Pompierii români care luptă cu focul în Grecia au parte de un tratament special din partea localnicilor. Impresionați de munca și de chinul prin care trec românii în încercarea de a zădărnici focul, grecii fac tot felul de gesturi frumoase. De la simplul faptul că le aduc apă rece (un adevărat lux pe cădurile acelea), cafea, plăcinte sau porumb fier.
„Ne-au mișcat gesturile localnicilor… Am mers în Grecia să ajutăm, însă am primit mult mai mult! Nu ne așteptam la așa o mare recunoștință. Ne bucură sufletul să vedem cum ne privesc, cum ne dau „Bună ziua” și ne zic „Mulțumesc!”“, spun pompierii.
„Toți cei care ne-au ieșit în cale s-au oferit să ne sprijine, ne-au adus tot timpul apă rece, care valorează foarte mult după câteva ore de stat în preajma flăcărilor. O mare surpriză a fost făcută de un copil, care i-a vizitat în această dimineață pe colegii noștri. A venit cu plăcinte și porumb fiert, drept mulțumire pentru că îi protejau satul.
În aceste ultime zile a fost depus un efort considerabil din partea pompierilor pentru limitarea propagării incendiilor, însă au avut parte și de momente cu o mare încărcătură emoțională, care le-a dat putere și i-a făcut să treacă peste clipele de epuizare.
Mulțumim, Grecia!“
Pompierii români nu salvează doar bunurile materiale și viețile oamenilor ci și pe cele ale animalelor rămase și ele fără adăpost după ce hectare întregi de pădure s-au făcut scrum.
„O broască țestoasă a fost salvată de pompieri, în zona Spathari din insula Evia! Poate părea un gest mic, însă în spatele lui se găsește o faptă mare! Pentru protecția animăluțului, acesta a fost dus de pompieri în apropierea unui curs de apă, departe de câmpurile pârjolite!
Aceasta este o dovadă că astfel de incendii nu pun în pericol numai vegetația și fondul forestier, ci și vietățile a căror viață poate fi mistuită în numai câteva secunde!“, spun angajații ISU.
Peste 100 de pompieri au plecat în urmă cu o săptămână spre Grecia, pentru a acționa în sprijinul salvatorilor eleni! Alimentate de caniculă și de vântul puternic, incendiile de vegetație au afectat mai multe regiuni ale țării, mii de oameni fiind evacuați din calea flăcărilor și fumului!
@GINGASIE…… Mai Gingasie, tu esti (H)ungur si traiesti pe teritoriul Romaniei, nu-ti crapa obrazul de rusine?
Tu vorbesti de ROMA-nisme?
Intreaba-ti stramosi (dar sa fie sincerii) si mai vezi si niste curve d-ale voastre ce parere au