
Pomelnice, pe Facebook, pentru coronavirus. Un preot din Iași primește pomelnice, pe Facebook, pentru a se ruga în numele celor afectați de coronavirus, scrie Mediafax. Aproximativ 150 de persoane i-au trimis, în doar trei ore, pomelnicele, în cadrul comentariilor la postarea preotului.
Preotul Dan Damaschin, de la biserica Maternității „Cuza Vodă” din orașul Iași, le-a transmis, miercuri, credincioșilor, pe Facebook, că toți cei afectați de epidemia provocată de noul coronavirus îi pot transmite pomelnice în comentarii. În trei ore, mesajul pe Facebook al preotului Dan Damaschin a strâns peste 800 de aprecieri și acesta le-a răspuns celor aproximativ 150 de persoane care i-au transmis pomelnicele în comentarii.
„Dragii noștri. Aflăm de la credincioși, de la mamele noastre din Maternitate și, atât cât ne permite timpul, din presă, de pe Facebook și de pe Whatsapp, de suferința provocată de așa numita epidemie de Coronavirus. Chiar dacă avem rezervele noastre susținute cu argumente solide de medici reprezentativi ai Societății Științifice Românești, se impune să fim alături de frații și surorile noastre afectați de aceste evenimente”, scrie preotul.
Acesta îi îndeamnă pe credincioși să vină la biserică și să se roage pentru cei afectați de coronavirus, iar cei care nu pot ajunge, să trimită comentarii, pe Facebook, iar el se va ruga pentru ei.
„Oamenii noștri dragi, de aproape sau de departe, suferă. În această situație, vă îndemnăm și noi să întețim rugăciunea pentru sănătatea, pacea, liniștea și ajutorul celor încercați, prin pravila zilnică prin milostenia firească și mai ales slujbele din Biserici (acolo unde se poate), nu există rău omenesc, lumesc sau demonic ce nu poate fi biruit. Tocmai de aceea și noi, creștinii din jurul Bisericii Maternității Cuza Vodă din Iași, vom săvârși zilnic, începând cu ora 7 Slujba Sfintei Liturghii (după rânduiala canonică) și Taina Sfântului Maslu. Toți cei ce doresc să fie purtați în rugăciunile noastre, afectați de evenimentele mai sus menționate, ne pot trimite în comentarii un pomelnic cu cei dragi, spre a ne încălzi cu toții cu Mila și Harul Bunului Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos să ne dăruiască sănătate multă, liniște sufletească și pace la toată lumea!”, mai scrie preotul pe Facebook.
Părintele Dan Damaschin a spus că a făcut acest gest pentru a fi aproape de oameni.
„Știm cât de greu poate fi unor oameni, mai ales cei din Italia, încât un gând bun din partea noastră înseamnă foarte mult. Este normal ca noi să ne rugăm în biserici, să fim lângă ei cu un gând frumos și o rugăciune. Asta a fost motivația noastră de a fi aproape de ei” – a declarat, pentru MEDIAFAX, preotul Dan Damaschin.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.