PIETRELE (23)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PIETRELE apărută la Editura Eminescu în 1978.

Lazăr îi impusese în cafenea, fusese deosebit, deși ea intuise că nu făcuse altceva decât să-și înfoaie penele peste trupu-i rănit. Dar o făcuse cu efect.

Se așeză lângă el pe bancă și îi vorbi tandru și totodată cu pasiune; lui îi trecu starea și îi propuse să meargă la el.

Orice femeie ar fi refuzat îngrozită, era un lucru pe care nu și-l putea permite nici măcar Lazăr și probabil că în clipele în care încercase s-o uimească prin această invitație extraordinară el miza de fapt pe refuzul ei.

—        Și ce o să spună soția ta? se interesă Amarilli pe un ton de conversație.

—        Ea n-are voie să spună nimic!

Dar între timp Lazăr se gândea cum să facă să nu meargă singur la ora aceea înaintată din noapte, acasă, numai cu amanta. Plănuia să intre din nou în cafenea și să mai invite și pe alții la el.

—        O bați? Vocea îi devenise din nou teatrală.

—        Ești geloasă?

Amarilli se opri:

—        O bați?

—        Da. Ce te privește? Lazăr era preocupat să intre în cafenea și să găsească o formulă de a invita niște cunoscuți la el. Așteaptă-mă aici!

—        Unde te duci?

—        Așteaptă-mă!

XVI

Când intră însă în cafenea, atmosfera pe care o părăsise cu câteva minute înainte dispăruse. În locul ei găsi lumea preocupată să pună punct șuetelor atât de întârziate în ziua aceea, mulți erau deja în picioare, de alții s-a ciocnit în ușă. În fața cafenelei, oamenii, înainte de a se despărți, mai schim­bau câteva cuvinte, se petreceau unii pe alții și se părăseau în general cu părere de rău, prelungind cât puteau seara care apunea.

Toți domnii aceia mustăcioși, mulți și cu bărbi impozante atât de onorabile, și toate doamnele cu pălăriile lor com­plicate, întreaga asistență care-i acordase atenție timp de atâtea minute lungi, era preocupată de ea însăși, nimeni nu mai era dispus să schimbe cu el altceva decât niște biete convenționalisme foarte politicoase și cu atât mai rigide, cu tonul pe care-l folosea și el zi de zi, dar care-l scotea acum- cu atât mai mult din sărite. Îi ura în clipa aceea pe toți și pe fiecare în parte pentru că nu-i dădeau însemnătatea pe care el SIMŢEA CĂ O MERITĂ. Și tocmai atunci chiar și un ajutor de chelner de vreo cincisprezece ani păru să nu-i arate nicio importanță, intrând în fugă în el, grăbindu-se cu niște pahare spre sala de joc. Lazăr îi arse o palmă din care băiatul își pierdu echilibrul vărsând conținutul paha­relor, iar cei din jur priviră scena dezaprobator.

Asta îl enervă și mai mult. Realizase încetul cu încetul atâtea, sărise o mulțime de trepte pe scara socială, și totuși nu putea să-i aplice o corecție unui ajutor de chelner! Alții se cațără din fugă pe acea scară blestemată tare duce la bogăție și mai ales la putere, dau impresia că se joacă în ascensiunea lor, fac ticăloșii mult mai mari și nici măcar nu se străduiesc să le ascundă, dar nimeni nu le zice nimic sau mulți chiar îi aplaudă și dau din cap cu gravitate. Ca de exemplu mai deunăzi când un subprefect, ajuns dracu știe cum în funcție, i-a ars unei femei o mamă de bătaie, pentru ca la urmă lumea să dezaprobe tot femeia, să n-o mai salute și s-o excludă din societate. Da, dar el, Lazăr, nu-și putea permite nici pe departe așa ceva. Și de ce, mă rog?

Scârbit și furios, era gata să iasă din local, dar și-o aminti pe Amarilli așteptându-l în întuneric și n-ar fi suportat s-o vadă uitându-se la el în vreun fel ironic, chiar dacă nu-și amintea să-i fi spus de ce se reîntoarce la cafenea. Reveni, așadar, și îl ajunse din urmă pe băiatul care se îndrepta spre bucătărie cu paharele vărsate, îi aruncă o monedă pe tavă și pescui unicul pocal care mai conținea ceva; dădu lichidul peste cap, îl apucă pe băiat de reverele hainei sale albe și-i spuse: ”Când mai treci pe lângă mine să-ți căști ochii de zece ori!”; apoi își confecționă o mină vioaie, dar puțin băută și-și roti ochii în jur să vadă pe cine ar putea căra cu el. Trebuia să pară puțin beat, pentru că altfel ar fi fost imposibil să dea un aer cât de cât plauzibil invitației sale, în sensul că nimeni nu invita pe nimeni la ora aceea fără un motiv foarte temeinic. Planul lui era simplu: să culeagă câțiva cheflii, să iasă cu ei pe stradă și s-o ia în drum și pe Amarilli în con­voiul în care toată lumea să fie prea atentă să se poarte demn pentru a avea timp să mai pună și întrebări.

