Plăcuțele auto care împart România în două

Plăcuțele de înmatriculare M**EPSD au fost ridicate de Poliția Rutieră, proprietarului autoturismului i s-a suspendat permisul auto și i s-a deschis dosar penal. Incidentul a stârnit aprige controverse. Atât autoritățile române, cât și cele suedeze, și-au exprimat pozițiile oficiale. Românii și-au manifestat opiniile pro și contra pe rețelele de socializare.

Nu mai puțin de 13 zile le-au trebuit autorităților române să rezolve situația creată de șoferul român care a adus în România o mașină pe a cărui plăcuță de înmatriculare scria M**EPSD. Scandalul izbucnit pe 17 iulie 2018, când Răzvan Ștefănescu, proprietarul autoturismului marca Audi, a intrat în țară prin Vama Nădlac, a degenerat în ultimele zile.

Ieri plăcuțele de înmatriculare MUIEPSD au fost ridicate de Poliția Rutieră, iar proprietarului autoturismului i s-a suspendat permisul auto și i s-a deschis dosar penal.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334, alin. (4) din Codul Penal“, se arată în comunicatul instituției.

Explicația polițiștilor a venit prin intermediul unui comunicat, dar și cu ocazia unei conferințe de presă organizate de Poliția Română și la care au participat comisarul de Poliție Rutieră Andrei Lința. Oarecum stânjenit de situația în care se afla, comisarul repeta periodic: „A fost o situație inedită pentru Poliția Română“.

În timpul conferinței, comisarul a afirmat că deciziile luate în legătură cu Răzvan Ștefănescu se bazează pe prevederile Convenției de la Viena din 1968, ratificată de România prin Decretul 318/1980, care stipulează la art. 36, alin. 3, cu trimitere la pct. 1 din Anexa 2, că „numărul de înmatriculare prevăzut la art. 35 şi 36 ale Convenţiei trebuie să fie compus fie din cifre, fie din cifre şi litere“.

Și cum plăcuțele de înmatriculare nu aveau decât litere, fapt care ar fi încălcat prevederile legale, s-a luat decizia ridicării lor și a penalizării șoferului.

Polițiștii mai spun că în cele 13 zile de când mașina a intrat în țară ar fi făcut schimb de informații cu colegii lor din Suedia, pentru a afla de la aceștia dacă numerele sunt legale sau nu.

Doar că explicațiile polițiștilor stau în picioare și nu prea. Dacă ar fi vorba despre mult invocata Convenție, ce nevoie ar mai fi avut autoritățile române să aștepte răspuns de la Stockholm, când era evident că plăcuțele au fost litere, nu și cifre?

Plăcuțe de înmatriculare valabile, unde sunt permise

Ambasada Suediei din București a luat atitudine față de articolele apărute în ultimele zile în mass-media din țară și care afirmau că plăcuțele de înmatriculare MUIEPSD sunt ilegale. Pe pagina de Facebook a Ambasadei a apărut un mesaj în care se preciza că plăcuțele de înmatriculare personalizate au fost emise de Agenția Suedeză de Transport și sunt valabile pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Proprietarul plăcuţelor personalizate trebuie să le aibă la el și pe cele originale, pentru a le putea schimba în cazul în care țara pe teritoriul căreia se află nu acceptă plăcuțele personalizate. Fiecare stat decide ce fel de autovehicule pot călători pe teritoriul său. Autoritățile suedeze nu pot influența ce fel de mașini au voie să circule pe drumurile din alte țări.

Proteste și critici la adresa autorităților

Incidentul a stârnit reacții și din partea mai multor zeci de persoane care au protestat în fața Brigăzii de Poliţie Rutieră din București. „Ce se întâmpla dacă scria pe număr LOVEPSD, pentru că şi LOVEPSD e alcătuit doar din litere, acesta fiind motivul pentru care numărul ar fi ilegal? Motiv fals. Sunt extrem de dezamăgită de Poliţia Română. Eu sunt poliţistă într-o ţară europeană şi îmi crapă obrazul de ruşine pentru asemenea măsuri“, a spus Anca Cernea pentru Mediafax. Protestatarii consideră că este vorba despre un abuz din partea Poliției, motiv pentru care susțin că ministrul de Interne, Carmen Dan, ar trebui să demisioneze.

Și în mediul online reacțiile românilor la măsurile luate de autorități n-au întârziat să apară. „Instituţie nereformată şi profund comunistă, care acţionează doar la ordinele tovarăşilor conducători, indiferent de legalitatea ordinelor. Să vă fie ruşine!“, se arată într-unul din mesajele postate pe pagina de Facebook a Poliției Române.

