Cotidianul a discutat cu decanul facultății de Științe Politice SNSPA, Cristian Pîrvulescu, despre soluția guvernamentală pe care ar putea să o găsească președintele Nicușor Dan în urma consultărilor de luni. Acesta consideră că cea mai rațională propunere e cea a unei persoane care are competente tehnice și nu este controversată politic.
„Pentru că dacă va fi un premier de la PSD sau PNL, nu neapărat domnii Grindeanu sau Bolojan, va fi complicat. Pentru că niciunul dintre partide nu-l va putea accepta ușor pe celălalt.
Probabil că PSD ar fi de acord sa accepte un premier PNL, dar PNL este categoric și cere, nici mai mult nici mai puțin președintelui Dan, punându-l într-o situație complicată, sa oficializeze alianța dintre PSD și AUR. Ori nu există nicio alianță între PSD și AUR, o alianță formală, parafată, există o înțelegere parlamentară. Îl deranjează pe președinte…Altfel spus, PNL și USR nu îl ajută în niciun fel pe Nicușor Dan în încercarea sa de a găsi o soluție”, a explicat el.
Referitor la criticile aduse președintelui Dan, cum că nu a dat un semnal de susținere pentru premier, în toată această perioadă de criză, politologul consideră că „poziția președintelui e cea corectă și constituțională”. Nicușor Dan nu este Traian Băsescu și nici Klaus Iohannis, specifică el.
„Mai ales că e independent, și cu atât mai mult, mai ales că USR, care e partidul pe care l-a înființat și care ar fi trebuit să fie în spatele președintelui, nu e în spatele președintelui, nu-l sprijină. USR îl sprijină pe Ilie Bolojan.
Aud critici din PNL care susțin că PNL s-a userizat. Nu, USR s-a penalizat”, a afirmat profesorul.
USR nu este în spatele lui Nicușor Dan, fiindcă Bolojan i-a luat partidul, a mai spus el.
Cristian Pîrvulescu: „Premierul tehnocrat ar fi mult mai atent”
„Eu așa cred că e rațional. Un Guvern cu sprijin politic, dacă s-ar putea cu miniștri în interior, dacă nu, cu sprijin politic parlamentar, pentru că…în teoria coalițiilor, s-a considerat multă vreme că cele minimal câștigătoare sunt cele mai bune pentru a conduce un Guvern. Minimal câștigătoare adică un număr mic de partide și dacă se poate, coordonat ideologic, să aibă aceeași bază. Problema Coaliției noastre a fost că și ideologic nu avea bază, și interesele celor patru partide erau diferite. Și atunci, s-a ajuns la tensiuni inevitabile. Cu o condiție, să fie susținute de Opoziție.
Eu cred, contrar a ceea ce spun foarte mulți, că ar putea să se concentreze pe ceea ce este esențial și ar putea ajunge la soluții mai rapide și mai bune decât un Guvern politic, pentru că ar putea fi mult mai atent. Dacă va reuși să-și definească culoarul, pe parte respectivă va putea ține lucrurile sub control. Și va fi și președintele mult mai implicat”, consideră politologul.
Cristian Pîrvulescu: „Nu știu dacă Nicușor Dan va ajunge în 2030”
Întrebat dacă Nicușor Dan îl va avea pe Ilie Bolojan contracandidat la alegerile din 2030, Pîrvulescu a răspuns: „Nu știu daca Nicușor Dan va ajunge în 2030”.
„Da, are un contracandidat în Ilie Bolojan, el este construit ca un contracandidat și nu este construit de astăzi. El este construit de la început. Nu știu din ce motive dl Bolojan nu a candidat la președinție anul trecut. Bănuiesc că PSD a fost categoric, în momentul în care l-a susținut să devină președinte interimar, că nu va putea folosi această poziție pentru a-și face campanie. PSD nu avea niciun interes ca PNL să aibă încă un președinte. Și atunci…l-or fi sprijinit indirect și pe Nicușor Dan. Indirect, nu direct. Au avut candidatul lor, Crin Antonescu, dar pe care doar UDMR l-a sprijinit cu sinceritate”, a spus Pîrvulescu.
