Protocolul funeraliilor Reginei Marii Britanii

Funeraliile Reginei Marii Britanii, decedate ieri, la vârsta de 96 de ani, aveau deja planul făcut. Puțini sunt cei care ar putea spune că Marea Britanie, dar mai ales autoritățile îndreptățite, nu știu încotro s-o apuce, după cum spun românii. Lucrurile erau bătute în cuie, eventuale modificări având loc doar pe ici pe colo. O dovedește asta un articol publicat în cotidianul în urmă cu mai mulți ani și care merită acum reluat:

Înainte de toate, mărturisesc că, în cei 51 de ani de jurnalism neîntrerupt, împliniți recent, nu m-am aflat de multe ori în fața unui articol precum acesta, pe care, parcurgându-l, am avut stări și sentimente atât de complexe. Inițial, m-am temut că voi cădea în capcana unui tabloid, în care hienele de presă se vor dezlănțui, chiar dacă este vorba de suverana britanică și familia regală din Regatul Unit. Din fericire nu a fost așa, drept pentru care, pe măsură ce l-am citit, am constatat că este vorba de un document jurnalistic de excepție, ce aduce în prim plan ceva care, la prima vedere, pare déjà vu, dar care, în fond, prezintă sinteza și explicația trăiniciei și unicității unei lumi și societăți. Cred că autorul articolului, Sam Knight, a făcut o treabă cu totul ieșită din comun și de aceea am decis să redau ample fragmente din el. De altfel, recent, Courrier International fr. a reluat acest documentar exceptional, care, zile la rând, a figurat pe primul loc la rubrica “Cele mai citite articole”. Este vorba de articolul apărut în urmă cu mai mult timp în ziarul londonez The Guardian intitulat  « Operation London Bridge: the secret plan for the days after the Queen’s death »,  în care autorul, Sam Knight, pornea de la precizarea că, având o organizare ultramilimetrică, autoritățile britanice se pregătesc de ani de zile pentru decesul reginei. În acest sens se spune că, acum câteva luni, membrii guvernului de la Londra s-au reunit pentru prima oară spre a stabili desfășurarea pe ore a manifestărilor care vor urma evenimentului, determinant pentru viitorul Regatului Unit și al monarhiei britanice. (Dumitru Constantin)

Ziaristul Sam Knight arată, de la început, că cea mai mare parte a planurilor elaborate – dat fiind că există mai multe versiuni, la Palatul Buckingham, la guvern, la BBC, etc. – pleacă de la premisa că ea va deceda după o scurtă boală, înconjurată de familie și de medici.

Înainte de a muri în după amiaza din sâmbăta Paștelor din 2002, la Royal Lodge din Windsor, Regina mamă a avut timp să telefoneze prietenilor săi pentru a-și lua adio și a le dărui unii dintre caii săi.

Prof. Huw Thomas, medicul reginei, va fi persoana de referință în timpul ultimelor ei ore. El se va ocupa de pacientă, va controla accesul în camera sa și va decide ce informații vor fi date publicității.

Legătura între un suveran și supușii săi este un fapt straniu și în esență inexplicabil. Viața unei națiuni devine cea a unei persoane și deodată firul se rupe. Palatul va emite buletine – nu multe, dar suficiente.

“Viața regelui se îndreaptă ușor spre capătul ei”, declara ultimul comunicat al Lordului Dawson, medic al regelui George al V-lea, la 20 ianuarie 1936, ora 21,30. Puțin mai târziu, Dawson îi injecta regelui 750 miligrame de morfină și un gram de cocaină – suficient pentru a-l ucide de două ori – spre a-i ușura suferințele și a-l face să se stingă la timp pentru rotativa ziarului Times, care pornea la miezul nopții.

“London Bridge is Down”. Vor fi închiși ochii reginei și Charles va deveni rege. Frații și surorile lui îi vor săruta mâna. Sir Christopher Geidt, secretar particular al reginei, va lua atunci problema în propriile mâini. Acest fost diplomat a primit un al doilea titlu de noblețe în 2014, între altele pentru că a organizat succesiunea suveranei. Geidt îl va contacta pe primul ministru în exercițiu. Acum 65 de ani, decesul regelui George al VI-lea a fost anunțat la Palatul Buckingham prin codul “Hyde Park Corner”, pentru a evita ca telefonistele să afle vestea.

