PIETRELE (11)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PIETRELE apărută la Editura Eminescu în 1978.

Și în timp ce acesta mergea spre casă, venind dinspre Calea Timișoarei, Duma se strecura în grabă din camera doamnei Gorunescu, plecând prin Strada Invalizilor. Discutase îndelung cu cumnata modul în care vor trebui să facă pregătirile pentru divorț, ținând cont de noua situație creată odată cu moartea bătrânei. Veta se tânguia ca de obicei că n-are unde să plece, că din păcate mai reprezintă un pion în planurile lui Lazăr și că acesta ar aduce-o în pumni acasă de oriunde s-ar ascunde ea. Duma i-a propus să se mute la o rudă de-a lui la Făget, un slujbaș bătrân care i-ar pune casa la dispoziție, mai ales că ar vrea să aibă și el pe cineva alături la bătrânețe. Veta pretextă pe un ton plângăreț că Făgetul este mult prea aproape de Lugoj, că n-ar avea pe nimeni să o apere în caz că ar veni Lazăr după ea — și era convinsă că asta s-ar întâmpla a doua zi după ce l-ar părăsi — și poate că, fără a o mărturisi, nu era prea încântată nici de perspectiva de a îngriji un văduv bătrân cu care să petreacă ani de zile ca menajeră după ce, de bine de rău, acasă era totuși într-o postură socială ceva mai ridicată, iar material, ce-i drept, micile ei nevoi nu reprezentau niciodată o problemă. Așa că, asemenea atâtor altor discuții pe această temă — nici cea din ziua aceea nu s-a putut desfășura altfel decât printr-un sincer, vehement, plângăreț și deloc inedit rechizitoriu împotriva ticălosului stăpân al casei.

Duma se strecura prin Strada Invalizilor, îngrozit la ideea că ar putea da cumva de Lazăr, făcându-și cele mai aspre reproșuri că a fost prea puțin prudent și a întârziat atâta vreme în camera doamnei Gorunescu. Își croia planuri ridicole pentru a se putea justifica la nevoie dacă l-ar fi întrebat cumnatul său unde a fost. Dar Lazăr nu-i mai vorbea de peste zece ani.

Exact în colțul străzii îl întâlni Jager. Duma îl acostă, îi spuse tot felul de fleacuri și se agăță de el ca un copil de fusta mamei: tovărășia deputatului îi dădea un sentiment de oarecare siguranță. La rândul sau, avocatul era dispus oricând să se oprească la un colț de stradă cu oricine se nimerea. Îi plăcea să se audă vorbind și nu refuza nici un auditoriu.

—        Strada asta… strada asta… Nici un câine să nu lași să trăiască aici.

—        Întocmai. Oamenii ăștia parcă nici n-ar fi oameni…

—        De ce?

Duma rămase un timp atât de surprins de întrebare, încât uită să-și mai țină umbrela deasupra capului.

—        Păi, ăștia nici corpul nu-l au ca niște oameni întregi!

—        Ei, și?

—        Dacă dumneavoastră credeți… eu nicidecum… deși…

—        Omul se dispensează cel mai ușor de propriul său corp. Jager simți nevoia să facă ceea ce se numea la Lugoj „a filosofa”, adică a da drumul gândurilor să hoinărească în meleaguri care nu sunt legate direct de preocupările rutinei zilnice. Ai fi îngrozit de ideea, .continuă el, dacă, de exemplu, te-ar obliga cineva să stai un an cu o mână într-o scorbură, dar dacă același s-ar răzgândi și ți-ar tăia mâna respectivă, aceasta nu te-ar mai interesa nici cât o ceapă degerată. N-ai mai păstra-o nici măcar așa cum mai ții undeva, uitată într-un raft, o oală ciobită sau o cămașă veche…

—        Să păstrezi o mână?!

—        Există — de ce nu? — undeva o forță care ne ține corpul integru asemenea unei sfere păstrate așa datorită unei gravitații interioare. La biserică, acestei forțe i se zice suflet. În clipa în care scapă din sfera puterii care-l păstrează, trupul nu ne mai interesează. La fel ca și elementele corpului, care se întâmplă ca unii să le mai piardă.

—        Să le mai piardă?!

—        În cazurile acelea nu ducem lipsa organului sau membrului pierdut, ci regretăm doar funcția… adică nu, o femeie cred că regretă și corpul… chiar și un bărbat.

—        Păi sigur că și un bărbat, se grăbi să aprobe cu un zâmbet larg Duma, dar vorbele deputatului nu i se păreau prea creștinești. Aproape că-l speriau. Mai ales că nici nu le putea urmări înțelesul.

