Plângerea pentru neacceptarea României în Schengen, respinsă

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a respins vineri ca „vădit inadmisibilă” acţiunea în anulare formulată de europarlamentarul român Eugen Tomac împotriva Consiliului UE faţă de decizia neacceptării României în Schengen şi de asemenea şi-a declinat competenţa în acest caz, conform hotărârii publicate pe portalul CJUE.

Potrivit jurisprudenţei stabilite privind admisibilitatea acţiunilor în anulare, constituie acte atacabile, în sensul articolului 263 al Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), actele care stabilesc definitiv poziţia unei instituţii la capătul unei proceduri administrative şi care vizează producerea unor efecte de drept obligatorii, aminteşte CJUE.

De asemenea, încheierea procedurilor de evaluare Schengen şi verificarea criteriilor de aderare la acest spaţiu de liberă circulaţie, deja realizată în 2011 în cazul României, reprezintă doar o etapă a procedurii, care trebuie însoţită de o consultare a Parlamentului European, urmată de o decizie a Consiliului UE asupra aplicării integrale a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în România.

Or, o asemenea decizie nu poate fi luată decât în unanimitate de către statele membre în Consiliul UE, iar realizarea etapelor prealabile ale procedurii nu înseamnă că Consiliul European nu mai trebuie să adopte o decizie în unanimitate, decizie care nu are un termen limită, notează CJUE. Ca atare, neadoptarea proiectului supus votului Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 8 decembrie 2022 nu poate fi considerată un act atacabil, în sensul articolului 263 din TFUE, a stabilit instanţa europeană, care a considerat astfel „vădit inadmisibilă” acţiunea înaintată de Eugen Tomac.

Pe lângă această acţiune, eurodeputatul român a cerut instanţei europene să-i fie recunoscută calitatea de reclamant privilegiat, respectiv dreptul europarlamentarilor de a ataca la CJUE actele legislative sau non-legislative emise de Consiliul UE şi de Comisia Europeană. În hotărârea sa, CJUE menţionează că această calitate nu poate fi acordată reclamantului, întrucât, conform articolului 263 din TFUE, ea este recunoscută doar pentru statele membre ale UE, Parlamentul European, Consiliul UE şi Comisia Europeană.

CJUE arată în aceeaşi decizie că nu are nicio competenţă de a da vreunuia dintre aceşti reclamanţi privilegiaţi un termen limită pentru a ataca decizia Consiliului JAI din 8 decembrie 2022, când Consiliul UE a respins intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen întrucât nu s-a întrunit unanimitatea, Austria şi Olanda votând împotrivă.

Eugen Tomac a anunţat în februarie deschiderea unei acţiuni în anulare la CJUE împotriva acestei decizii, considerând că, dacă instanţa va anula această decizie, un nou vot cu privire la aceeaşi decizie nu va mai putea fi un vot politic, ci un vot tehnic, deci unul pozitiv, având în vedere faptul că România îndeplineşte criteriile de aderare la Schengen. Conform interpretării pe care eurodeputatul român a dat-o articolului art. 4 alin. (2) din Tratatul de aderare, „Consiliul are obligaţia de a pronunţa o decizie favorabilă” dacă evaluarea a fost favorabilă. Însă CJUE a apreciat în hotărârea sa de vineri că o asemenea evaluare favorabilă nu impune Consiliului UE să dea un vot favorabil în decizia sa politică, ce poate fi luată numai în unanimitate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

37 de Comentarii

    • Inca o milogeala a fraierului UE, adica Romania, respinsa. Milogii insistenti sunt intodeauna refuzati. Cum milogii nu stiu altceva or sa continue „da si mie sefu niste schengen…ca moare copiii de foame”

  1. Se vrea in Schengen pentru ca in acest fel traficul de droguri si de persoane va fi mult mai simplu si mai profitabil. Voi de ce credeti ca ne-am trezit peste noapte cu nu stiu cati nespalati nepalezi si africani? Credeti ca cineva ar plati mii de euro pentru viza si pentru celelate acte necesare sa vina aici doar ca sa stea cateva luni si sa stranga cateva sute de euro? Nu, aici e vorba de trafic de persoane si de droguri, care vin prin intermediul asiaticilor si se distribuie prin intermediul firmelor de curierat si pe la toate cluburile si tavernele alea unde nu vezi pe nimeni la mese. Austria stie foarte bine ce spune.