Dar nu vedea pe nimeni apt să joace un asemenea rol și cu atât mai puțin pe mai mulți. Pe de altă parte îi era frică să lanseze invitația așa, în general, către toată lumea, pentru că nu i-ar fi convenit totuși să care acasă un transport de bețivi notorii. Dar, în fond, de ce nu?

Totuși, înainte încă de a apuca să deschidă gura, un in­divid plictisitor și obositor, Ignațiu Penescu, îl apucă de un nasture pentru a-i explica ce n-a înțeles el din discursul pe care Lazăr îl ținuse cu o jumătate de oră mai înainte. Nu auzise cuvântarea lui Lazar de la început, fusese și el la concert, fiind chiar unui dintre cei care luptaseră pentru aducerea Maestrului în orașul drag. Dar nu putuse asculta în liniște muzica. Gândurile îi fugiseră tot timpul la un nou proiect, la un nou concert extraordinar care s-ar putea aranja la Lugoj. De câteva zile se tot gândea ce alt mare artist să atragă la Lugoj și acum găsea că este prilejul cel mai nimerit să reflecteze la acest lucru[1]. Se adânci atât de mult în ideile sale, încât auditoriul din jurul său, dar chiar și concertul ajunseră să-l enerveze.

Dar tot el era poate singurul ascultător care mai analiza și atunci cuvintele lui Lazăr. Mai târziu, peste câteva zile, când vor avea timp, stând în fața unei tejghele sau a unui re­gistru, supraveghind încărcarea unor saci sau bărbierindu-se și zgâindu-se în oglinzile imperfecte pe care le aveau în față, mulți dintre cei care au fost în seara aceea la cafenea vor relua ca de pe o bandă magnetică tot ce au spus și tot ce s-a-spus despre ciudatele cuvinte ale lui Lazăr, le vor întoarce pe toate fețele și vor căuta ulterior confirmarea amintirilor și impresiilor lor în discuții cu alții.

Lazăr mai privi o dată la sala care se golea nu ca un local la ora închiderii, ci mai degrabă ca un teatru la sfârșitul piesei: cineva se sculase și acesta fusese parcă semnalul, ie­șeau cu toții pe rând, salutându-se și oprindu-se o clipă să mai stea de povești în ușă. Dar plecau cu toții. Chiar și Fitacek, care n-avea unde să meargă. Doar în sala din fund, cei din jurul meselor de biliard și mai ales jucătorii de cărți, formau o lume a lor. Oamenii cumsecade mergeau acasă. Mâine avea să înceapă o nouă zi.

Ignațiu Penescu era omul care plictisea pe toată lumea: prea cult și prea prins în speculații complicate pentru a putea conversa de la egal la egal cu semenii săi, dar prea sărac, prea lipsit de succese în vreun domeniu oarecare și prea stângaci în treburile de zi de zi pentru a fi luat în serios de cineva.

Sensibil la această situație, Penescu se refugia în munca sa, domeniu în care nu avea complexe. Concepuse o lucrare gigantică în zeci de volume și muncea, ori de câte ori avea o jumătate de oră liberă, la definitivarea titlurilor volume­lor, capitolelor și subcapitolelor. Sucea pe toate părțile în­treaga schemă și o îmbunătățea mereu. Dar de scris nu scria decât atunci când o împrejurare urgentă — o comemorare, de exemplu — îi solicita un articol ocazional. Ceea ce nu în­semna însă că ar fi fost leneș: avea mai multe capitole lu­crate până la jumătate și zeci de caiete cu însemnări.

Ieșind din cafenea împreună cu Lazăr, și vorbind încă despre aspectele pe care le-a reținut el din discursul acestuia, se pomeniră că le apare o femeie în față, Amarilli, care începu să se certe cu Lazăr. Îi reproșa că a făcut-o să-l aștepte atâta afară, iar el era profund nemulțumit că ea n-a rămas acolo unde a lăsat-o, că a venit „să-l comande“.

[1] Și va fi într-adevăr unul dintre cei cărora li se va datora, peste câțiva ani, venirea lui Ciprian Porumbescu în localitate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.