Planul prevăzut pentru Elisabeta a II-a are numele de cod London Bridge. Va fi trezit premierul, în caz că nu este deja treaz, și i se va comunica faptul că “London Bridge is Down” (Podul Londrei s-a prăbușit, expresie dintr-o celebră poezioară) pe o linie telefonică securizată. Știrea va fi transmisă prin Ministerul de Externe guvernelor celor 15 țări dependente de Coroană și celor 36 de state din Commonwealth. Pentru o clipă regina a dispărut fără ca noi s-o știm.

Informația se va propaga precum undele care preced un cutremur de pământ și nu sunt detectabile decât cu un echipament special. Guvernatori, generali, ambasadori și foști premieri vor fi primii informați.

Previzibilă – o furtună de mesaje pe tweeter. Muritorii de rând vor afla vestea mai repede decât înainte. George al VI-lea a fost găsit mort de valetul său, la Sandringham, pe 6 februarie 1952, la 7h30, dar BBC a anuțat știrea la 11h15, adică aproape patru ore mai târziu. Prințesa Diana a decedat la spitalul Pitié-Salpêtrière din Paris, la 4h00 dimineața, ora locală, pe 31 august 1997, iar jurnaliștii care-l însoțeau pe Robin Cook, ministrul britanic de Externe, în vizita din Filipine, au știut după 15 minute.

BBC a fost mult timp primul informat despre decesele din familia regală, dar monopolul pentru a anunța știrea în imperiu a dispărut. Când va deceda regina, va fi trimisă simultan o depeșă la Press Association (agenție de știri britanică) și altor organe de presă din lume. În același timp, un valet purtând doliu va ieși din Palatul Buckingham și va atârna la poartă un aviz în chenar negru ce anunță decesul.

Concomitent, site-ul Internet al Palatului va afișa o pagină unică ce va relua același text pe fundal negru. Ecranele telvizoarelor se vor „încălzi”, mesajele pe twitter vor zburda. BBC va activa “sistemul de transmisiune de alertă radio” (Rats) – un dispozitiv ce datează din Războiul Rece, care trebuie să permită țării să reziste la un atac asupra infrastructurilor sale.

Toate canalele de informații se vor înghesui să difuzeze filme și să posteze necroloage. Redactorul șef adjunct de la Guardian are o listă de articole fixate pe perete cu pioneze; The Times ar avea deja suficient material pentru a umple 11 ediții. Canalul de televiziune Sky News și societatea ITN, care se pregătesc de ani de zile, vor chema experții cu care au încheiat un contract de exclusivitate. “Voi fi așezat la o masă enormă în față la Westminster Abbey și voi comenta evenimentul pentru 300 de milioane de americani”, a declarat ziaristului citat unul dintre ei.

Playlists de la radio sunt deja gata. Posturile de radio comerciale din Marea Britanie vor dispune de luminile albastre testate odată pe săptămână și destinate să se aprindă în caz de catastrofă națională. Când vine știrea, ele se aprind intermitent pentru a preveni realizatorul asupra a ceea ce va urma și a difuza muzică anodină, așteptând vestea. Toate stațiile de radio, înclusiv cele din spitale, au pregătite liste compuse din cântece triste și foarte triste ce se ascultă în caz de doliu..(…)

“Aceste planuri privind decesul personalitățoilor familiei regale pun în încurcătură unii jurnaliști”. Un fost producător al Today ( emisiune a BBCRadio4) mi s-a confesat: “Unele întâmplări sunt considerate ca fiind mai importante decât altele”. Dar planurile cel mai bine concepute nu merg întotdeauna.La moartea Reginei mamă, în 2002, luminile nu s-au aprins pentru că nu s-a apăsat corect pe buton. Peter Sissons avea cravată maron când a anunțat știrea la BBC, ceea ce i-a adus un val de critici dure. Pentru regină nu va fi loc de improvizații. Prezentatorii vor purta costume și cravate negre.

Când ne gândim la un deces în familia regală din Marea Britanie contemporană îl avem în vedere inevitabil pe cel al Dianei. Cel al reginei va fi monumental în comparație cu el. Nu va fi poate la fel de încărcat de emoții, dar va avea o dimensiune mai mare și implicații mai dramatice.Acest lucru se explică în parte prin enorma greutate a evenimentului. Desfășurarea funeraliilor regale moderne ne este mai mult sau mai puțin familiară (cele ale Dianei s-au inspirat din Tay Bridge, planul prevăzut pentru cele ale Reginei mamă), dar ritualurile ce vor însoți decesul unui monarh britanic și apariția unui nou șef al statului depășesc memoria celor vii: patru dintre ultimii cinci premieri numiți de regină s-au nascut după ce ea a urcat pe tron ( în 1952).