Aşa se face? Când PSD-ului nu îi convine ceva, dispare. Nu mai am pic de respect pentru Poliţia Română, acum sunteţi nişte nimeni pentru mine. Plăcuţele de înmatriculare erau legale, ce era în capul vostru?“, a scris un alt utilizator al rețelei de socializare.

Alții sunt de părere că preocupările Poliției trebuie să se îndrepte către problemele reale din trafic. „În loc să îi vânaţi pe ăştia la îndemnul unor politicieni corupţi, mai bine aţi umbla pe străzi şi v-aţi preocupa de idioţii care şicanează în trafic şi sar la bătaie. Sau ăia care stau pe telefoane în timp ce conduc. De ăştia ar trebui să vă pese. Ăia care nu opresc la trecerile de pietoni şi sunt la un pas să dea peste oameni nevinovaţi. Ăia care opresc neregulamentar şi blochează o bandă de circulaţie aiurea. Astea ar trebui să fie priorităţile voastre.”

Și un român din diaspora și-a arătat solidaritatea față de proprietarul mașinii cu numărul de înmatriculare MUIEPSD. Mihai George Ciobanu a postat pe pagina sa de Facebook mesajul „Venim acasă, dragă Românie“ și o poză cu familia sa și mașina al cărei număr, înmatriculat în Danemarca, este 1.JOS.PSD.

Ministrul de Interne ar putea fi audiat în Parlament

Senatorul PNL Florin Cîțu vrea să propună audierea în comisiile de specialitate din Parlament a ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru a da explicații în cazul șoferului căruia i s-a deschis dosar penal pentru plăcuțele de înmatriculare anti-PSD. „Dragnea și PSD folosesc instituțiile statului, în special cele de forță, împotriva adversarilor politici. Și eu am fost victima acestor anchete. Ce face PSD în cazul șoferului din Suedia reprezintă încă o dovadă. Mesajul incriminat nu se referă la România, la statul român, la Guvernul României, la persoane din Guvern etc. Nu. Mesajul este împotriva unei formațiuni politice. Într-o societate liberă, nu sub dictatura PSD, formațiunea politică afectată de mesajul public își caută dreptatea în instanță. Ce face PSD acum reprezintă un abuz îngrozitor, demn de comuniștii anilor ’50. O să le propun colegilor mei din comisiile de specialitate să ceară ministrului de Interne explicații pentru acest abuz“, scria acesta pe pagina sa de Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

17 Comentarii

  1. Duckadam si Reghecampf, doi dintre romanii care au si ei NUMERE SPECIALE LA MASINI! Ce placute de inmatriculare si-au pus!
    Razvan Stefanescu nu este singurul roman care umbla pe soselele tarii avand numere personalizate. Din lumea fotbalului, Helmuth Duckadam si Laurentiu Reghecampf si-au ales si ei astfel de numere pentru masinile pe care le conduc.
    Amandoi le-au inmatriculat in Statele Unite ale Americii.

    Helmuth Duckadam si-a inmatriculat masina in SUA cu numarul STEAUA si spunea in urma cu un an: „Sa vedem daca imi face Talpan proces”.
    https://www.sport.ro/stiri/duckadam-si-reghecampf-doi-dintre-romanii-care-au-si-ei-numere-speciale-la-masini-ce-placute-de-inmatriculare.html

    Evident, numerele lor NU l-au deranjat pe Dragnea!
    „LEGEA” invocata de Politia romana e pentru cei care se IMPOTRIVESC PSD, rusine!

    • @lili
      A fi impotriva unei formatiuni politice e una si nimeni nu actioneaza impotriva cuiva pentru asta (vezi cazul d-tale). A folosi expresii si/sau cuvinte argotice cu continut injurios, jignitor sau trivial, ba chiar pornografic in cazul de fata este alta. Cred ca daca ar fi folosit cuvantul „Jos”, nimeni n-ar fi putut si nici n-ar fi trebuit sa intervina. Era optiunea politica a proprietarului masinii si daca a ales s-o exprime public, era treaba lui. Politia n-ar fi avut nici o competenta legala sa intervina. Dar asa …. La fel stau lucrurile si cu cei care striga prin piete la asa-zisele manifestatii mai mult sau mai putin spontane, tot felul de injurii si trivialitati. Aceasta forma de manifestare scapata de sub autocontrol TREBUIE sanctionata. Iar legea penala are prevederi pentru astfel de fapte. Prevederi care TREBUIE aplicate, indiferent de culoarea politica ori de motivatia invocata a faptuitorului. Pe de alta parte, exemplul pe care il oferi, doamna, face parte din cu totul alta categorie si cele doua fapte nu pot fi puse pe acelasi plan. „STEAUA” are cu totul alta conotatie decat vorba „suedezului”. Si, pentru ca veni vorba, oare in Suedia iti poti scoate o placuta personalizata cu un continut trivial/pornografic la adresa unei formatiuni politice suedeze si sa circuli cu ea pe strazi?

