Cine refuză masca este un sociopat manipulator

În luna februarie, Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA nu recomanda purtarea măștilor. O lună mai târziu, agenția condusă de Anthony Fauci a revenit asupra recomandării, însă doar pentru a fi contrazisă de Organizația Mondială a Sănătății, care spunea că oamenii sănătoși nu au nevoie sa poarte mască. Între timp, și OMS și-a schimbat recomandarea. Acum, un studiu publicat de cotidianul britanic The Times arată că există o probabilitate crescută ca cei care nu poartă mască să fie sociopati.

Este vorba despre un studiu din Brazilia care arată că indivizii care nu respectă regula măștilor pot avea o incidență mai mare a unor comportamente sociopate. Cei care minimalizează riscurile covid-19 au arătat semne din ”așa-zisa triadă neagră a personalității: narcisism, machiavelism și psihopatie”. Studiul a fost făcut pe 1.600 de voluntari care au completat mai multe chestionare și au fost împărțiți apoi în doua grupuri: unul cu 1.200 de indivizi care au arătat un nivel mai ridicat al empatiei și unul de 400, care au arătat tendințe antisociale.

Studiul a descoperit că indivizii mai ostili, impulsivi, manipulatori, mai duri și mai ipocriți nu respectă măsurile de distanțare socială și nu iau în serios gravitatea pandemiei.

”Aceste trăsături explică cel puțin parțial de oamenii continuă să nu respecte măsurile de distanțare, chiar dacă se înmulțesc decesele și cazurile. Expunerea altora la un risc care poate fi evitat este o trăsătură tipică a celor cu tendințe antisociale și cu un nivel redus de empatie”, arată studiul.

The Times notează că studii pe eșantioane mai reduse au ajuns la același rezultat, în Polonia, Danemarca și SUA.

Studiul pe care-l răspândește acum The Times ar putea genera o întrebare în politica americană, în plină campanie prezidențială. Nancy Pelosi este o sociopată, narcisistă, machiavelica, manipulatoare, agresivă? Sau este un politician responsabil și un cetățean sătul de bâlbele si pivotările lui Fauci, OMS și altor organisme? Daca va fi realeasă în fruntea Camerei Reprezentanților, ea poate deveni, în cazul unor alegeri prezidențiale contestate și cu un rezultat care s-ar lăsa așteptat până după 21 ianuarie, președinte interimar al SUA. Pelosi a făcut mereu apel la americani să poarte măști. ”Adevărații bărbați poartă mască”, a spus ea, criticându-l pe Donald Trump.

Numai că Pelosi a fost surprinsă de camerele de luat vederi comițând două abateri: a intrat fără mască într-un salon de înfrumusețare din San Francisco, unde activitatea în interior este oricum interzisă. Patroana salonului cu pricina a spus că s-a luptat șase luni de zile pentru a primi autorizație pentru deschiderea salonului. Ea consideră că poate să activeze, în timp ce concurența se supune regulior. Cât despre Nancy Pelosi, democrata a spus că a fost ademenită într-o capcană. ”Îmi asum responsabilitatea de a fi căzut într-o capcană”, a spus ea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

19 Comentarii

  1. Din punctul meu de vedere, eu care am trecut prin acest virus”programat”, cred cu tarie ca „sunt doar afaceri pe plan mondial deoarece, limita consumului ineficientelor in ani este cam 30 la numar(de murit tot mureau cetateni) si trebuia sa arunce un fas terorizant si infricosator, sa acopere marsavia si dupa, sa inceapa in forta altele”, in plus, merkelita a spus cu gura ei ca sunt prea multi vii peste 7 mld si fiecare guvern are datoria/obligatia sa rezolve problema in tara lui! Ce se intampla de 6-7 luni de zile in romania? Oare nu e coincidenta? Am spus de multe ori, noi traim toata viata cu si in parteneriat cu virusi plimbati de nori prin aer, cu politicieni si mari capi de lux virusati la creier, astia cu 2 picioare sunt mai periculosi ca virusii reali, sunt echivalentul virusilor aruncati in si prin aer in transe din ce in ce mai concentrat pentru anihilarea vietii! Am mai scris despre tratamentul cu ras puternic din stomac, cu vitalitatea si autostimularea plus increderea totala in puterea ta ca om si de sine, si nu numai, sunt medicamentele perfecte! Decat sa va enervati din cauza dementilor aparuti pe micileecrane, mai bine le arunci o injuratura dupa care razi singur!

  2. Vai de capul meu cu cercetatorii astia! Mai degraba sunt ei psihopati, nu cei care nu vor sa poarte masca. Se contrazic ei insisi de la o zi la alta si vor sa le credem balivernele. Mars!

  3. Apropo de titlul articolului sau al ciu este, citez:”Politică și covid: Cine refuză masca este un sociopat manipulator”
    Nu cumva vor interzice sa intre in clasa sa invete sau sa munceasa in societati doar cavalerii si fetele mari, ecare zi debutad cu controlul ginecologic?! Bai tampitilor, ceyateanul are de ales, vrea sau nu, voi dementilor sunteti sociopati manipulatori din cauza ca obligati cetateanul sa se imbolnaveasca, sa ajunga leguma ca voi, stricatilor! Fiecare cetatean are caracterul lui si nimeni nu are dreptul sau voie sa i-l schimbe! Efectiv, nu ai cum, indiferent de metoda!