Ultima legătură vie cu grandoarea trecutului. Când ea va deceda, vor fi convocate cele două camere ale Parlamentului, oamenii vor pleca mai devreme de la lucru, iar piloții avioanelor vor anunța știrea pasagerilor lor. În următoarele nouă zile (Planul London Bridge vorbește despre Ziua Z, Z+1, etc.) vor fi proclamații rituale, noul rege se va deplasa în cele patru colțuri ale țării, programele televiziunii vor fi adaptate, iar la Londra va fi o adunare a diplomaților cum nu am mai văzut de la moartea lui Winston Churchill, în 1965. Se va face bilanțul psihologic al regatului pe care regina îl lasă în urma ei.

Elisabeta a II-a este ultima noastră legătură vie cu grandoarea noastră trecută – identitatea națiunii, privirea spre ea însăși – care este definită mereu prin victoria noastră în cel de Al Doilea Război Mondial. Contrar președinției americane, de exemplu, monarhia leagă lungi perioade – uneori un secol – de persoana unui singur monarh. Epoca actuală va rămâne probabil în memorie ca una de declin național continuu, chiar de dezintegrare, dacă regina va trăi suficient ca să vadă Scoția părăsind Regatul Unit ( autorul articolului are în vedere unele posibile implicații ale Brexitului-n.n.).

Viața și politica de la finalul domniei sale nu vor mai avea nimic din grandoarea și inocența care existau în 1952 ( când i-a succedat pe tron tatălui său, George al VI-lea – n.n.). Reportajele și necroloagele vor reaminti cum era țara cînd ea s-a urcat pe tron. Imaginile privind aniversarea vârstei de 21 de ani, în 1947, vor fi redifuzate în buclă. Prințesa Elisabetha era atunci în vacanță la Cap, cu părinții ei, la 10.000 de km de casă, dar în interiorul Imperiului Britanic.

Poate fi văzută instalată la o masă cu microfon.Umbra unui arbore se joacă pe umerii ei. Camera schimbă planurile de trei-patru ori în timp ce ea vorbește și de fiecare dată are o mică crispare, o clipă de iritare aristocratică. “Declar în fața voastră că întreaga mea viață, fie că va fi lungă sau scurtă, va fi consacrată servirii voastre și marii noastre familii căreia îi aparținem toți”, spune ea, pronunțând într-un fel special vocalele.

Lytton Strachey, biograful reginei Victoria (1837-1901), mi-a explicat: “Sub domnia reginei Victoria totul mergea din ce în ce mai bine și era din ce în ce mai mare”. În consecință, oricine refuză să se gândească la ceea ce se va întâmpla la moartea reginei și, mai mult, să vorbească despre așa ceva. S-ar putea zice că este o dovadă de bună educație, dar și de teamă.

Publicistul Sam Knight precizează că pentru a scrie acest articol a discutat cu zeci de prezentatori de televiziune, funcționari și foști membri ai Palatului, dintre care mulți au lucrat direct la Planul London Bridge.Toți, sau aproape toți, au invocat secretul absolut. Politica Palatului Buckingham este să nu comenteze aranjamentele prevăzute pentru funeraliile familiei regale.

Faliile regatului, dezvăluite. Acest tabu, ca și o mare parte din ceea ce atinge monarhia, nu este rațional în întregime și maschează o realitate.De fapt, viitoarea mare ruptură în viața națională britanică este planificată aproape la minut. Ea vizează probleme de o importanță enormă,va fi plătită de noi toți și va avea loc oricum. Potrivit Oficiului de Statistici Naționale, o britanică ajunsă la 91 de ani (autorul a scris articolul în urmă cu doi ani – n.n.) poate spera că mai trăiește în medie patru ani și trei luni.

Regina se apropie de sfârșitul domniei sale într-un moment în care neliniștea este foarte mare referitor la locul Marii Britanii în lume, iar tensiunile politice interne sunt gata să provoace explozia regatului. Or, moartea ei va elibera forțe destabilizatoare prin ele însele: apariția reginei Camilla, urcarea pe tron a unui rege deja în vârstă și incertitudinea referitoare la Commonwealth. De pildă, premierul și șeful opoziției australiene doresc amândoi ca Australia să devină republică.