„Există riscul ca președintele să fie suspendat și demis înainte”
„Deci da, îl va avea pe Ilie Bolojan un contracandidat, dar există riscul ca președintele să fie suspendat și demis înainte, și modul în care în momentul de față se gestionează acest atac împotriva președintelui Dan ne duce spre așa ceva. Altfel spus, nu doar extremiștii de la AUR, extrema dreaptă, populistă din parlament, ar putea vota, ar putea vota si ceilalți…PNL, USR.
Discutând acum despre reproșurile pe care i le fac lui Nicușor Dan. De aici și până la a spune că Nicușor Dan este o problemă pentru România, este un singur pas.
Nicușor Dan este portretizat ca un lider fascist, care ne duce spre MAGA. Care încearcă să schimbe direcția României. Care trădează votul pro-european din 2025. Ori, pentru oricine îl urmărește pe Nicușor Dan, sunt acuze incorecte. Dar ele prind din cauza acestei stări de emotivitate extremă care există în România”, conchide politologul.
Apreciez comentariile … . Pe toate . Ce nu încearcă nimeni să … , comenteze , e faptul că în Romănia , totul e transferat în Ardeal . Cu excepția autostrăzii A7 , care e în folosul ucrainenilor . Atît !
Top nu pricepeți ,după aderare OCDE următorul proiect tara este adoptare moneda Euro pt ca proiectul sa fie viabil tb vidanjata haznaua de coloana a 5a a Moscovei , de influența caca MAGA ,și de mafioteala ce ne vrea dusi sub Turci și Ruși cu Roexit pt a ciordi veșnic . Treabă grea și rapidă maxim 8 ani .
Întrebarea e cu cine va vota lumea bună care îl desființează constant pe președintele Dan, cu orice ocazie.
Romanii voteaza cum au mai votat: CONTRA, sa nu iasa cine nu trebuie, acum militienii rezervisti-legio !
BOLOJAN A SPUS CA LA ORADEA ERAU NISTE MESHTERI PE STRADA CARE PUNEAU PLACI DE GRESIE CU CIOCANE DE CAUCIUC SI A CHEMAT NISTE MESTERI ITALIENI SA NU-SI MAI BAGE BOLOJAN PANTOFII CU CUI IN GRESIE !
„Cotidianul a discutat cu decanul facultății de Științe Politice SNSPA, Cristian Pîrvulescu, despre soluția guvernamentală pe care ar putea să o găsească președintele Nicușor Dan în urma consultărilor de luni „.
NICUSOR NU trebuie sa gaseasca el solutii!. Doar spune de ex PSD care are cele mai multe mandate sa gaseasca o majoritate si sa vina cu propunerea de premier SAU care partid se prezinta la Cotro cu o majoritate si propunere de premier. Sa gaseasca el solutii in sensul negativ ,nedorit de a manipula si a-si impune un premier.
Varianta rațională, herr Parvulescu, sunt alegerile anticipate, imediat! Urmate de varianta sanatoasa, scoaterea în afara legii si a partidelor de sorginte marxista, neomarxista, și a marxismului cultural! Nu numai a celor de orientate fascista! Urgent!
vor diviza si mai rau partidele facand imposibila vreo alianta majoritara. Primele doua partide care se vor scinda vor fi PSD si AUR. Foate multi pesedisti vor refuza sa fie condusi de aventurierul Grindeanu, ia multi auristi „de elita” vor refuza alaturarea cu militieni si generali rezervisti-legio. Cei 4 de la liberali sunt prea putini si prea nepriceputi sa faca un nou partid.
Bolojan va fi un mare presedinte al Romaniei!
Ai dreptate, e mare, e voluminos, adică! Și, da, are și capul mare, dar creierul stă lejer!
E intresanta doamna Crangasu in rolul asta!
Nu pleacă ! Soros e mai tare ca Trump! A aterizat în ianuarie 90 pe Otopeni! A semănat vânt și acum sorosistii sunt furtuna!
