, sudul Africii, Japonia, Indonezia, Australia şi Noua Zeelandă. Printre aceștia, specialiștii au descoperit şi unii cu forme mai ciudate: peşti plaţi asemănători calcanilor din zilele noastre sau „ace de mare”. Alte specii sunt specifice apelor adânci, unde şi în zilele noastre există peşti cu „fotofori”, organe luminescente utile în atragerea prăzii ori pentru orientarea în adâncuri. Într-o monografie, publicată în 1977, paleontologul Mihai Ciobanu a descris 26 de familii, 44 de genuri şi 69 de specii de peşti fosili, dintre care 29 complet necunoscute ştiinţei. În plus, 63 dintre exemplarele descoperite în zona Piatra Neamţ sunt înscrise în categoria ,,patrimoniu cultural naţional”. Unele piese din colecţii sunt nişte peştişori firavi de doar câţiva centimetri. Altele sunt nişte adevăraţi monştri, de peste un metru lungime. Şi cei mai mulţi dintre ei sunt atât de bine conservaţi, încât uneori li s-au păstrat şi pielea cu solzii de pe ea dar și   cele mai fine oscioare. Toţi aceştia sunt peşti cu schelet osos care s-au conservat integral. Dar, acestora li se adaugă și un mare număr de rechini, din care nu s-au păstrat, însă,  decât dinţii. Iar aceştia vorbesc despre nişte adevărate maşinării ucigaşe. Spre exemplu, dinţii de „Carcharias acutisima” sunt identici cu cei de „Carcharias taurus”, uriaşul contemporan cunoscut sub numele de „Rechinul taur“. Adaptat atât vieţii în apele reci, cât şi în cele calde, acesta poate fi întâlnit și astăzi în oceanele Atlantic, Pacific şi Indian unde adeseori depăşeşte 3,5 metri lungime. În mod ciudat, una dintre fosilele descoperite de specialiști pare a infirma vechiul proverb care spune că „peștele cel mare înghite pe cel mic”.

Concret, un pește de dimensiuni relativ mari a încercat să înghită unul cu mult mai mic decât el. Nu a reușit: peștele cel mic nu s-a lăsat mâncat, astfel că, pănă la urmă, au murit amândoi. Petrecut în urmă cu zeci de milioane de ani, acest eveniment străvechi este imortalizat într-o fosilă deosebit de spectaculoasă. Dar, în afară de peşti, în „acvariul” de la Piatra Neamţ s-au mai descoperit și fosile de crabi și alte crustacee înrudite cu ei. Ba chiar şi carapacele unor broaşte ţestoase. Tuturor acestora li se adaugă și un exemplar deosebit de spectaculos. Este vorba despre fosila unei păsări descoperite acolo cu vreo câțiva ani în urmă. Specialiștii susțin că este vorba despre strămoșul unui pescăruş, al cărui corp s-a păstrat, prin cine ştie ce miracol  geologic.

Alte „acvarii”

„Acvariul de piatră”, împărţit între vârfurile Cozla, Cernegura şi Pietricica, este cel mai mare şi cel mai complex din țara noastră. Dar nu este şi singurul. Acelaşi tip de roci ies la lumină şi în apropierea oraşului Gura Humorului. În urmă cu peste trei decenii, un fost student, actualul paleontolog Th. Brustur, a descoperit acolo fosila unui Palaeorhynchus, un peşte din Oligocen lung de peste 1,8 m. Acum, acesta se află în colecţiile Universităţii Bucureşti, recunoscut fiind ca unul dintre cei mai mari peşti fosili descoperiţi pe teritoriul ţării noastre. O altă zonă Oligocenă, deosebit de complexă, se află în Muntenia, la Suslănești, lângă oraşul Câmpulung Muscel. Acolo, pe o suprafaţă de câteva zeci de hectare, există acelaşi tip de roci care au conservat „acvariul” de la Piatra Neamţ. Deşi numărul de specii descoperit aici este ceva mai restrâns, situaţia locală pare a fi ceva mai complexă. Şi asta pentru că, alături de peşti, în acel loc s-au găsit şi alte tipuri de fosile. Este vorba despre frunzele mai multor specii de arbori specifici unui climat cald. Dar şi de amprente fosilizate de fulgi şi pene ale unor păsări. Aparent banale, aceste vestigii vorbesc despre posibila existenţă a unui ţărm de mare ori a unei alte situaţii locale pe care specialiştii nu au clarificat-o încă. „Acvarii” similare există şi în străinătate. Unul dintre acestea se află în Munţii Caucaz. Din păcate, autorităţile locale din Piatra Neamţ par să nu aibă habar de comoara științifică ascunsă în dealurile care străjuiesc oraşul. Stâlpul de sus al telegondolei puse în funcţiune acolo este amplasat chiar în inima sitului paleontologic. Specialiştii au protestat faţă de construirea acelui „obiectiv turistic”, dar totul a fost în zadar. Fostul primar al oraşului, un Gheorghe oarecare ce-şi zicea şi „Pinalti”, habar n-a avut că peştii oligoceni de pe Cozla i-au aşteptat 30 de milioane de ani pe oamenii de știință care-i studiază şi nu pe el, cu tot cu afacerile lui păguboase, care până la urmă l-au și trimis „la răcoare”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.