Pictură celebră din Argeș, distrusă. Localnicii se tem de un blestem

Biserica ar fi fost martora unei tragedii cumplite. Potrivit tradiției locale, vechea ctitorie ar fi fost incendiată de otomani cu tot cu sătenii care se aflau în interior.

De Redactia Cotidianul - redactor
Pictură celebră din Argeș, distrusă. Localnicii se tem de un blestem

Biserica ar fi fost martora unei tragedii cumplite. Potrivit tradiției locale, vechea ctitorie ar fi fost incendiată de otomani cu tot cu sătenii care se aflau în interior.

O pictură rară a bisericii monument istoric din Ciocănăi, Argeș, a fost vandalizată de un bărbat. Acesta a distrus reprezentarea „Morții”, un înger între doi demoni, aflată pe peretele exterior al lăcașului de cult, potrivit tvrinfo.ro.

Potrivit unei legende vechi de două secole, oricine îndrăznește să atingă această pictură, care înfățișează moartea râzând, cu coasa în mână, va fi lovit de un blestem.

Localnicii sunt rezervați în declarații, însă povestea s-a transmis din generație în generație, păstrând vie teama unui deznodământ tragic.

„Cine a încercat să facă stricăciuni aici a plătit scump”, spune un sătean, arată sursa citată.

Faima bisericii  a depășit granițele comunei

Vizitatorii vin să admire fresca, fiind considerată unicat datorită valorii sale artistice, iar lăcașul de cult a devenit un punct de atracție în regiune.

„Veneau și întrebau unde se află, că nu știau”, mai spune localnicul.

Potrivit primarului comunei Moșoaia, Adrian Frîntură, bărbatul ar fi folosit de obiecte găsite în curtea lăcașului de cult pentru a distruge pictura.

Camerele de supraveghere l-au surprins autor în timp ce se îndrepta, pe jos, către biserică.

„Din ce am văzut pe camerele de la biserică, a lovit cu o lopată pe care a găsit-o în curtea bisericii și cu o greblă.

S-a întâlnit cu copii din sat și le-a transmis că acum nu mai e biserica cu moartea, e biserica viilor”, a declarat primarul.

Prins în Pitești, la aproape 10 kilometri de biserică

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Argeș, Florin Popa, un bărbat de 49 de ani din Constanța a fost escortat la sediul poliției pentru audieri.

Autoritățile urmează să dispună măsurile legale necesare, mai arată IPJ Argeș.

Biserica din Ciocănăi a fost zidită în 1840, pe locul unui vechi lăcaș din lemn.

Biserica ar fi fost martora unei tragedii cumplite.

Potrivit tradiției locale, vechea ctitorie ar fi fost incendiată de otomani cu tot cu sătenii care se aflau în interior.

Se mai spune că pictura actuală ar fi  fost realizată  ca un omagiu adus acelor victime.

Foto: Captură  tvrinfo.ro 

 

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. NU PUTEA SA ZUGRAVEASCA O FRESCA IN CULORI DE ULEI ? IAR PERETELE PE DINAFARA ESTE CU SHIPCI DE BRAD SI CU PAMANT , NU ESTE DE CARAMIDA !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.