Politică și război, să vezi matale acum, ce comedie! Mare pișicher, Rudolf, frizerul fără foarfece. Nu mă credea pe cuvânt. Marabella stătea acum în picioare, neclintită, nedezlipită. Ca o coloană dorică, draga de ea. Întreaga cafenea se sprijinea pe coloana aia dorică, frumoasă, înnebunitor de frumoasă. Marabella aștepta răspunsul meu. Mă sorbea din ochi, răsufla încet ca o boare de primăvară, îmbietoare, tare îmbietoare.
Avea ochi marini și buze roșii ca focul.
Când primele bombe au căzut peste București, cafeneaua ei a fost făcută zob. A ars ca o cutie de chibrituri, s-a prefăcut în scrum, uite-așa. Despre Rudolf, frizerul fără foarfece, parcă nu mai știu nimic dar știu aproape totul pentru că Rudolf, frizerul fără foarfece, nu e chiar Rudolf, frizerul fără foarfece, ei, cum le mai încurc.
Sigur trebuie să fie pezevenghiul de Pitoșkin în travesti. Sau păianjenul oceanului, dragul de el. Sau comis-voiajorul cașaloților, ce să mai vorbim! Arcibald, armurierul, s-a ținut după mine printre ruine tot vrând să mă tragă de limbă, știa și el că eu știu aproape totul, aproape totul.
E 1989? Sau nu? E regimul lui Iohannis sau nu? A ajuns Barna președintele României?! E chiar Primul Război Mondial? Războiul de poziții? Bine, bine frate, e război, am mai jucat jocul ăsta când eram la școală, era o variantă mai veche! Și adică nu-mi zici tu unde e comoara? Ai tu așa o inimă, Pompiliu Stroescu, zău așa, ai tu așa o inimă?! Cine a răpit-o pe Bobolina știa că ea știe secretul văluririi?!
Dar eu nu sunt Pompiliu Stroescu, pe onoarea mea. Și mă dau în vânt după șerbetul din flori de asdrubal, o nebunie, să încercați și voi. Bunica mea, care locuia într-o căsuță de zahăr în Alhombra, mi-a vorbit pentru prima oară despre fabulațiile văluritoare ale celor din București. Bunica mea făcea șerbet din flori de asdrubal. Mâncam șerbet și mă murdăream până la urechi.
De multe ori, pe gardul de acadea, venea un bărzoi liliachiu care spunea niște prostii de mai mare râsul. Un lăudăros fără pereche.
Ai văzut balenele vorbitoare din Lima? Ai ascultat cântecul bureților de mare ieșiți cu burticile la soare pe cheiul Senei? Ai căscat gura la văluririle buclucașe care au dat buzna pe străzile din Chicago? Ai zărit spinările umede ale rechinilor melancolici din Oran?
L-am botezat îndată. I-am zis domnul bărzuliu liliachizos. Bărzoiul nu a avut nimic de obiectat. N-am chiar nimicuța împotrivă dacă mătăluță o să-i spui domnului bărzuliu liliachizos unde e comoara. Și-o să-ți dau o stea de mare din Cairo!
Într-o bună zi domnul bărzuliu liliachizos n-a mai venit pe gardul de acadea, n-a mai venit. În ziua aceea, țin bine minte, am întâlnit-o în sfârșit pe Eleonora.
Rudolf, frizerul fără foarfece, s-ar fi îndrăgostit de ea numaidecât dacă ar fi putut s-o zărească în vreun fel. Și Arcibald, armurierul, și comisarul Terente, și marxiștii lui Gore și neprihăniții argintii din Alhombra la fel. Eleonora trecea pe la bunica mea de ani și ani, stăteau amândouă la o cafea, flecăreau. Crezi că știa careva din Alhombra chestia asta? Nu. Numai bunica mea știa, pot să jur.
Eleonora nu se arăta nimănui altcuiva decât bunicii mele. Avea o pălărie de pai uriașă, bordată cu flori de câmp albăstrii și rozalii. Avea o bicicletă faină de tot cumpărată din Lyon, ah, ce bicicletă! O găsise pe eMag.
Eleonora aducea de fiecare dată prăjiturele. Simțeam aroma aceea umblând hai-hui prin toata căsuța dar n-o zăream deloc pe Eleonora, nu venise timpul. Dar ce e timpul dacă prezentul, trecutul și viitorul se află mereu în același plan, mereu în același moment magnetic, mereu dar mereu în același punct vălurit și văluritor spre bulversarea noastră?! Sau poate spre încântarea noastră? Cine mai știe?
