PMB ia bani de la clădiri și dă la Târgul de Crăciun

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă luni, de la ora 10.00, pentru a dezbate un proiect de rectificare bugetară, precum şi o majorare a preţului tramvaielor, ca urmare a ajustării preţurilor.

* Proiectul de rectificare bugetară prevede o creştere cu 134 de milioane de lei a veniturilor la bugetul local, sumă provenită din subvenţii de la bugetul de stat pentru derularea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, aferente perioadei de programare 2014-2020. Bugetul Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic scade cu 39,3 milioane lei (dintre care 31,9 milioane lei pentru construcţii), al Administraţiei Fondului Imobiliar se va diminua cu 7,1 milioane lei, iar al ASPA va scădea cu 3,1 milioane lei. Veniturile Creart vor creşte cu 8,8 milioane lei.

Totodată, creşte cu 7 milioane de lei şi suma destinată iluminatului public. Conform discuţiilor purtate vineri, în comisia de buget, aproximativ 5 milioane de lei, TVA inclus, reprezintă banii destinaţi iluminatului festiv. Restul, până la 7 milioane de lei, reprezintă o rectificare de costuri pentru lucrări realizate de către Compania de Iluminat Public.

Potrivit raportului de specialitate, suma de 7,9 milioane lei destinată Creart vizează în principal organizarea Târgului de Crăciun, susţinerea unor cheltuieli curente ale instituţiei, precum şi achiziţionarea unei console de lumini (65.000 de lei.)

* Pe ordinea de zi figurează şi încetarea mandatului de consilier general al lui Andrei George Ionescu (PMP), ca urmare a demisiei din 4 octombrie.

* Preţul tramvaielor furnizate de Astra urmează să crească de la 881.496.817 lei la 1.043.116.221 lei fără TVA, ca urmare a ajustării preţurilor. Preţul iniţial al celor 100 de tramvaie, de 840.882.207 lei fără TVA, a mai fost majorat în luna iulie, ca urmare a evoluţiei indicelui statistic naţional, în baza instrucţiunilor preşedintelui ANAP. Totodată, avocaţii Astra Vagoane au depus în două rânduri, în iulie 2022 şi în februarie 2023, documentaţia pentru respectarea prevederilor OUG 64/2022, care reglementează ajustarea devizelor generale de investiţii în cadrul contractelor de finanţate din fonduri externe nerambursabile. În urma aplicării formulelor de calcul prevăzute în OUG 64/2022, valoarea rezervei de implementare pentru contract este 161.619.403 lei, fără TVA. Astfel, se impune majorarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de la 881.496.817 lei la 1.043.116.221 lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. asta le lipsea ciurucurilor:
    tramway de 2’000’000 euro bucata!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.