  2. Poate de data asta sa reusim sa intelegem cu totii ca de fapt Uniunea Europeanu nu doreste aderarea Romaniei in Schengen si au bagat in fata Austria doar asa ca sa existe un motiv .Dovada mai clara ca asta nu exista .

  3. Daca voi va plangeti ca justitia nu e ok in Romania, cum sa vreti sa va prezentati in fata altora cu CCR-u care e, cu jandarmeria care e, cu drogurile care sunt sau trec prin Romania?
    Trebuie chiar sa aveti nivelul celorlalti si sa fiti deschisi la investitiile europene. Dar voi va agasati singuri la dna Von Der Leyen, la oricare vrea sa faca ceva. Agasati-va! Nu e locul meu sa va scot din coltisorul mintii voastre in care stati si cu forta sa va bag in Schengen. Voi vreti Roexit si aveti treburi mai importante precum sa contestati orice dinspre Europa spre Romania.
    Cum sa spuneti ca ati primit … daca voi insiva sunteti impotriva?
    Nu va forteaza nimeni!

    Ma uit la comentatori. Ascultati de toate prostiile dezinformarii, numai de ceea ce trebuie nu. Apoi sunteti nemultumiti ca n-ati primit ceea ce refuzati. A? Eu mi-am taiat craca de sub picioare? Eu sunt impotriva sa ma port civilizat? Daca sunt impotriva, de ce sa am asteptari nerealiste? Ca pica ceva de sus pe nemeritatelea si care oricum nu-mi convine?
    Nici ideologic nu sunteti pregatiti pentru Europa. Stati asa cum sunteti si trollati aici in continuare orice vor neuronii vostri!
    Europarlamentarul Tomac o fi si el iute la limba…. no, asta e!

  4. Mai sunt trei solutii:
    1. Boicotarea tuturor propunerilor facute de Austria sau in favoarea Austriei pana cand Romania va fi primita in Schengen;
    2. Anularea tuturor contractelor cu firmele austriece si excluderea lor din Romania pana cand Romania va fi primita in Schengen;
    3. ROEExit, singura solutie demna si viabila pentru Romania.

  5. Nu la justiția europeană trebuie apelat ci la inteligența și abilitățile politicienilor romîni (rrromini) ! Exceptînd Eugen Tomac și incă vreo 2-3 persoane ,politicienii romîni sînt varză ! Adică proști ,incompetenți la modul general și hoți pe deasupra ! Sînt destule pîrghii de ,,punere la punct” pe austrieci ! Din Romînia se scot profituri ilegale de miliarde de euro ! Pooliticienii rrromini au luat șpăgi grase pt fiecare afacere murdară încheiată cu austriecii .Austria nu dă doi bani pe astfel de rapandule romînesti ,îi privește de sus cu dispret și nici nu-i consideră parteneri de discuții egali,respectabili,onorabili ! A discuta cu astfel de șpăgari umili este considerat a fi o înjosire ,ca și cum un stapîn nobil s-ar trage de șireturi cu servitorii !

  6. Cine-ar fi crezut că o acțiune ce are ca obiect un drept legal exercitat (dreptul de veto) este „vădit inadmisibilă”? – Numai maiștrii dreptului făcut la facultăți fabrici de diplome trase la xerox ce populează partidele, lojele și cazărmile securiste. Aici se vede nivelul de Burkina Faso al „juriștilor” scoși pe bandă rulantă de fabricile de tâmpiți. Sancțiunea inadmisibilității este cea mai drastică sancțiune și înseamnă că întreaga ta construcție nu respectă condițiile absolut necesare. Altfel spus, mai ai de învățat. Nu îi ajungea statului eșuat și manelist că s-a făcut de râs anul trecut, a mai cerut și porție dublă!

    A avut dreptate boss-ul tolomacului Tomac – școala românească scoate numai tâmpiți! O dovadă este această acțiune de râsul curcilor. Și o să scoată tâmpiți și mai mari decât atât după istorica decizie a WC-CCR care legalizează plagiatul în masă. Vom ajunge o țară fake cu diplome fake și oameni fake. O enclavă de idioțenie și de idioți cu diplome, epoleți și pensii speciale.

