Pixul „Bădiei Vasile“ şi „hora piticilor“ din New York

Vasile Bădăluţă (alias „Bădia Vasile“) şi-a cumpărat pix şi s-a hotărât să scrie! Primele „ţinte fixe“ sunt subsemnatul şi două scriitoare remarcabile: Doina Uricariu (directoarea ICR New York în perioada 2013 – 2016 şi unul dintre oamenii care au făcut atât de mult pentru promovarea valorilor culturale româneşti în America) şi Mirela Roznoveanu (scriitoare, jurnalistă şi critic literar de notorietate), ambele atacate mizerabil în ediţia din 21 februarie 2018 a ziarului Romanian Journal! În ceea ce mă priveşte, sunt imun la atacuri şi ştiu să răspund cu argumente solide, în cazul în care am un interlocutor serios. Cei 20 de ani petrecuţi în fruntea ziarului New York Magazin (unde am scris mai bine de 600 de editoriale) şi ca editorialist la Cotidianul (fondat de marele patriot român Ion Raţiu şi condus de Cornel Nistorescu, un nume de top în presa scrisă românească) m-au învăţat că e eroare să joc în „hora piticilor“ care nu au nimic de spus. Mai grav e că „tripletei“ Vasile Bădăluţă – Mariana Tera – Theodor Damian i s-a alăturat un grup de indivizi care folosesc (în mesajele postate pe Facebook) termeni precum „evreica Mirela Roznoveanu“ (Prof. dr. Anca Sârghie!) sau „jidan“, atunci când scriu despre evreii români din America! Mai mult, în „hora piticilor“ a intrat şi dl Mircea Suciu, directorul-adjunct (în funcţie) al ICR New York, care îşi permite să comenteze şi să amplifice un conflict comunitar declanşat în cadrul unui eveniment la care nu a fost prezent: Simpozionul Eminescu din 13 ianuarie 2018! Am să-i reamintesc dlui Suciu că statutul de diplomat nu-i permite să se amestece – sub nicio formă! – în problemele unei comunităţi, mai ales că „fişa postului“ de conducător al unei instituţii româneşti de cultură din străinătate conţine instrucţiuni foarte precise în acest sens. A te alătura (mai ales în necunoştinţă de cauză!) unui grup de indivizi care nu a înţeles nimic din valorile democraţiei americane şi care acceptă şi/sau încurajează xenofobia şi antisemitismul încalcă grav atât regulile diplomaţiei, cât şi legile acestei ţări! Atenţie, dle Mircea Suciu, vă jucaţi cu focul!

A venit vremea să facem curăţenie în mass-media românească din America şi să izolăm elementele toxice infiltrate în comunităţile româneşti! Cea mai mare parte a celor care practică meseria de jurnalist o fac „part time“, nu vorbesc limba engleză, sunt străini de realităţile americane şi îşi petrec timpul liber în „enclavele“ româneşti care promovează o formă de naţionalism extrem de periculos, căţărându-se pe statuile unor mari personalităţi din cultura română în numele unui patriotism îndoielnic. Unii au împrumutat modelul românesc (extrem de nociv!) de infiltrare a agenţilor acoperiţi în mass-media, încercând să inducă în eroare comunităţile de români.

Cât priveşte mizeriile publicate în ziarul Romanian Journal din 6 decembrie 2017 (paginile 3, 4, 5, 6, 9, 12, 13) şi 21 februarie 2018 (paginile 4, 6, 7, 8) de grupul „Bădia Vasile“ – Mariana Tera – Theodor Damian şi acoliţii lor prinşi în „hora piticilor“, răspunsul meu este Comunicatul de mai jos. Sper ca aceşti promotori ai diversiunii să priceapă ceva dintr-un text semnat de personalităţi ale Comunităţii Româneşti din New York şi să-şi facă ordine în propria ogradă, înainte de a vărsa venin asupra Valorilor!

Comunicat

„Prin prezentul comunicat, dorim să ne delimităm de textele publicate sub semnătură sau tipărite anonim (paginile 3, 4, 5, 6, 9, 12, 13) în publicaţia Romanian Journal (director: Vasile Bădăluţă; redactor-şef: Mariana Tera) din 6 decembrie 2017, la o zi de la moartea MS Regele Mihai. Considerăm aceste pagini calomnioase drept o batjocorire a adevărului Istoriei României. Acest număr al publicaţiei care apare la New York dovedeşte grave reminiscenţe ale propagandei comuniste şi exprimă o atitudine ce încalcă bunul simţ, deontologia jurnalistică şi respectul faţă de valorile creştin ortodoxe. Cu atât mai mult cu cât textele au apărut imediat ce a preşedintele ţării a declarat doliu naţional în România, iar Patriarhia Romană a dat consemn ca în toate bisericile să bată clopotele şi să se ţină slujbe de pomenire pentru MS Regele Mihai.