Gestionarea acestor evenimente este viitoarea mare sfidare pentru casa Windsor, ultima familie regală din Europa ce practică încoronările și întreține magia întregii acțiuni cu adeziunea unei opinii publice entuziaste.Este motivul pentru care planurile privind decesul reginei și ceremonialul care va urma sunt la fel de exhaustive. Succesiunea face parte din serviciu. Este ocazia de reafirmare a ordinei.

Regina Victoria a precizat în scris conținutul coșciugului său încă din 1875. Funeraliile Reginei mamă au fost repetate timp de 22 de ani. Louis Mounbatten (1900-1979), ultimul vice-rege al Indiilor, a pregătit un meniu de iarnă și unul de vară pentru parastasul lui.

London Bridge este planul ieșirii reginei din viață. “Este Istorie”, pentru a relua formula unuia dintre apropiații ei. Vor fi zece zile de doliu și de spectacol în cursul cărora vom savura ceea ce suntem și vom eluda întrebarea referitoare la ceea ce am devenit.

Niciun detaliu nu va fi lăsat la voia întâmplării. Nimic nu trebuie uitat. Dacă regina decedează în străinătate, Vol Royal, un avion BAe 146 al celei de a 36-a escadrile a RAF (Forțele Aeriene Regale) va decola de la Northolt, vestul Londrei, cu un coșciug la bordul lui. Leverton&Sons, antreprenorii regali de pompe funebre, au mereu unul în caz de urgență. Totodată, cele mai elaborate planuri au în vedere și un deces la Balmoral (reședința de vară a reginei Elisabetha a II-a, aflată în Scoția), unde suverana stă trei luni pe an.

La început va fi o serie de ritualuri scoțiene. Într-un prim moment corpul se va afla la Holyroodhouse, cel mai mic palat al ei, din Edinburgh, unde în mod tradițional este păzită de Royal Company of Archers. Ulterior, parcurgând Royal Mile, cortegiul funerar va transfera sicriul la catedrala St Giles, apoi, în gara Waverley, el va fi îmbarcat în trenul regal.

Mulțimea trebuie să se plaseze la trecerile de nivel și în gările de pe traseu de pe întreg parcursul și să arunce flori la trecerea trenului, care va fi urmat de o locomotivă ce va curăța linia ferată. “De fapt, este foarte complicat”, a declarat un resposabil din transporturi. În toate scenariile, corpul reginei revine în Palatul Buckingham. Aici vor fi un altar, coșciugul, stindardul regal și patru soldați din Grenadier Guard care vor face de gardă. Personalul care s-a aflat în serviciul ei de peste 50 de ani va parcurge culoarele urmând o procedură pe care o cunoaște foarte bine.

Afară, presa va fi plasată în locuri stabilite dinainte, aproape de Canada Gate, în față la Green Park (unul dintre parcurile regale din mijlocul Londrei). Sub Mall (arteră care se întinde de la Palatul Buckingham până la Piața Trafalgar) va fi instalat un cablu de fibră optică ce va permite difuzarea ceremonilor de stat. Drapelele vor fi coborâte în bernă, iar clopotele vor bate în toată țara.

În Z+1, a doua zi după deces, drapelele vor fi arborate normal, iar la 11h00, Charles va fi proclamat rege.Consiliul de succesiune se va reuni la Palatul St James, unde grefierul Richard Tilbrook va citi formula consacrată, iar Charles va îndeplini primele obligații oficiale ale domniei sale : va jura că va proteja Biserica Scoției și va evoca greaua misiune ce-i revine de acum înainte.

Publicul va număra miliarde de oameni. În zori, fereastra centrală din zona Friary Court (curtea Palatului St James) de pe fațada de est a Palatului Buckingham va fi deschisă, iar acoperișul va fi acoperit cu fetru roșu. Imediat ce își va încheia discursul Charles, trompetele de la Life Guards vor face pași în față, vor suna de trei ori, iar Thomas Woodcock, cavaler al Ordinului Jartierei, va lansa proclamațiile regelui Charles al III-lea.