  7. Interesele Austriei pe teritoriul Romaniei, se afla la mana guvernului Romaniei. Daca chiar ar reprezenta interesele Romaniei, le-ar fi dat demult peste degete austricilor cat sa-i puna la respect. Dar asa afla si sclavul basistul Tomac cum sta treaba si cine este de fapt seful pe teritoriul national, nu romani. In caz ca se face ca nu stie a primit verde-n fata si ue de la CJUE.
    Cat sa-i scoata din cap sa-l sature de valori europene, de dreaptaci USR-PMP-Forta Dreptei nimeni in drumul european nu da doi eurocenti pe ce zic si fac ei pro-europeni. Nu mai pot austriecii si vestul care se preface ca ii vor pe ei in spatiul Schengen. Sau zona Euro la anu’ si la multi ani, in ritmul asta

    • Dacă europarlamentarii romani ar pune mana să-și însușească legislația instantei europene cel puțin nu se mai fac de ras. Au ei(austriecii) ce au cu noi dar nici noi nu știm(s-au nu vrem) cum sa contracaram actiunile lor ostile. Conform art. 263 din TFUE nu europarlamentarul ataca actele emise de Cosiliul UE și Comisia Europeană ci statele membre. Eugen Tomac trebuia împreună cu încă 32 de pierde vara de romani sa reprezinte Romania unitar, angajând un jurist specialist pentru asemenea acțiune. De aici se vede ca romanii din parlamentul European sunt divizați și nu-i interesează de SOARTA ROMÂNIEI.Asta s-a întâmplat si după primul război mondial, la tratatul de la Paris. NU ȘTIM CE VREM. Norocul salvează România.

  8. daca vreti in senghen, este nevoie de toate voturile pro ..!! ce-i atat de greu de inteles..? aveti impresia ca si aici, merge ” cu pile ”, ca si la noi..?sunt convins ca ” justitia ” noastra de cacat , ne-ar fi dat satisfactie .., la interventia ” cuiva ”..!intrebarea este .. de ce vrem noi, sa intram in ceva ce nu mai exista ..???

  9. Un europarlamentar bulgar afirmă că dacă nu suntem acceptați în Schengen până la Crăciun granițele dintre Bulgaria și România trebuie să cadă.
    Declarația a fost făcută de Andrey Novakov pe postul Nova News. Potrivit acestuia, acțiunile comune ale Bulgariei cu România ar facilita construirea unui nou pod și punerea în funcțiune a unui bac pe Dunăre.

    „Pentru fiecare zi pierdută la graniță, un camion pierde 200 de euro din banii proprietarului. Mulți dintre șoferi renunță la locul de muncă pentru că nu vor să stea la graniță. Sunt mii de încercări pe zi de a trece granița, e normal să existe acțiuni”, a explicat el.

    Europarlamentarul a insistat pe eliminarea barierelor la punctele comune de trecere a frontierei încă din luna iunie.

    „Propunerea mea este acea ca, în situaţia în care nu vom intra în Schengen, să rezolvăm în mod bilateral controalele la frontieră între Bulgaria şi România şi să ridicăm barierele (între cele două ţări) fără a încălca legislația europeană.

    Acest lucru este posibil şi ar trebui să îl facem, inclusiv în semn de protest”, a declarat Novakov în luna iunie, la un forum pe transport, digitalizare, orașe inteligente şi securitatea alimentară, organizat la Sofia.

    Andrey Novakov a subliniat că nu sunt multe poduri peste Dunăre între Bulgaria şi România pentru că strategia României este aceea de a-şi dezvolta infrastructura spre vest, în direcţia Ungariei, şi nu în sud, spre Bulgaria.

  10. Operatiunea lui to(lo)macu’ n-avea absolut nici o sansa, un p.r.o.s.t.anac cu ifose…unii la fel inca se uitau in gura lui si sperau…

  11. Dacă un cizmar a ajuns președintele României, atunci un to-lo-mac de ce nu poate reprezenta românia în străinătate

  12. Asta este rezultatul politrucilor de rahat si pupincuristi aflati la conducere de multi ani. Mai recent se sparg in figuri cu vestul si vestul ii trateaza cum merita si sunt in fapt.

    To(lo)mac spera el ca se succesc aia cand apare Tomacul. Ghinion nu e Basescu sa-l linguseaca, tot o sluga umila va ramana oricate linguseli ar face. Nu mai pot stapanii To(lo)macului.

  13. Dancila era proasta de stanga astia tolomaci de dreapta. Le-au dat cu Schengenul la liberali si la basisti in cap si le-au artat ce reprezinta, un mare nimic.