Avand componente tehnice premierul imaginat de pseudoanalist nu poate fi decat un robot perfectionat, superior antecesorilor ideologici…
Da, sunt mari sanse ca Nicusor sa nu-si termine mandatul, fiindca a nemultumit, pe langa adversarii sai consacrati, in plus si pe sustinatorii sai frenetici la alegeri, cei din bula useristo-penelista. Singurii care acum nu sunt deranjati de Nicusor sunt, incredibil, pesedistii. Dar ei nu sunt suficient de numerosi pentru a-l proteja de suspendare. Iar daca va fi suspendat, populatia ii va vota demiterea cu doua maini….
In legatura cu Bolojan, el e un erou de mucava, cu o imagine pozitiva construita fortat de catre Sistem. In realitate nu e cu nimic mai breaz decat Johannis, si acela considerat initial tot un bun gospodar de provinicie, ale carui merite s-au fasait ulterior. Un astfel de personaj, oricat ar fi de umflat cu pompa de catre propaganda Sistemului, NU va castiga presedintia. Populatia nu va uita ce catastrofa a fost el ca prim ministru, aducand tara in sapa de lemn iar pe oamenii simpli la disperare….
Opusul la „oameni simpli” sunt „oamenii complicati”, adica oamenii cu scoala superioara si cu meserie cautata, cei cu numar pe casa, cei care isi construiesc singuri viitorul si nu stau cu mana intinsa fara sa spuna o poveste ?
Sa inteleg ca, spre deosebire de oamenii simpli (si cu ochii deschisi catre realitate), oamenii numiti de tine „complicati” s-au complicat asa de rau incat nu mai pot vedea realitatea, ci numai tabloul virtual, zugravit in roz de catre propaganda profesionista din bula guvernamentala? Si in aceste conditii vad intr-un incompetent crancen dar incapatanat in incompetenta sa, precum Bolojan, un fel de om providential fara de care nu se mai invarte Pamantul? :-) :-)
Realitatea pe care tu si altii nu o vedeti este datoria de 1.000 miliarde lei care trebuie platita si dobanda anuala la aceste credite de 60 miliarde lei (costul unei autostrade). Daca Romania nu devine stat stabil si solvabil la creditare, nu va rezolva cu imprumuturile inevitabile. In orice tara exista o suma de oameni in nevoi din diverse motive aflate in ajutor social. In Romania acest ajutor social este prea mic si vine de la Ceau, Ilici, Bas, Joha si Bolo. Dar niciun ajutor nu elimina saracia. Nici socialismul lui Cea.usila n-a eliminat saracia. Doar mentinerea copiilor acestora la scoala, pana la capat, prin diverse metode, hrana, haine si burse, in principal, poate sa-i scoata din saracie. Altfel, sa redistribui banii de la buget s-a dovedit imposibil: judecatorii, CCR, sindicate, profesori, alti bugetari si PSD s-au opus cu vehementa. Daca lupta antisaracie nu devine obiectiv urgent, ne vom bate in vorbe pe ecrane. Lipsa de scoala si de meserie cautata acum este cauza saraciei actuale, iar eu cred ca ea este nimica pe langa saracia cartelata dupa ww2. Abia dupa 20 de ani si-a revenit tara si fara vreo legatura cu a na l fabetul de Ceau.sescu si sinistra sa sotie.
Fara Bolojan si masurile lui tara ar fi fost astazi in situatia Greciei sub conducerea socialistilor. Ulterior, Grecia pentru a supravetui si-a vandut insule. Noi, va trebui sa vindem porturile la mare, rafinariile, etc. Oare asta vrem?
Ca de obicei, domnu P ne fericește cu analizele sale docte. Dânsul face parte din marea mulțime a celor care își iau dorințele drept realitate 😸😸😸😸
NICUSOR DAN AL PUNE PE BOLOJAN PRIM MINISTRU ! PSD SI AUR NU-L VOTEAZA IN PARLAMENT ! SI PSD SI AUR AL SUSPENDA PE NICUSHOR DAN ! PRICEPETZI ?
Scrie mai mare, să-nțeleagă toți. Pricepești?