—        Mai ai, dragule, și altceva să-mi spui? îl întrebă malițios avocatul pe Duma, care se ținea vârtos de brațul său. Jager nu simțea nici o plăcere să „filosofeze“ alături de un om care nu te incita deloc. Mai degrabă singur decât cu un asemenea auditoriu…

—        Domnule deputat, începu celălalt foarte grav, știu că sunteți suficient de informat de situația inadmisibila în care se găsește cumnata mea. Ce credeți că ar trebui făcut?

— Să vină la birou să discute cu mine. Jager era atât de plictisit de subiectul acesta, încât, instinctiv, începu să umble mai repede, ca pentru a-l lăsa pe interlocutorul său în urmă.

—        Dar cunoașteți situația ei… atât de delicată. Știți că ea nu mai iese în fața casei de atâția ani… Sau că iese foarte rar și numai pentru un motiv deosebit de important…

—        Și te-ai vrea să fac? Dacă nu-l dă în judecata pe bărbatu-său ce-aș putea face eu? Uite, dragule, am să mă duc la biserică să mă rog pentru ea. Ești mulțumit?

— Dar trebuie să existe o un articol undeva, care să se refere și la cazuri din astea.

— Probabil ca există.

• Nu se poate ca dumneavoastră să nu cunoașteți toate chichițele.
• Le cunosc.

—        Noi v-am rămâne. mai mult decât recunoscători dacă ați vrea să vă ocupați…

—        Care „noi“?

—        Eu, Rusan și Veta, bineînțeles.

• Și Lazăr, bănuiesc.
• Dumneavoastră glumiți, dar noi….
• Nu glumesc deloc. Uite ce e: legea nu-i făcută pentru oameni ca nevasta lui Lazăr. Pentru ca să-ți facă dreptate, legea te acaparează, te obligă să-i faci curte, să i te dedici ei în întregime, să nu mai ai alte preocupări, să nu mai ai alte gânduri.
• Ce alte gânduri?

Dar Jager nu-l mai lua în seamă, ci privea peste el, uitându-se la trecători și parcă spunând: „Ei, acum pe care să mi-l aleg?“

— Domnule deputat, dar dați-mi vă rog un răspuns!

—        Dacă aș începe o acțiune împotriva lui Lazăr, eu, dragule, n-aș prelua cazul.

—        De ce?

—        Pentru că vă cunosc pe toți trei: și pe dumneata și pe cumnata dumitale și pe Herr Rusan. Nu aveți stofă de oameni care ar putea câștiga un asemenea proces. Avocatul continua să privească la oamenii care treceau pe lângă ei  cu care se saluta ceremonios.

—        Avem registrul lui Rusan, acolo sunt trecute toate șmecheriile cu care a încercat Lazăr să ne tragă pe sfoară.

—        Registrul acela nu e bun nici pentru closet. Uite ce e, dragule: dacă se va hotărî nevasta lui Lazăr să-l dea în judecată, anunțați-mă și vom vedea ce e de făcut. Până atunci nu avem ce discuta în privința asta.

—        Dar cum să nu? Trebuie să punem cu mare băgare de seamă căruța în mișcare. Lazăr e capabil s-o omoare pe Veta dacă află că am vorbit cu ea, darămite dacă ar ști ce am pus noi aici la cale.

—        Și, mă rog frumos, ce am pus noi aici ia cale?

—        Păi, tocmai, tocmai, trebuie să ne gândim serios…

—        Ei atunci, gândiți-vă!

—        Dar legea nu ține cu cei care gândesc, ci cu cei care acționează! zise Stein, înghesuindu-se sub streașină sub care s-au oprit Jager și Duma[1].

Deputatul îl primi cu bucurie alături de el. Duma îl plictisea.

—        Am onoarea cu respect și considerațiune, mult stimați și onorați domni, își trâmbiță Stein discursul de salut, scurtându-l de data asta pentru că s-a băgat în prealabil în discuție. Între timp, ochii i se rostogoleau neliniștiți în orbite.

[1] La Lugoj ploua și ningea infinit mai mult în 1869 ca azi. Dar este neîndoielnic că nu acest factor climateric ar fi în măsură să ex­plice el singur particularitatea vechilor lugojeni de a-și duce o mare parte din viață stând de vorbă pe sub streșinile caselor. Mai ales diminețile, orice bărbat care se respecta își petrecea o oră, două, în acest mod. În străzile din centrul orășelului fiecare își avea locul său în care sprijinea câte un perete de casă, loc în care încheia cele mai complicate afaceri și întreținea cele mai importante relații. De aceea, îndeletnicirea aceasta căpătase o funcție socială și se deosebea esențial de modul în care-și vor irosi vremea acei pierde-vară de mai târziu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.