  14. Eu din start am scris ca nu se va admite. Nu poti sa dai in judecata o tara ptr o decizie eminamente politica, prin care LEGAL se poate exprima cu da sau nu.
    Tomac asta stia si el. E Tomac, nu tolomac.
    Dar ce si-a zis el? Hai sa arat poporenilor mei cum lupt eu cu UE ptr romanii mei, sa stie pe cine sa voteze. Un pic de populism de 2 bani merge…

  15. V-am păcălit, v-am dat țeapă Tomac cu strânsul datelor cu caracter personal și semnături! Le va folosi la momentul depunerii candidaturii, jegul mincinos.

  16. HAHAHAHAHAHHHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!
    Cît de prost poate fi un individ ADULT care pune în mișcare așa o acțiune juridică?
    Vor rîde COO COOROO chiar și țările bananiere surori, cînd vor auzi ce a făcut kre TEENu’ ăsta!
    …și cînd te gîndești că în ăsta își puneau șperanțili pooliitice bețivu’ găgăuz „Petrov” șî gashka lui…
    HAHAHAHA! Mare-i grădina……[Rumburak]

  17. Its like you read my mind! You seem to know a lot about this, like you wrote the book in it or something.
    I think that you can do with some pics to drive
    the message home a bit, but instead of that, this is fantastic
    blog. An excellent read. I will certainly be back.

  18. De unde înțelegem că ăla a lui băsescu, tolomac, habar nu are. Pe de altă parte, mesajul e clar. Austria e doar instrumentul. UE se opune în a ne recunoaște un drept. Nu e așa că suntem pro-europeni? Nu.

  19. UE sprijina unanim la genocidiu impotriva populatiei civile ( incluzind copii) palestiniene de catre sionisti. Insa, libera circulatie a cetatenilor europeni din Romania prin UE nu e sprijinita unanim. Ce inseanma asta? Ca UE e domesticita de Netanyahu

  20. Acest verdict este un motiv clar care ar putea justifica un RO-EXIT.

  21. Aia cu migratie, vaxxinare, lgbtqia, drogangeala, slava la liber au primit 🚫⛔🚷direct in freza fix de la stapanii cu migratie, vaxxinare, drogangeala, slava.

  22. Nici nu trebuie sa intram in Schengen!
    Astfel am fi invadati de Ahmed si Mustafa, droguri, mancare si mai proasta si sute de tiruri cu gunoaie din UE!

  23. T🤣l🤣macul cauta intrarea si-a primit de la CJmUE un sut in dorsala 🤣🤣🤣

  24. Buna seara!
    Calea dreaptă este nationalizarea OMV intr-o prima etapa,dupa care vor urma si alti pași. Austria are ordin să se opună intrării Romaniei in Schengen. De la cine are ordin?
    Rusia si/sau SUA ? Romania intra in Schengen dacă intervine SUA .Eu de asta sunt convins. SUA are multe argumente in favoarea noastră.
    Dar de ce ai nostrii nu cer sprijinul SUA. Dacă ne refuză spunand că ei , americanii nu au competență si influență in UE , atunci e clar că ne mint si nu ne vor in SCHENGEN!
    PS. Prietenii, partenerii, aliații te folosesc doar in folosul lor si te tin de PROST. Decidentii nostri nu sunt chiar proști, sunt lasi,umili si slugi.

  25. Vrem O Romanie independenta. Vrem sa ne cladim alta soarta la care sa se inchine si cruzii dusmani austrieco-amricano-europeni. Rugam Guvernul Roman sa inceapa procedurile de iesire din EU si sa retraga toti euro oparlamentarii romani de la EU. Cat mai repede. Infiintarea unui partid anti EU si retragerea vioricilor de la EU imediat.Romania vrea sa fie independenta. CAT MAI REPEDE.

  26. Inca o data n-i s-a aratat cum santem vazuti de Europa.Sclavi,slugi,oameni de mana a treia.

  27. Tolomaci sînt toți inutilii romîni din parlamentul european pt că nu s-au solidarizat cu acțiunile lui Tomac . Văd o mulțime de ,,inteligenți” la comentarii intrecîndu-se la jigniri mîrlănești . Dacă sînteți atit de burdușiți cu științele juridice de ce nu ați intervenit pt consilierea tînărului Eugen Tomac ?! Omul s-a zbătut să facă ceva pt a-și justifica ocuparea unui post în parlamentul european. Ce fac ceilalți ?

