Polonezii au revenit pe litoralul românesc după o pauză de 15 ani, odată cu lansarea cursei charter directe Katowice–Constanța. Prima aeronavă a aterizat pe 16 iunie pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu. Aici, turiștii au fost întâmpinați cu un pahar de tărie, dulciuri și o horă tradițională.
Ce primesc turiștii polonezi și cât plătesc
Pachetele turistice includ transport charter, cazare și masă în regim all inclusive, în stațiunile: Mamaia, Olimp, Neptun, Jupiter, Venus.
Prețurile se situează între 2.200 PLN (518 euro) – cele mai accesibile pachete și 5.200 PLN (1.226 euro) – pentru hoteluri superioare și perioade de vârf.
Turiștii pot opta și pentru excursii opționale la Constanța, în Delta Dunării sau în zona Tyulenovo–Capul Kaliakra (Bulgaria).
Programe de circuit în România
Pe lângă sejururile la mare, polonezii sunt atrași și de circuitele culturale. Sunt promovate patru programe, toate cu durata de șapte nopți, ce pot fi completate cu o săptămână la mare.
Circuitul clasic România
Include Constanța, București, Bran, Brașov, Sighișoara, Salina Turda, Sibiu, Bâlea Lac, Curtea de Argeș. Prețuri de la 2.899 PLN (683 euro).
Circuit România + Republica Moldova
Atracții: Delta Dunării, București, Chișinău, Cheile Bicazului.
Circuit Delta Dunării – Transilvania – București
Include Delta, Sighișoara, Castelul Peleș, București.
Circuit pentru familii
Cazare în Jupiter, croaziere în Deltă, vizite la Delfinariu și Aqua Park, tur de oraș, animator pentru copii.

În 2025, peste 117.000 de turiști polonezi au vizitat România, cu 21% mai mulți decât în anul precedent. Creșterea este susținută de extinderea conexiunilor aeriene și de diversificarea ofertelor turistice.
Noua rută, operată săptămânal până pe 8 septembrie, este parte dintr-un program care estimează aproximativ 2.300 de turiști polonezi în sezonul 2026, cu un grad de ocupare de 95%.
Inainte de 1989, polonezii erau printre cei mai numeroși turiști străini de pe litoralul românesc. Ei profitau de libertatea de circulație în blocul estic și de facilitățile turistice dezvoltate în anii ’60–’80. În anii ’70, numărul lor depășea 220.000 anual, România fiind o destinație accesibilă și populară pentru vacanțele estivale.
POATE NE lămuriți și pe Noi, Simpli Cetățeni DE CE abia după 37 de Ani a fost reÎnviat LITORALUL României? NU pot uita CUM arăta Noaptea de la Mangalia la Olimp, în Anii 1970 -1980. Apoi, după Loviluția CRIMINALĂ parcă Dreacul le a luat Mințile „DECIDENȚILOR” de Strânsură și l-au lăsat pe Labele Lacome ale unor Căzături Indrăcite, să RADĂ TOT, ca și Industria, ca și TOATĂ Româ
nia. NU credeam că am sa ajung să regret „COMUNISMUL” CePuteaSăFie, dacă NU eram SABOTAȚI de Nărozii din Gașca Gorbaciov-Elțân și de către un OCCIDENT Lacom și Tembel, adică Partea LUI A REA, pitită în Partea a Bună, arătată Nouă, ÎNAINTE de 1989. CE puteam A FI, Noi, Românii ÎN TOATE – dacă eram lăsați în PACE – se poate vedea și VEDEA în Vietnam și China.😎😎😆
…iar aț’ falsificat portul popular?