Piețele închise, cât pe-aci să fie și mai închise

Nu le-a spus nimeni oare acestor guvernanţi că anchetaţii care cred că s-au infectat la locul de muncă nu vor să declare adevărul şi spun că s-au infectat la piaţă?

Piețele închise, cât pe-aci să fie și mai închise

Nu le-a spus nimeni oare acestor guvernanţi că anchetaţii care cred că s-au infectat la locul de muncă nu vor să declare adevărul şi spun că s-au infectat la piaţă?

Lipsa simţului realist pentru realităţi a devenit o gaură neagră în cazul politrucilor noştri. În capul lor, în fapt. Au luat decizia să deschidă pieţele închise, adică să le permită doar în spaţii deschise, în frig. Sute de mii de producători riscau gripa de sezon. Produsele lor puteau degera. Sute de mii de gospodării puteau intra în faliment. Trăiască produsele din import!

Logica se zvârcoleşte în gaura neagră. Cum să închizi pieţele închise deschizându-le? Aşa or fi şi mai închise? Nebunie! – au strigat disperaţi pieţarii. În ce mă priveşte, mă sparie gândul că iohanniştii ar fi trebuit să planifice o fraudare şi mai dihai a parlamentarelor ca să anuleze efectul electoral indus în electoratul legat de mica producţie agricolă.

Nici nu vreau să mă gândesc ce fel de vieţuitoare umane pot fi acelea care nu pot înţelege că a scoate pieţarii la tarabe improvizate în frig face praf efortul multor ani pentru a construi pieţe civilizate. Dar mai ales face praf profitul sutelor de mii de producători pieţari în toamna acestui an.

A funcţionat acelaşi înfricoşător cinism electoral? Las’ că pieţarii ăştia sunt mai degrabă votanţi ai PSD! Da, deştepţilor, dar electoratul liberal nu face cumpărături de la pieţari?

Nu ştiu de ce îmi spune flerul că dacă nu s-ar fi reparat gafa (ce gafă? o nebunie de prostie!), liberalii ar fi trecut în urma pesediştilor linia de sosire la parlamentare.

Nu le-a spus nimeni oare acestor guvernanţi că anchetaţii care cred că s-au infectat la locul de muncă nu vor să declare adevărul şi spun că s-au infectat la piaţă? Chiar aşa de incapabili să fie aceşti politruci să descifreze şmecheria românească atunci când apare marcată în hârţoage?

Dar când au închis restaurantele, cum au ştiut că nimeni nu voia să declare că s-a infectat acolo?

Cert este că de multă vreme n-a mai scos vreo decizie guvernamentală populaţia din sărite cum a scos-o această bazaconie politrucească. Au încercat să o dreagă cu minciuni în serie: cică doar halele agro-alimentare ar fi fost obiectul bazaconiei!!! Mai mult rău şi-au făcut neabţinându-se de la minciunile „salvatoare” care puneau paie pe foc.

Una peste alta, micile-marile greşeli ale acestor guvernanţi s-au acumulat sub căruţa lor încât azi ajunge o buturugă mică să le răstoarne carul.

Iohannis a avut rolul său. A ştiut ce face. De aceea s-a dus în şedinţa de guvern ca să anunţe această decizie cam cum anunţa Băsescu măsurile dure. Să cadă pe el supărarea, nu pe liberali, care au nişte alegeri importante în faţă. A uitat că PDL-ul băsist îşi ascundea sigla în alegerile care au urmat după tăierea salariilor? Se pare că preşedintele nostru n-are nici ţinere de minte, dar are multă încăpăţânare. Iată că nu vrea să promulge legea care a anulat decizia nebună a liberalilor săi. Păi, dacă era decizia sa?

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Si cu ce este de vina guvernul ca oamenii mint ca s-au infectat la piata? Se iau masuri in functie de declaratiile oamenilor, daca oamenii mint atunci sa suporte consecintele minciunilor lor. Nu pot fi supusi oamenii la testul detectorului de minciuni.Pietele inchise puteau ramane in functiune daca reesponsabilii ar fi limitat numarul de persoane din interior si ar fi asigurat ventilatia corecta a spatiilor inchise. Sunt magazine in vest unde cumparatorii din incinta sunt continuu numarati si nu sunt admisi decat un numar egal cu cei care ies.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.