    • @Neica Nimeni: E cu totul altceva daca ACUZATIA se refferea la continutul mesajului, probabil ca puteau sa-l sanctioneze pentru asta, LEGEA poate sanctiona astfel de mesaje!
      Dar Politia rutiera l-a sanctionat DUPA 13 zile epntru ca Numarul de masina incalca Conventia de la Viena!
      Dar invocand Conventia de la Viena din 1968, DUPA 13 Zile,(desi „la intrarea in tara indeplinbea copnditiile”, cum a spus Ieri la Conferinta de Presa chiar Seful Politiei Rutiere!!) si balbaindu-se la observatiile unui jurnalist cum ca S-A MODIFICAT Conventia de la Viena si e PERMIS Numar cu LITERE, FARA Cifre, Sefii politiei rutiere s-au facut de ras, Presa suedeza a remarcat balbaielile lor si NECUNOASTEREA Legislatiei, deja au aparut informatii in Presa internationala, PSD mai mult s-a facut de ras, decat a eliminnat povestea!
      TOTI Romanii rad de asta acum, iar maine poimaine Soferul din Suedia va castiga la CEDO, cine va PLATI?
      Dnna Carmen, sefa Politiiei Rutiere isi va da Demisia, sau dl Dragnea care a dat Ordinul sa-i ia placutele?!
      Rusine, mai mare rusinea!
      Deja Romanii din Diaspora se intrec la Jigniri la adresa PSD, fie cu numerele la masini fie cu bannere la Meciurile din Romania sau din SUA, chiar!

    • Bine draga , daca vecinii tai ar avea numere de inmatirculare , corecte MUIELILI1, MUIELILI2, ce ai spune copiilor tai ipotetici…
      Numerele de inmatriculere trebuie sa respecte si normele elementrare de bun simt…

    • @lili (2)
      Politia Romana s-a balbait cu „problema” asta pentru ca nu s-a mai confruntat cu un astfel de caz. Fii sigura ca, pe viitor, lucrurile vor evolua altfel. Balba politiei nu cred ca afecteaza renumele Romaniei. Niste politisti din Romania nu s-au descurcat rapid in cazul acestui incident. Punct. Ei, si? Banuiesc ca peste tot in lume exista poltisti care, in varii situatii, nu se descurca cu rapiditate. N-am vazut, auzit sau citit in media internationala comentarii nici rizibile, nici critice in legatura cu astfel de cazuri. Nu vad de ce s-ar face tapaj in privinta Romaniei. A, daca pe plan local se isca un taraboi generat de niste handicapati care zic ei ca asa se face politica, atunci, desigur, taraboiul romanesc va fi mediatizat cumva. Si unii straini care-si pierd timpul urmarind niste stiri referitoare la nimic de undeva, niciunde in lume, se vor intreba cine sunt maimutoii care fac tambalau si de ce. Cred ca referirea d-tale la Conventia de la Viena e putin superflua. Nu cred ca aceasta Conventie stipuleaza undeva ca actul de constatare trebuie facut in maxim X ore/zile/luni/ani, altfel constatarea devenind nula de drept. A durat 13 zile. Mult, asa-i, dar s-a rezolvat cumva. Iar problema este a politiei, nu a PSD-ului. In opinia mea ar trebui stabilit daca „suedezul” a intrat in tara cu placutele personalizate sau cu cele oficiale. Dupa aia abia vedem ce s-a facut si cum s-a-ntamplat. Iar mie, personal, imi pare rau ca trebuie sa recunosc asta, mi-ar fi placut ca printre cei care au vazut „magaria suedeza” sa fie unul care sa-i arunce o piatra in parbriz. Sau unul care sa-i explice cat mai contondent „turistului” ca astfel de cuvinte nu se plimba pe strazi. Desigur, asta ar fi insemnat sa ai o reactie a opiniei publice. Ceea ce nu-i cazul la noi, unde „opinia publica” este doar hoarda dezlantuita care zbiara „JOS” ceva (PSD, Guvern, Dragnea s.a.m.d.) si tupeistii care se declara „reprezentanti ai poporului”.

    • LILI, CE NU INTELEGI?! In Romania, Reghencampf si Duckadam si-au inregistrat masinile cu placutele respective. Spalatorul de WC-uri din Suedia nu si-a inregistrat masina in Romania cu placuta aia. In Suedia placutele obscene sunt interzise prin lege. Asa ca ia-ti medicamentele si du-te la culcare.