În 1952 ( la funeraliile lui George al VI-lea, tatăl Elisabetei a II-a) momentul a fost înregistrat de patru camere de filmat. De data asta publicul va număra miliarde de oameni.Orchestra Coldstream va interpreta imnul național (God Save the Queen), tamburele fiind învelite în negru. Nu va fi decât începutul. Thomas Woodcock, escortat de o jumătate de duzină de alți heralzi ce par scoși dintr-o producție shakespeariană cu buget mare, va merge apoi în trăsură la statuia lui Charles I, aflată în sudul Pieței Trafalgar, care reprezintă centrul oficial al Londrei, și va relua anunțul său. 41 salve de tun vor fi trase apoi din Hyde Park, totul durând circa șapte minute.

Un fost funcționar al Palatului declară: ”Nu va exista aici nicio concesie făcută modernității”. Vor fi peste tot bicornuri și cai. Vor urma alte ritualuri, apoi noul rege se deplasează la Edinburgh, Belfast și Cardif. Va fi văzut plângând alături de supușii săi, asumându-și rolul copleșitor și solitar pe care-l are în imaginația publicului. “Va trebui să vadă și să fie văzut”, explică unul dintre consilierii lui.

Arta spectacolului regal a fost mult timp pentru alții, popoarele cele mai slabe: italienii, rușii și habsburgii. Ceremoniile britanice erau o catastrofă. Persoanele care se ocupau de funeraliile prințesei Charlotte în 1817 erau bete.Zece ani mai târziu, era atât de frig în capela St George (din Castelul Windsor), la funeraliile ducelui Frederick de York, încât George Cunning, ministrul de Externe, s-a îmbolnăvit de reumatism, iar episcopul de Londra a murit.

“Niciodată nu au fost văzute trupe mai disparate și mai grosiere, atât de rău stăpânite”, nota The Times referitor la funeraliile lui George al IV –lea, în 1830. Sacralizarea Victoriei, câțiva ani mai târziu, nu a avut nimic excepțional. Clerul a încurcat textul, corul era îngrozitor iar bijutierii regali au făcut inelul încoronării pentru un deget greșit. Marchiza de Salisbury scria în 1860: “Unele națiuni au darul ceremoniilor. În Anglia, este exact invers” .

Regina, care e o persoană practică și nesentimentală înțelege puterea teatrală a coroanei. Una dintre formulele sale va fi “Trebuie să mă vadă ca să mă creadă”. Și nimic nu ne permite să ne îndoim că funeraliile sale nu vor provoca o vie emoție colectivă. “Va fi o enormă și autentică dezlănțuire de emoție”, a declarat ziaristului citat istoricul Andrew Roberts. Pentru ea și, de fapt, pentru noi. Va trebui să mergem pe străzi, să vedem cu ochii noștri și să facem parte din mulțime. Vom deveni conservatori în suflete.

“Moartea reginei va intensifica sentimentul patriotic”, mi-a spus un specialist în probleme constituționale. “Ea se va înscrie în ambianța Brexit, dacă vreți, și va intensifica sentimentul că nu avem nimic de învățat de la străini”.

O delicată turnură pentru monarhie. Acest val de emoție va contribui la înecarea punctelor delicate ale succesiunii. Camilla, mai întâi. Aceasta a reușit să se facă acceptată ca ducesă de Cornwall, dar se va ști în ce măsură doar când va deveni regină. Referitor la Commonwealth, în 1952, această entitate care era pe cale să capete formă nu avea decât opt membri.

Regina, care era șef al statului în cazul a șapte dintre ele, a fost proclamată ca șef al Commonwealth-ului spre a ține seama de cazul unic al Indiei, care era republică. 65 de ani mai târziu, organizația numără 36 de republici și reprezntă o treime din populația lumii. Problema este că această funcție nu este ereditară și că nu există nicio procedură pentru a alege un viitor titular. “Ne aflăm în plină zonă gri”, constată Philip Murphy, care conduce Institutul de Studii al Commonwealth-ului de la Universitatea din Londra.

De mai mulți ani, Palatul încearcă în mod discret să asigure accesul lui Charles în fruntea blocului. Fosta prim-ministră australiană Julia Gillard a dezvăluit că Christopher Geidt, secretar particular al reginei, a vizitat-o în februarie 2013 spre a-i cere să susțină această idee. Canada și Noua Zeelandă i s-au raliat deja, dar este puțin probabil că se va include titlul în proclamația regelui Charles. Probabil că problema va face parte din discretul lobby care va avea loc în zilele următoare morții reginei, când Londra va fi plină de diplomați și de președinți.

