
Supărat pe rezoluția Parlamentului European, prin care acțiunile guvernării de la Chișinău sunt aspru criticate, iar asistența financiară sistată, președintele PDM Vladimir Plahotniuc amenință că nu vor mai fi respectate „condiționalitățile diferitor acorduri”, relatează Cotidianul.md.
Acesta nu a făcut referire directă la Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, dar a spus că PD-ul se va baza pe „interesele cetățenilor”.
„Vom revedea și reformele aflate în implementare. Ele vor fi duse la un bun sfârșit. Doar că noi le vom prioritiza, reieșind deja din nevoile principale ale oamenilor, și nu nepărat reieșind din condiționalitățile diferitor acorduri, cum a fost până acum”, a declarat Plahotniuc în cadrul unui brefing susținut vineri.
Plahotniuc nu a acceptat întrebări din partea jurnaliștilor, ca de fiecare dată când iese la aceste conferințe de presă.
Verbul ” a prioritiza ” din ce limba este ? Mai cunoastem pe cineva care spumea : „guvernul trebuie sa performeze ” . Mai corect ar fi fost : ” guvernul trebuie sa faca performanta „. N.B. Mai gresesc si eu , din punct de vedere gramatical , deoarece nimeni nu este perfect , dar mai am mult pana cand am sa ajung sa inventez cuvinte !
@Didos
Important e mesajul, nu limbajul. Cu alte cuvinte, sa analizam fondul, nu forma. Degeaba vorbesc unii impecabil de corect daca mesajul pe care-l transmit nu face nici cat o ceapa degerata.
Ma uit la poza astuia si ma minunez ce frunte lata area „oligarhu”. Comparati 10 cm de frunte ai lui cu fruntea de cimp retardat a cucuvelei si trageti concluziile :)))