Politicienii au un chef nebun să intre la pârnaie, ceva de speriat, zău așa, uită-te la ei cum mai fură. La pârnaie cu ei! Dungile au în ele mister dacă sunt purtate ştrengăreşte de femei nebunatice şi se fac şmecheroase dacă le poartă, subţire, câte un fante politic, spilcuit şi cu aplomb. Dungile purtate de marinari zăpăcesc poporul de pe faleză sau de prin cârciumi şi înnebunesc fetele de pension, dungile verticale înalţă liderii mici de statură iar dungile vălurite vestesc schimbarea filozofiilor euclidiene.
Dungile de pârnăiași sunt periculoase rău de tot! Ce să mai vorbim!
Dacă dungile sunt picurate aşa cum sunt astăzi, atunci stăm cu nasu-n monitor şi ne transmitem unii, altora, vălurit-digital tot felul de mesaje care mai de care mai pixelate şi mai dungate. Dungile reverberate vorbesc despre Dumnezeu în timp ce dungile frânte vorbesc despre discontinuitatea Spaţiului amintindu-ne cât de multe taine sunt dincolo de noi. Dungile de pârnăiași sunt periculoase rău de tot! ce să mai vorbim! Iar noi, ăștia din Piața Chibrit?! Am fi ca nişte meduze. E ca şi cum ne-am pătrunde unii-ntr-alţii de nebuni. E ca şi cum celulele noastre, smintitele, îşi fac de cap fără de ştirea noastră. Căci dragostea nu ţine de pneumatică, de electricitate sau de tevatură zilnică. Dragostea misterioasă a celulelor face din noi îndrăgostiţi lulea, nebunatici, zvăpăiaţi, derbedei, aiuriţi, leşinaţi, ridicoli sau insurgenţi, gata, gata să ne batem fie cu morile de vânt fie cu alţii, gata, gata să iubim în neştire, fără de oprire, nebuneşte, pentru totdeauna sau doar, zăpăcitor, pentru o clipă şi-atât.
Un om poate avea într-o viaţă o mulţime de roluri şi poate juca o mulţime de jocuri. Ar trebui să acceptăm în cele din urmă că noi, oamenii, suntem extrem de diferiţi. Poate că în asta stă adevărul magic despre sensul existenţei noastre. Putem să ne înjurăm unii pe alţii dar asta nu ne-ar ajuta să înaintăm către adevăr. Putem să ne ucidem unii pe alţii la nesfârşit dar asta ne va îndepărta de adevăr. Vom pune şi punem la cale tot soiul de războaie culturale, religioase, politice, comerciale, imagologice. Dacă nu învăţăm arta războiului o luăm peste cap iar învingătorii vor fi aplaudaţi nu noi. Călătoria mea nu e altfel decât a voastră. Ideile mele nu sunt mai interesante sau mai importante decât ideile voastre. Uneori vă zăresc navigând în depărtare. Vă fac semne cu mâna. M-aţi văzut? Tocmai construiesc strategii de imagine pentru un nou război comercial. Şi, fără îndoială, pentru vreo mie de războaie din lumea perversă a politicii. Lumea se războieşte tot timpul. Brandurile corporative sunt în război. Oamenii politici se războiesc şi ei. Oamenii de afaceri se caftesc şi ei pe ruptelea. Scriitorii nu se lasă mai prejos iar oamenii de ştiinţă se caftesc printre eprubete şi entropii magice. În cele din urmă, furtunile se potolesc şi, cu toţii, zărim pentru o clipă Adevărul. Îl prindem în cătare. Îl ţintim cu nesaţ. Numai că fiecare dintre noi vede cu totul altceva decât ceilalţi.
Lasă vrăjeala asta că nu ține, suntem în drum spre pușcărie!
Pesediștii care au năvălit în Piața Chibrit să mă asculte, liberalii, useriștii, uneperiștii, venusienii, engliterii, franțujii, rușii, marțienii, aplaudă în draci, ce mai orator, parcă-i bimotor! Versuri din astea de doi lei din revoluție din octombrie sau de la Căderea Bastiliei. Vine unul mai în față, pesedist pur-sânge, nene vezi că bați câmpii, noi cu drag muncim, noi cu drag șparlim, nu te îmbăta cu apă rece, adică să nu mai furăm noi deloc din averea țării, ce spui tu acolo, tu un oarecine?!
Vin jandarmii, vin SPP-iștii, cagulați între cagulați și ne bagă-n dubă, hei, ați greșit popreala, pe ei, nu pe noi, politicienii râd de noi, păi da, totul e o operă de trei parale, ei s-au înțeles unii cu alții și numai noi, săracii de noi, naivi și fraieri mai credem în democrație, în politichie, totu-i chiar pe năsălie! Gata, pe din dos, jandarmii ne dau drumul, acolo pe după Palatul Cotroceni, hai valea poporane, să nu vă mai prind pe-aici că vă rup picioarele zice generalul jandarmilor, un venusian mai cu moți cârâie pe limba lui, trosc, îl altoiește un jandăr, bine ochit, bine lovit. Asta e, rămânem cum a am fost.
se numeshte „realitate parallela”,
sunt vreo 5-6 nobeluri pe chestia asta.
(fizica,chimie,medicina,pace,iconotie si matematica).
Pai nu-i asa, domnule Bufnila! Toti politicienii care nu mai sunt ancorati in religia stramoseasca,incearca sa gandeasca asemenea yoghinilor! Adica sa se creada liberi precum aerul , apa sau focul. Dar si aceste elemente sunt sclavele unei alte puteri! Poate ca extraterestrii din Piata Chibrit, aia unde pute a gunoi si a sobolani,stiu mai bine ce zicea un filozof armenian,G.I .Gurdjieff.Filozoful, referindu-se la ,,sacrificarea libertatii sale”, afirma ca,,omul e gata sa sacrifice totul dar,in ceea ce priveste cina lui de astazi, e cu totul alta poveste”.In fond ,si dumneavoastra domnule Bufnila,ne spuneti precum Gurdjieff ca omul in mod constient sau inconstient,lupta pentru libertatea sa, aia pe care si-o imagineaza si care il impiedica -inainte de toate- sa atinga adevarata libertate.Armenianul sustine ca omul,pentru a avea libertate,trebuie sa treaca prin jugul sclaviei si supunerii. Scriitorul S.F.(politic si despre alta natura a universului valurit) ne spune sec:,,Lasa vrajealea asta ca nu tine, suntem in drum spre puscarie”! Bravo , domnule, drumul spre adevarata libertate trebuie sa treaca pe la puscarie!
P.S. Mi-a spus un plutonian ca cea mai vesela puscarie e aia de pe Terra!