  28. Nu știu de ce intrați pe fenta aruncata, cea cu „liber camioane la granita fara control”! Pentru toți care nu știți, la granita controale au existat, exista și vor exista indiferent de shengen! Oricum sunt oprite la granita pentru scanare și control amănunțit daca se vede ceva pe scanner și restul camioanelor așteaptă! Daca nu exista scannere, se face control normal, dar, mai e și o altă problema: cineva aruncă un pont fals sau real despre ceva infracțiuni! Credeți că au liber la trecere? Canci! Indiferent de shengen, e sau nu, controale se fac obligatoriu, nu contează mijlocul de transport!

  29. Constat cu uimire ca nu s-a inteles nimic din situatia actuala a Romaniei. Ceea ce capatam acum de la UE de fapt ne parvine prin politicienii romani alesi de boboru’ intelighent. Continuati sa va vaitati dar cauza relelor sunteti chiar dumneavoastra cititorii. Nu doriti schimbarea astepati cumva sa va pice din cer, ori schimbarea intr-o societate se face cu ajutorul cetatenilor treziti si activi politic. Dmneavoastra astepati vara sa mergeti la mare si iarna sa mergeti la ski, sa nu mai pun sarbatorile legale (gen 1 mai ) unde mergeti la mici si bere.

  30. Alifia lui Petrov s-a culcat Tomac şi s-a trezit Tolomac!

  31. AHA! AM INTELES.
    AUSTRIA ESTE TARA PROXY A UNEIA DINTRE TARILE SCHENGHEN , OLANDA A MIMAT CA NE ACCEPTA INTRAREA ..
    SOLUTIA?
    EU SPUN SA PUNEM TAXA PE ORICE AFACERE A ORICUI DIN SCHENGHEN DE 3 ORI,FATA DE CAT E ACUM.. SI AUSTRIEI IUBITE DE 5 ORI MAI MULT +BLACK FRIDAY PTR AUSTRIA: ORICE CAPITAL TRANSFERAT IN AFARA ROMANIEI +50% PTR PIERDERI DATORATE SCHIMBULUI LEU -> ALTA VALUTA!
    HAI SA VEDEM CARE ARE TUPEU SA LE FACA ASTA?
    ORICUM LAGARUL ACESTA NAZIST NU O SA MAI DUREZE MULT: VOR FI ASALTATI TOTI DE VICTEMELE LOR(DIN TARI DE „CALITATEA A DOUA” [ASA CUM NE CONSIDERA SI PE NOI])

  32. Mi-e dor de INDEPENDENTA ROMÂNIEI ! Stramosii au murit ca sa o obtina iar noi am dat-o pe 30 de arginti.Acum vom face legi care ameninta INSASI FIINTA NEAMULUI:vom legifera perversiunea, drogurile ,dreptul de a purta arme ca sa ne omoram intre noi,avortul e liber oricum ,trafic de persoane avem…si pe deasupra ne-am ABANDONAT tara.E JALE !!!
    RO-EXIT !

  33. „iar realizarea etapelor prealabile ale procedurii nu înseamnă că Consiliul European nu mai trebuie să adopte o decizie în unanimitate, decizie care nu are un termen limită, notează CJUE.”
    „Consiliul European definește orientările și prioritățile politice generale ale UE, în mod tradițional prin adoptarea de concluzii. Nu negociază, nici nu adoptă acte legislative ale UE.”

    „În cadrul Consiliului UE (cunoscut informal și sub numele de Consiliul), miniștrii din guvernele tuturor statelor membre se reunesc pentru a discuta, pentru a modifica și adopta acte legislative și pentru a coordona politici. Ei sunt abilitați să angajeze guvernele lor „.
    CJUE face confuzie intre Consiliul European care NU Da nici-o decizie finala neavind competenta,si Consiliul UE,pt.care invoca regula unanimitatii- cu care AUstria se sterge la fund.
    Desi face evaluare de intrare in Schengen,Consiliul UE este spulberat de abuzurile AUstriei si Olandei.
    Acestea doua incalca Tratatul in care se prevede dreptul Rom si Bulg la Schengen egal.
    Jai fiind un consiliu specific al Consiliului UE,Consiliul UE incalca Tratatul prin ce face JAI refuzind „unanimitatea”folosita ca pretext -deci abuzul este perpetuu.
    CJUE de altfel ilegala,se arata a fi o arma de mentinere a ilegalitatilor Austriei,Olandei si implicit a Cons UE.
    Romania are tot dreptul si motivele sa denunta Tratatul cu UE si sa paraseasca ac.oficina globalista,birocratica,injusta abuziva.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.