Bolojan nu vrea in orice condiții sa mai fie prim ministru.
Nu cu sustinere pesede si haur, …. ca zice Nicușor … e simplu.
pesede si haur sa își asume guvernarea, ca au dat guvernul jos.
Aici se vede ce barbatie politică au șobolanii rosii de la ciuma roșie si extremiști populist de la ciuma galbena haurista sprijiniți de puțin.
Stai liniștit, oricum monosprânceană nu o sa mai fie PM, faceți valuri degeaba cu capul de fontă !
România in chinurile facerii! De aceea te întrebi: PsdAiURit ce mai e, cu metehne PCR?
Trebuie să fie dus cu pluta să mai candideze la cât de parșiv a fost Bolojan față de poporul român,tăind pensii ,majorând tva, impozite și taxe !La cam atât s-a rezumat ”marea reformă” a buticarului din Aleșd !!
Las’că vine Nuvulon și coboară diplomația din pod, v-arată el!
Nicușor, profil MAGA? Pârvulescu spune multe prostii. Dacă ar fi fost așa, ar fi bătut cu pumnul în masă pentru niște procurori șefi fără mamă, fără tată, dar.la cât e de bleg…
@ P-ăsta de pe unde l-ați mai ”adunat” mă să-l faceți ”profesor de politicieni” , ”se dă” că ”defilează” cu Harap Alb, că ”au fugit” Bulai, Pieleanu și Dungaciu ?
Felicitari!
Cristian Parvulescu e cea mai clara minte din Romania. Ar trebui sa cascam bine urechile la ce spune!
🤦♂️🤣🤣🤣
e clar ca minte ?
Nicusor Dan a fost inscaunat prin lovitura de stat, indeplineste toate cerintele legale pentru suspendare.
Ești „redus ” nene…
bulgarele de ”zapada” al anularii se va rostogoli spre toamna cu toate amanuntele necesare in iulie august multe de se schimba…rintre ”stele”…
Cine crede ca I.Bolojan va candida la presedentie se insala amarnic. Nu are aspectul, diplomatia, zero limbi straine si este urat de toti si de toate.
are ceva in afara de rasul ca…inainte de poza B9? nici unul Petrov, Ficusul sau nicusor nu au prestanta de om de caracter, educat si diplomat…de aceea au si fost ”crescuti”…pt a fi pres…
Iohannis avea aspect, limbi straine si diplomatie(asa si asa) si la ce i-a folosit si lui si tarii?
bolojan este urat de totate si de toti sobolanii din camara tarii!
Va este frica de custile de sobolani, aia este! S-a pornit valul, mai hotilor si tradatorilor!
dar cred ca ar fi bine sa te luminezi si sa nu te mai lasi dus de farmecul lui Bolojan, nu mor de foame, dar nu-mi place sa fiu considerat fara IQ si sa cred tot ceea ce crezi tu iubitorul de zoologie pe care sigur nu ai studiat-o decat superficial in scoala…
Cine sa aleaga ca presedinte intr-o lume globala pe unul care habar n-are de vreo limba de larga circulatie. Maghiara este o limba locala pe care precis o vorbeste prost, fiind o limba extrem de grea, ca pentru un popor singur pe lume ! Deci, ne lasati cu inchipuitii formati la Fane Gheorghiul …
daca stie sau nu o limba straina ci daca are educatie IQ si diplomatie pt ca poate comunica prin translator, dar cand ai fost ”pus” si nu ai toate tiglele pe casa, iar vorba veche:”poti scoate omul din sat, dar nu si satul din om”, ia Bolojan e fudul….ca oricine cu alopecie…care poarta o tichie de margaritar
Daca te-ai uitat la summiturile din ultima vreme, ai fi vazut cat de importanta este aproprierea dintre ei si stabilirea de relatii amicale intre ei.
Originile buticarului din Aleșd sunt slovace,dar nici această limbă nu cred că a vorbit-o vreodată !
Turul doi înapoi! Dumnezeu nu bate cu parul!
Când o termina la CEDO procesul d.na Armand va candida