Poliţia Română neagă faptul că oameni ai legii ar fi fost de faţă în momentul în care fiul primarului din Deta, judeţul Timiş, înjunghia trei persoane, cu o sabie. Conform unui comunicat sl instituţiei: „din primele verificări, a rezultat faptul că, la faţa locului, în momentul producerii incidentului nu se aflau poliţişti”.
În comunicatul Poliţiei Române se mai spune: „întrucât poliţiştii erau angrenaţi într-o acţiune care se desfăşura în apropiere, imediat aceştia au intervenit pentru aplanarea scandalului, însă agresorii au fugit. Au fost luate măsuri de acordare a primului ajutor şi s-au demarat activităţi de căutare a suspecţilor”. Instituţia mai comunică faptul că în cauză se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, vătămare corporală şi portul fără drept în locuri publice de arme albe, de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale-I.P.J. Timiş, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
De asemenea, pentru a verifica modul de intervenţie al poliţiştilor, la faţa locului s-a deplasat o echipă de control, condusă de adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş. Din echipă fac parte şeful Serviciului de Ordine Publică şi şeful Biroului de Inspecţie Internă.