Zece purtători ai unui sicriu căptușit cu plumb. Vor exista mii de pregătiri în cele nouă zile care preced funeraliile. Militarii vor reface traseul cortegiului, se vor repeta rugăciunile. La Z+1, Westminster Hall va fi închis și curățit, iar solul de piatră va fi acoperit cu 1.500 metri de mochetă. Se vor aduce lumânări de la abație, străzile din jur se vor trasforma în spațiu de ceremonie. Se vor retrage bornele de pe Mall și se vor pune bariere pentru a proteja gardurile vii.

Horse Guards Parade (marea piață situată în cartierul Westminster din Londra) va primi 7.000 de scaune, iar Carlton House Terrace (o stradă adiacentă Horse Guards Parade), 1345. În 1952, s-au smuls toți rododendronii din Parliament Scuare. “Nu se putea face nimic pentru a proteja bulbii”, declara ministrul Lucrărilor Publice. Vor fi aleși cei zece purtători ai coșciugului, care se vor antrena special pentru așa ceva într-o cazarmă oarecare, departe de ochii lumii. Membrii familiei regale sunt înhumați într-un sicriu căptușit cu plumb. Cel al Dianei cântărea 250 kg.

În Z+4, sicriul va fi transferat la Westmister Hall, unde va fi expus patru zile. Cortegiul, care va pleca de la Palatul Buckingham, va fi prima mare defilare militară din London Bridge: ea ava coborî Mall, va trece prin Horse Guards și prin fața Cenotafului ( memorialul dedicat Primului Război Mondial). Un milion de persoane ar putea asista la ceremonie. Ele vor sosi prin mijloce logistice folosite la JO din 2012.

Vor fi poate și corgi (rasă de câini din Țara Galilor – n.n.). În 1920, cortegiul funerar al lui Eduard al VII-lea era condus de Caesar, fox-terrierul lui. Sicriul fiului său (George al V-lea) a fost urmat până la gara Wolferton, la Sandrngham, de Jock, de un cal alb, de vânătore. Cortegiul va sosi la Westminster Hall la fix. Pentru a relua vorbele unui om de televiziune: Orologiul “Big-Ben va începe să bată când cortegiul se va opri”.

Odată ajuns înăuntru, sicriul va fi plasat pe un catafalc drapat cu sceptru și coroană, în sunete de psalmi. Regele Charles, revenit din turneul prin țară, va conduce cortegiul. Sceptrul și coroana imperială vor fi puse pe coșciug, militarii vor începe garda, apoi se vor deschide porțile mulțimii adunate afară și care va defila timp de 23 de ore din cele 24 ale unei zile. Pentru George al V-lea, s-au deplasat 305.000 de supuși, iar coada de așteptare avea șase km. Palatul așteaptă 500.000 persoane pentru regină.

Toată țara va tăcea. Totul va părea minunat organizat, reconfortant și reglat aproape la milimetru, pentru că este cazul. Un raport intern de 47 de pagini redactat după funeraliile lui George al VI-lea propunea fixarea unor roți metelice la catafalc pentru a amortiza coborârea sicriului. Patru soldați, plus unul de rezervă, se vor schimba din 20 în 20 de minute pentru a face de gardă la catafalc. RAF, infanteria, Royal Navy, Beefeeaters (gărzile care păzesc Turnul Londrei), Gurkha (unitate de elită a armatei britanice compusă din nepalezi) – toată lumea va participa. Cel mai înalt în grad va fi plasat la picioarele catafalculu, iar cel mai mic în grad, în față.

Coroanele depuse pe coșciug vor fi reînnoite zilnic. Pentru Churchill, în 1965, s-a construit o replica a holului în sala de bal de la hotelul St Ermin, astfel încât militarii să se poată antrena înainte de a face de serviciu. În 1936, cei patru fii ai lui George al V-lea au restabilit priveghiul prințului, ceea ce a făcut ca membrii familiei regale să vină fără a se anunța în prealabil și să facă de gardă.Copiii și nepoții reginei, fiind incluse în premieră și femeile, vor face la fel.

În Z+9, ziua funeraliilor, înaintea zorilor, bijuteriile vor fi scoase din sicriu și curățite.În 1952, celor trei bijutieri le-au trebuit aproape două ore pentru a curăți totul de praf.Țara va avea o zi liberă. Magazinele vor fi închise ori își vor reduce programul.Unele vor afișa fotografia reginei în vitrine. Bursa nu va fi deschisă. In noaptea precedentă vor fi slujbe religioase în tot Regatul Unit – chiar pe stadioane de fotbal, dacă va fi nevoie.La ora 9, orologiul Big Ben va bate. Apoi, limba lui va fi acoperită cu o bucată de piele de un cm. grosime, pentru a înăbuși sunetele.