Când, în România, ceremoniile vaste şi impecabil organizate au dus la un copleşitor sentiment de solidaritate şi pioşenie, la mândria de a fi martori măcar la acest rit de trecere, când zilele premergătoare înmormântării Suveranului au relevat o continuă lecţie de istorie menită să cultive interesul pentru informaţia istorică autentică, acest număr al ziarului Romanian Journal a provocat ruşine, consternare şi revoltă în rândul unei mari părţi a Comunităţii Române din New York şi nu numai.

O recunoscută personalitate a istoriei Secolului XX, MS Regele Mihai, în ciuda tinereţii sale, a luat decizii care au dus la scurtarea celui de-al Doilea Război Mondial cu cel puţin şase luni, ajutând, astfel, la salvarea a sute de mii de vieţi omeneşti. MS Regele Mihai a acţionat în interesul naţional într-un context internaţional profund defavorabil României, iar în urma Actului de la 23 August a fost salvată şi Transilvania. Fără această decizie, graniţele României de astăzi ar fi fost altele. În exil, şi în special după căderea comunismului, MS Regele Mihai a jucat un rol important în democratizarea României, susţinând aderarea ţării la NATO şi UE prin numeroase acţiuni diplomatice.

Românii sărbătoresc anul acesta o sută de ani de la Marea Unire. Considerăm că publicarea unor asemenea texte aduce o gravă atingere unităţii românilor din New York şi de pretutindeni.

Dr. Doina Uricariu, scriitor (New York); Mirela Roznoveanu, scriitor, jurnalist, critic literar (New York); Grigore L. Culian, editor/fondator New York Magazin (New York); Cristian Boghian, producător şi realizator Romanian Television of New York (New York); Ing. Cristian F. Pascu (New York); M.N.Rusu, critic şi istoric literar, redactor-şef la revista Lumină lină (New York); Mircea Săndulescu, scriitor (New York); Prof. dr. arhitect Liviu Dimitriu, Pratt Institute (New York); Dr. Anca Giurescu, soţia academicianului Dinu C. Giurescu (New York); Justin Liuba, preşedintele Fundaţiei Iuliu Maniu (Boston); Doina Boghian (New York); Alex Drogeanu, digital marketing manager (New York); Andreea Drogeanu, cinema manager, Brooklyn Academy of Music (New York); Stephan Benedict, inginer licenţiat în SUA, colecţionar de artă (New York); Ing. Simona Botezan (Tampa, Florida); Prof. dr. Răzvan Constantinescu, medic primar, Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi , România.

New York, 9 martie 2018“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Grigore L. Culian 182 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Eu nu stiu cat de imun esti D-le Culianu la critici ca daca ceva comentarii te contrazic,nu mai sunt publicate.Care este problema? Nu-ti convine ca cineva scrie ceva ce nu aprobi? De cand termenii de jidani sau evrei sunt interzise in America?Daca ai o baza legala,ii poti da in judecata dupa cate stii traind de atatia ani prin N.Y.Pana atunci, bucura-te de valorile democraţiei americane cenzurate si inexistente.

  2. Romanii in strainatate,comici vestiti ai ecranului!

  3. Sa va fie rusine ca mi-ati cenzurat comentariul !
    Tu si Mirela Roznoveanu si altii ce aveti cu exprimarea libera a romanilor din SUA ?
    Vreti sa exprime ce vreti voi ?
    V-ati facut carierele, conturile si averile in SUA si acum criticati ce e in Romania,ca suntem nationalisti ,DA< SUNTEM SI VOM FI SI MAI MULT !
    Nu vedeti romanii adevarati ,viata lor, dincolo de jigodii ca Regele Mihai – TRADATORUL ! marile puteri-TRADATOAREA SUA, TRADATOAREA ANGLIA, ce toti au napastuit Poporul roman !DANDU-L LUI STALIN !
    Acum ii LAUDATI si aruncati vina pe comunisti !
    Dar noi am suferit, noi am platit si voi justificati TRADAREA POPORULUI ROMAN !
    NEGHIOBILOR, JAVRELOR VANDUTE ,LASATI-NE IN PACE !
    Venind in lumea libera, in capitalism, ne-ati CUMPARAT CA PE SCLAVII DIN AFRICA !
    VANDUTI-LOR DOLARILOR AMERICANI !
    TRAIASCA ROMANIA !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.