Ponta: Băsescu să-şi folosească şarmul cu doamna Merkel. Eu mă ocup de restul

Premierul Victor Ponta a declarat luni, la finalul şedinţei USL, că şeful statului ar trebui să se folosească de „şarmul” şi de „respectul” de care se bucură în Germania pentru a obţine condiţii mai avantajoase pentru România în cazul bugetului UE, afirmând că el se va ocupa de celelalte ţări, transmite Mediafax.ro.

„Cele 48 de miliarde propuse iniţial de Comisia Europeană, ca să fim realişti, probabil că nu se vor putea păstra, important e cât se taie din cei 48. E mare diferenţă dacă se taie un miliard sau dacă se taie zece”, a spus Ponta.

De asemenea, Ponta a precizat că, dincolo de cifra totală alocată României, este „foarte important” să fie scoase prevederile „puse numai pentru România sau care dezavantajau România”.

„Începând cu faimosul paragraf 45, cel legat de absorbţia în 2011 – pentru că paragraful se referea la gradul de absorţie din 2011, ceea ce însemna să fim pedepsiţi în 2014-2020 pentru lipsa de capacitate de până în 2011. Fac această precizare pentru pedeliştii care ne tot ceartă pe la televizor, legătura se făcea cu gradul lor de absorbţie”, a explicat premierul.

„Ştiind prietenia şi respectul pe care îl inspiră domnul preşedinte Băsescu în Germania, sunt convins că va reuşi să inspire şi scoaterea acelui paragraf 45. Tot Germania este cea care se opune intrării noastre în Schengen, iarăşi mă bazez pe şarmul şi carisma domnului preşedinte Băsescu în faţa Germaniei pentru a ne rezolva această problemă. (…) Dacă ne conjugăm eforturile, domnul preşedinte cu Germania, eu cu celelalte ţări, avem şanse mai mari pentru următoarea întâlnire”, a mai spus Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.