Palatul și abația Westminster sunt separate de doar câteva sute de metri. Regina va fi primul monarh britanic căruia i se vor face aici funeraliile după 1760 (de la funeraliile regelui George al II-lea). Cei 2.000 de invitați vor fi așezați în interior. Catafalcul va ajunge la porțile abației la 11h00, iar toată țara va păstra un moment de reculegere, în gări nu se mai fac anunțuri, autobuzele se opresc, iar șoferii coboară în stradă lângă ele.

În 1952, în același moment toți pasagerii unui zbor de pe ruta Londra-New York s-au ridicat în picioare, la 5.500 metri altitudine, deasupra Canadei, și și-au aplecat capetele. Pe atunci mizele erau clare, cel puțin în aparență. Regele George al VI-lea a făcut parte dintr-un mod de viață care a supraviețuit războiului. Pe coroana depusă de Churchill scria “Curaj”. Comentator la BBC era Richard Dimbleby (1913-1965), care, înainte cu șapte ani, fusese primul jurnalist britanic ce intrase în Bergen-Belsen (lagărul de concentrare nazist din cel de al Doilea Război Mondial), de unde relatase despre ororile văzute.

O singură persoană lipsește și tot poporul este derutat. Trompetele și ritualurile antice erau dovada că noi am supraviețuit și că Elisabeta a II-a va guverna țara în pace. “Aceste ceremonii regale reprezintau decența, tradiția și datoria, în opoziție cu ororile nazismului”, ca să reluăm vorbele unui istoric. ”Era reparatory”, mi-a explicat Jonathan Dimbleby, fiu și biograf al lui Richard. Probabil că fratele lui, David (amândoi sunt comentatori politici) va fi la microfonul BBC de data asta.Problema este de a ști ce mai reprezintă azi clopotele, emblemele și heraldele. (…)

În abație, va vorbi arhiepiscopul. Camerele TV nu vor arăta fețele membrilor familiei regale în timpul rugăciunilor. Sicriul va fi scos și pus pe un afet de tun verde care a mai fost folosit pentru tatăl reginei, tatăl lui și tatăl tatălui său.El va fi tras de 138 de militari din marină. Procesiunea se va îndrepta încet spre Mall. De la Hyde Park Corner, se vor străbate 37 de km de drum până la Castelul Windsor, care primește corpul suveranilor britanici.

Personalul va aștepta în picioare pe peluză. Apoi porțile vor fi închise, iar camerele TV vor înceta să mai funcționeze. În capelă, ascensorul va coborî în cripta regală, unde regele Charles va arunca un pumn de pământ roșu luat dintr-un bol de argint.

Domnia reginei Elisabeta a II-a în cinci date

Încoronată la 2 iunie 1953, regina Elisabeta a II-a a desemnat până acum 15 premieri. Desigur, pe unii i-a simpatizat, iar alții nu au impresionat-o, fără ca suverana să aibă vreo reacție publică. Vârstă ei înaintată – 93 de ani, împliniți la 21 aprilie- și cei 69 de ani de domnie reprezintă repere care nu pot fi ignorate la Palatul Bukingham.

1952. Moartea regelui George al VI-lea- 6 iunie. Elisabeta, 25 de ani, devine succesoarea tatălui său.

1953. Încoronarea reginei Elisabeta a II-a, la 2 iunie. Pentru prima oară, evenimentul este transmis în direct la TV, el fiind urmărit de 27 milioane de persoane- cât și în Franța și alte patru state vest-europene.

1992.Într-un discurs ce marchează 40 de ani de domnie ( rostit în noiembrie), suverana declară că 1992 este ”annus horribilis”. Cota sa de popularitate ajunge la cel mai scăzut nivel.

1997. Regina se confruntă cu un val de ostilitate după moartea prințesei Diana (31 august, Paris), soția prințului moștenitor Charles și nora ei, dat fiind că nu a cerut să fie coborât în bernă drapelul de la Palatul Buckingham.Ea va rosti o alocuțiune televizată prin care o va evoca pe Diana.

2012. Se marchează, pe 6 februarie, Jubileul de argint – 60 de ani de domnie a reginei Elisabeta a II-a.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.