  2. Romanii s-au impartit in doua: cei putini, educati si instruiti, care nu suporta obscenitatile si cei multi, mitocanii, care folosesc expresia la ficare trei fraze. Ba unii se lauda ca si copiii lor se distreaza cu asta. Aici nu mai e vorba de politica, ci de nseimtire. Iar gazetele si televiziunile, conduse tot de nesimtiti, fac caz de treaba asta mai mult decat e necesar.

  3. Plăcuțele auto care împart România în două: oameni şi animale…

  4. Consider ca in aceasta speta dl.Dragnea in calitate de presedinte al PSD putea sa-i faca plangere penala d-lui Razvan Stefanescu ,daca se considera lezat, pentru mesajul afisat pe nr.auto.Politia rutiera a procedat asa cum se intampla inainte de 1989, cand daca indrazneai sa ai opinie critica fata de PCR, sufereai grave consecinte. In concluzie trebuie sa-i inapoieze permisul de conducere confiscat, pt. ca aceasta s-a intamplat , cu scuzele publice de vigoare , iar seful Politiei Rutiere sa-si dea demisia pentru ca actionat la ordin politic. Aceasta gresala va avea repercusiuni asupra atitudinii tot mai critice a romanilor care detesta PSD, ducand la cresterea numarului acestora.

    • De cand unul care umbla cu MUIA la el este domn ? Ba indivizilor voi cereti sa fiti respectati , da voi umblati cu MUIA in gura…
      MUIE a todos va urez rahateilor… Scuze de libaj pentru ceilalti cititori, dar chiar nu mai suprt aroganta MUISTILOR astora carev se cred cetateni privilegiati injurand un partid….

    • @R.D.M.
      Ca de obicei, stimate domn, bati campii fara pic de gratie. E limpede ca d-ta n-ai suferit nici un fel de consecinte inainte de 1989. De ce? Nu stiu (dar pot sa banuiesc) si nici nu ma intereseaza. Sa vii in anul 2018 si sa faci trimiteri la ce se intampla inainte de decembrie 1989 mi se pare nu numai aberant, ci si oarecum filistinic. Cat despre cum vezi d-ta ca se va termina incidentul, iti spun ce le-am spus si altora: Nu mor caii cand vor cainii. Cat despre atitudinea romanilor eu zic sa-ti vezi de ale d-tale si sa nu mai mori de grija altora.Nu de alta, dar o sa stimulezi optiunile politice ale populatiei de-o sa ajunga Opozitia actuala (care o fi aia) sa se apropie in sondajele alea speciale, de 200%. Si ce-o sa va faceti daca ramaneti fara adversar?

  5. Aceasta stupiditate chiar nu merita atentie!
    Este ultima actiune disperata a securistilor!
    Daca sunt sau daca mai exista institutii ale statului roman sa actionize in consecinta!
    Acesti securisti nu sunt mai presus decit cei din anii 1950-1960!

  6. Numai banditii isi pun numere speciale la masini! Prostii nu-si permit astfel de favoruri. Sa se interzica numerele de smecheri. Huuo Dragnea! Huuo DANCILA care poate sa dea o ordonanta de urgenta maine la prima ora in care sa se precizeze ca se interzic numerele auto de smecheri! Huuo banditilor!

  7. Cum a procedat politia din Romania cu ridicarea unor numere de de inmatriculare primite legal de la politia din Suedia este o fapta complect ilegala si vinovatii vor trebuii sa raspunda in fata justitiei.Asa ceva nu se face doar ca vrea Dragnea sau PSD.Cu siguranta ca toti romanii indiferent ca lucreaza afara sau in tara vor taxa acest gest la viitoarele alegeri.Asa cum sa intimplat la prezidentiale dupa ce Ponta avea un avantaj substantial,datorita unor greseli facute de PSD ,totul sa intors impotriva lor si Ponta a pierdut alegerile.La fel se va intimpla si acum cu PSD care nu vor mai avea norocul sa cistige pt. ca comportamentul lor a suparat pe romani.Si asa din tot ce au promis ei ca fac nu au realizat nimic.Au marit ceva pensiile si salariile ,in schimb au marit preturile pe piata si omul tot nu sa ales cu nimic din aceste mariri de pensii si salarii.Un fel de batae de joc ,cam asta au facut cei de la PSD.

    • Uite bai ca Suedia a retras numerele din circulatie pentru ca erau ofensatoare. Nu au fost constienti de acest fapt pana nu a iesit scandal… Asa ca termina cu aberatiile pornite din neuronul singuratic…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.