  4. jedud is alive …o cirpa filtreaza ceva ce se vede doar la microscop ….bravo misule …daca pcr va spunea ca o cirpa filtreaza virusi de se vad la microscop faceati toti pe revolutionarii ca va mint …asa daca vine trump si spune e adevarat…asasinii conduc lumea ….si tradatorii americani vinduti israelului

  5. Port masca pentru protectia mea si a familiei. E totusi putin … fortat sa aduci studii in care cei care nu cred in pandemie sunt numiti sociopati. Deja trecem o limita a bunului simt. Cercetarile astea nu conving pe nimeni. Cei care poarta masca vor purta in continuare cei care nu poarta masca vor ramane asa. Daca sunt toti sociopati ar trebui sa ii internam in centre speciale, nu? Intreb pentru un prieten, Orwell.

  6. „Nancy Pelosi … a intrat fără mască într-un salon de înfrumusețare din San Francisco” !!! Asta chiar ca e de domeniul S.F. ! E ca si cum ai spune ca, la Bucuresti, Basescu a fost vazut intrind intr-o biblioteca !

  7. Bun,noi stiam ca un grec ca tariceanu,un sekurist ka catarama,un acajiu ka ciolacu,un evreu nu prea distept ka capsali,etc sunt sociopati negationisti de la coada vacii,dar chiar si postacii kopeikari?Astia stiam ca scriu la ordin,functie de decizia PR din ziua respectiva..

  8. Biata shoricica democrata Nancy Pelosi, i-au pus raii astia o bucatica de branza aromata in salonul de infrumusetat femei batrane ca sa o ademeneasca intr-o capcana!

  9. @Stan Pai,voi,purtatorii de masca dati fara voia voastra o mana de ajutor dictaturii medicale in formare.Oameni de stiinta adevarati,nu cei care apar la televiziunile romanesti,au argumentat ca protectia prin masca este marginala purtarea indelungata a acesteia aducand mai multe prejudicii decat beneficii.Ma rog , fiecare face cum doreste problema este cu obligarea in forta a tuturor sa faca anumite lucruri,purtarea mastii sau vaccinarea obligatorie.Aici libertatea individuala ia sfarsit si incepe dictatura.

  10. Despre “The Rock” și îmbolnăvirea lui neașteptata: 1. Cei de la studiouri ii reziliau contractul dacă nu “performa”. 2. Era de mămăliga. 3. Era un exemplu pentru sceptici! “E groasa, bai!’… Adelina și alta inconsecventa:: mirosea bradul de tei, apoi se trezise ca nu mai simte nimic!!! Suspecții erau duși cu forța la testare ca in “451 Fahrenheit”… mai rămâneau sa fie împușcați! In Spania, erau îngrămăditj ca vitele! PS: guvernele corupte ale lumii găsiseră o mâna cereasca in pandemie: afaceri, controlul populației! Aviz bulgarilor care au cohones! Sa nu mai iasă ca pățesc precum The R! Un proces Nuremberg era inevitabil!

  11. O ho, ho! Dar obrăznicia cinică și impertinența agresivă nu este psihopatie?! Da, da, e psihopatia pură a asasinilor lumii normale, care IMEDIAT trebuie încadrați la crime împotriva umanității și „tratați” caatare! Obrăznicia fără limite!…

  12. Psihopatii care nu mai au loc de sapte miliarde de sociopati aplica azi SF-rile vechi de 70 ani.
    Vai de ‘sociopatii’ care nu inteleg jocurile.

  13. Purtarea mastii este izplare, atica atitudine anti-sociala.
    Nu protejeaza nimic – doar de praf si de scuipatul pe care-l merita „inre felinare” psihopatii care ne conduc, in pregatirea glontului necesar.
    Astia nu se repara cu bataia ci cu impuscarea.
    Da’ cine s-o faca?
    „Serviciile” asculta de straini…
    Astia cu arme sint prea lasi iar „fostii” isi mfla burtile cu bere si mici intre doua partide de table…

  14. Cine refuză masca NU STIE CUM SE TRANSMITE VIRUSUL,fie că nu s-a informat, fie că n-a priceput iar dacă nu vrea , e bou si criminal(că transmite voluntar virusul altor oameni)

  15. pentru stapanii orice iubitor de libertate este un sociopat, orice sclav supus este un om NORMAL.
    din nefericire si eu sunt un sclav, desi mi-ar place sa fiu un om liber, dar am fost invatat sa respect legea, chiar daca autorii sunt niste criminali, fie comunisti, fie capitalisti…
    poate daca as avea bani i-as trimite la Talpa Iadului pe toti c…de la Circul.
    Nu-mi revin cum de poate exista o lume atat de stramba mai ales cand se afirma ca:” este dupa chipul si asemanarea noastra”???

  16. Cei care refuza masca nu numai ca sunt rau intentionati, sociopati si manipulatori, platiti de Sputnik si de Xinhua, ci mai au si p*la mica!
    Au constatat cercetatorii britanici de la Universitatea de Mint Rubbing de la Oxford!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.