Comis-voiajorul cașaloților mi-a vorbit cândva despre Eleonora. Bunica ta, Eleonora, e o femeie și jumătate, să știi, am iubit-o în liceu dar n-a fost să fie. Pe vremea aceea m-au trimis la muncă pe crucișătoarele imperiale. Dar zi-mi, așa, la ureche, unde a îngropat comoara Bibescu?
Nu spun la nimeni, jur pe onoarea mea de voiajor.
Crucișătoarele imperiale au dus un război de uzură la soare răsare, am citit prin ziare, încă se mai publicau ziare, încă făceau hârtie de orez, cumva în secret, undeva în Tibet, unii, alții. Chestie de tradiție, de încăpățânare, de fitile geostrategice.
Înfrânți în chip rușinos, cei trei împărați de la soare răsare au pornit în pribegie, s-au angajat la o benzinărie austriacă, s-au apucat de fumat, au tras serios la măsea și într-o bună dimineață au șters-o cu toți banii din casierie. A scris pe Google.
politica … inseamna razboi !
razboi … inseamna politica !
CONSECINTA: politica == razboi QED.
Despre Rudolf nu mai știu nimic ce ar trebui ca să știu. Asa ca m-am interesat la protecția animalelor cu doua picioare pătrate și cu minte, minte rigu-roasa de invidie și am aflat lucruri interesante pe care cu amabilitatea domnului președinte de Cotroceni reformat și navetis reciclat de către SRI, CIA și alte servicii de ospătar la sacou alb cu cravata de pionier trecut prin ediția șoimii patrie și cucuvelele indivizilor antinationali, îmi permit ca să le relatez intr-un scutr circuit de ultima generație, adică generația vițelul de aur și a boului de partid înregimentat la căruță globalisnului cu fata de lgbtiqisti camuflati în rinoceri cu unde scurte de emisie și unde lungi de proveniență obscura. Așadar, Rudolf re-nul care era la fel de cunoscut ca nulitățile din partida covizilor retardați, refuza ca să mai tragă la căruță moșului și prin urmare infiinta un sindicat prin care era dispus ca să negocieze cu mos Crăciun condițiile de munca, salariul și sporul de Crăciun. Moșul neavând încotro sa meargă se inchina în stil BLM-ist fata Rudolf si acceota o întrevedere cu reprezentanții sindicatului, la vila sa de protocol din zona cecului polar și a cercului cu semicercuri continue și intermitente din sălile de sport in care handbalul e joc de echipa retrograda și echipa fără căpitan de vas maritim și vas de depozitare a uleiului din măsline.
Trec peste detalii și consemneze doar atat: azi a plouat torențial în zona munților Subcarpații și a mușchilor subdezvoltati din cauza secetei pre-lungite și pre-latite. Ca atare la Polul Nord moșul aflat intr-un somn de refacere intelectuala a fost atacat de grupările ecologiste și obligat ca să renunțe la explotarea renului și a altor reprezentanți copitati adică cu cap de animal și s-a obligat in fata OMS, NATO SI ONU ca va duce singur cadourile de Crăciun copiilor din lumea Occidentalismului ateu și va reduce emisiile de carbon la minimum, adică la nivelul din epoca de piatra slefuita cu silex și carata pe spatele Titanilor în locurile greu accesibile și foarte poluate. Moșul s-a mai obligat ca din beneficiul obținut, 25% sa fie donat asociație ” Animale pe drum sau cale de vapor de dispariție, 25 % pentru asociația Afroamericanilor cu sediul în Oceanul Pacific și 45% animaleor cu statut neomarxist și frizura a la Mao și Pol Nu Pot. Din cei 5% care ii vor rămâne,mosul si- a luat angajamentul ca va ajuta femeile foarte feministe și bărbații femei cu statut de genuri fluide, adică genuri care cad în cascada pe versanții munților Stâncoși din argila și humus foarte negru, humus care urăște omul alb care-l exploatează și nu-i oferă îngrășăminte organice de la vacile care polueaza atmosfera cu Co2 și Ce O sa zică covidul despre cei care nu se vaccinează. Închei rostind acest dicton clasic, adică foarte vechi și necunoscut de tanara generatie: moșule ce tânăr esti!!