Poolouri, adică Paranoia Schwartz (53)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Poolouri, adică Paranoia Schwartz Editura TipoMoldova, Iași, 2

Confuzia

Dr. Gough era un domn respectabil (avea şi o servietă neagră), purta ochelari fumurii şi era chel. Se afla în străinătate la un congres internaţional de medicină sportivă, unde susţinuse o apreciată comunicare.

În seara aceea, pe cînd se întorcea la hotel, doi bărbaţi îl opriră în faţa intrării, se legitimară şi-l rugară să-i urmeze. În eleganta limuzină neagră, dr. Gough prostestă cu vehemenţă, înecîndu-se mereu în tuse, protestă şi cînd opriră în faţa unei somptuoase vile din afara oraşului. Aici i se servi o cină copioasă, după care doi înalţi funcţionari îl dojeniră politicos că ar călători incognito în străinătate. Uimit şi îmbunat oarecum după un pahar cu vin vechi de Burgundia, dr. Gough le arătă paşaportul, invitaţia la congres şi celelalte acte. Susţinu încă mult timp că el e dr. Gough, specialist în medicină sportivă, dar zadarnic. Cei doi înalţi funcţionari au rămas la convingerea că dr. Gough, de fapt, nu e dr. Gough, ci suveranul unei ţări orientale.

Dr. Gough rămasă în minunata vilă ca i se puse la dispoziţie şi învăţa toată ziua numele statului al cărui suveran devenise, dar pe care nu reuşea nicicum să-l pronunţe. (Era un nume greu.) Se căsători şi avu doi copii cu părul creţ şi unghii violete.

Într-o zi veniră la el trei indivizi care se intitulară juntă militară şi care-l omorîră.

 

CARTEA A OPTA

în care este vorba tot despre lumea cea mare şi nesfîrşită, arătîndu-se acum cu precădere că doctorul Gough ştia de la început că sfîrşitul lucrurilor nu este mai adevărat decît fundul dublu al unui cufăr cu nenumărate funduri duble, aşa cum personal obişnuia să se exprime ori de cîte ori dădea, între două asemenea funduri, de Finch, tolănit indolent în acele locuri şi, de asemenea, se mai arată în această carte cum înţelepţii lumii, călăuziţi de aceste adevăruri, au fost în stare să-şi termine gîndurile, precum ni se arată şi ce au gîndit ei.

Ce ne spun documentele vremii?

“Nici un punct nu e ultimul.” – (Deviza de pe frontispiciul casei lui Gough din Baga.)

 

“Mare rol joacă întîmplarea sau, mai bine zis, ea e totul în fiecare acţiune omenească.” – (Demosthenes, Olynthiae, 2, 22.)

Adresa

Gough mai citi o dată adresa de pe bileţel, apoi întrebă un trecător:

– Nu vă supăraţi, nu ştiţi unde vine strada Mozart?

– Strada Mozart? O luaţi înainte şi după colţ…

– Mulţumesc!

– După colţul de pe partea cealaltă, apoi pe al doilea… ia să vedem… al treilea colţ pe stînga…

– Deci traversez strada şi primul colţ pe dreapta, după care al treilea…

– Nu, domnule! N-ai înţeles… Of, Doamne, cum să-l fac să priceapă?

– Dar am înţeles foarte bine…

– N-ai înţeles nimic!

Finch ţipase şi în dreptul lor se opri un domn mai în vîrstă, cu o mapă elegantă sub braţ.

– Care-i necazul?

– Ia spune, îl întrebă Finch pe Gough, de fapt, ce cauţi dumneata pe strada Beethoven?

– Vrea să ajungă pe strada Beethoven? Dar de ce, mă rog, se interesă o femeie grasă şi cam vulgară.

– Pentru că… Dar eu căutam strada Mozart!

– De ce?

– Pentru că… pentru că îmi place muzica, încercă să glumească Gough.

– Încercaţi pe strada Tom Jones, îl sfătui un elev pistruiat.

– Fugi de aici, strada Tom Jones nici nu există, obraznicule! Ce tineret! Mă mir de ce mai iau dascălii salar, se lamentă domnul cel distins, cel cu servieta elegantă sub braţ.

– Să lămurim lucrurile, spuse sergentul cu autoritate. Unde vrei dumneata să mergi?

– Pe strada Mozart.

– Minte! Întreabă-l, domnule poliţai, dacă ştie măcar unde e strada Mozart!

– Unde e strada Mozart?

– Păi, tocmai asta am întrebat… tocmai…

– Aici eu întreb! Deci susţii că vrei să mergi într-un loc pe care nici nu-l cunoşti?

– O! De cîte ori nu mergem într-un viitor necunoscut, replică avocatul apărării.

– Mă opun, strigă procurorul.

În sală, o doamnă din asistenţă îi explică vecinei:

– E spion austro-ungar!

– Dar Austro-Ungaria nici nu mai există!

– Şi ce?! Mă înveţi dumneata pe mine?

– Se trage din Nero, hotărî cealaltă după o matură chibzuinţă.

– Şi cu trenul jefuit cum rămîne? se interesă reprezentantul presei. Pentru banii furaţi de ce nu-l trageţi la răspundere?

– Cu strada asta Mozart este ceva suspect, trebui să admită judecătorul.

(Revista conservatorului de muzică LIRA protestă energic. La reprezentaţia cu “Nunta lui Figaro” au fost bătute trei plasatoare şi o solistă.)

– Să recapitulăm, mai zise judecătorul.

Iar ziarele se lamentau pe titluri de o şchioapă: “Poluarea oceanelor creşte pe zi ce trece.”

Aşa că au trebuit să-l condamne pe Gough la moarte.

Înainte de execuţie, a venit un înalt funcţionar în celula condamnatului, garantîndu-i graţierea şi chiar o frumoasă recompensă. Pentru asta, Gough ar fi trebuit să-i divulge doar numele celor mai importanţi conducători ai reţelei de spionaj economic.

Primele dubii în legătură cu vinovăţia lui Gough au apărut peste doi ani. Încetul cu încetul se dezgropă tot cazul. Ziarele făcură vîlvă, iar Metro Goldwyn Mayer turnă un film. O sectă religioasă îl declară mucenic. Conservatorul, care-i purta, mai nou, numele, institui o bursă pentru studierea vieţii lui Gough.

Peste alte cîteva zeci de ani s-a decoperit că acel Gough n-a fost decît un descendent direct al lui Mozart. Un savant norvegian a reuşit să dovedească mai mult: nepotul lui Mozart, Gough a fost nepotul lui Mozart! După alte zeci de ani, s-a demonstrat cu probe zdrobitoare că Gough a fost un fiu nelegitim al marelui Amadeus. Apoi s-a pus punctul pe i: Gough n-a fost altcineva decît Mozart însuşi şi, în după-amiaza aceea nefastă, n-a intenţionat decît să meargă acasă. Şi Mozart cine a fost? Nu se ştie. N-are importanţă.

Într-o zi, verificîndu-şi o adresă din carneţel, Mozart îl opri pe Finch:

– Nu vă supăraţi, nu ştiţi unde vine strada Gough?

– Ia să vedem… zise Finch, scărpinându-se în cap  într-un mod foarte ciudat, chiar transcendental, s-ar putea spune.

 

“Nu ceda în faţa restriştei, ci mergi împotrivă, mai îndrăzneţ decît îţi va îngădui soarta ta.“ – (Vergilius, Aeneis, 6, 95 sq.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.