Portrete de protestatari din Piaţa Universităţii

Cotidianul.ro a stat de vorbă cu manifestanţii de la Piaţa Universităţii şi o dată în plus ni se confirmă faptul că fonfleurile aruncate pe piaţă de maşinăria de zvonuri a PDL cu scopul de a decredibiliza amplele proteste împotriva regimului Băsescu sunt doar nişte bombe propagandistice fâsâite şi nimic mai mult.

Am ajuns în Piaţa Universităţii cu puţine minute înainte de ora 18.00. Pe acea parte a Pieţei Universităţii unde se află Teatrul Naţional, cei aproximativ 1.300 de oameni care veniseră să îşi manifeste dispreţul faţă de guvernarea Băsescu-PDL sfidau frigul pătrunzător şi protestau fiecare cu ce şi cum putea. Unii cu hârtii scrise de mână, alţii cu mini-pancarte confecţionate cu ajutorul computerelor personale şi imprimantelor, iar toţi la un loc, într-un singur glas parcă, strigau cu însufleţire: „Ruşine, ruşine să vă fie!”, „Jos Băsescu! Jos Băsescu!”, „Băsescu, Băsescu, marş afară din ţară!”, „Demisia, demisia!”.

Chiar în primul rând al manifestanţilor am zărit un grup format din trei doamne distinse şi un domn aşijderea, în jur de 50-55 de ani. Cele trei doamne tocmai se salutau cu domnul cu pricina şi am realizat că se cunoşteau. Intrând în vorbă cu domniile lor, aveam să aflu că, deşi erau toţi patru cadre didactice la Universitatea Bucureşti, se cunoscuseră la demonstraţie, într-una din serile precedente. Una din doamnele profesoare îmi spune zâmbind ştregăreşte: „Lucrăm în învăţământul universitar, da! Hai să vedem ce o să ne facă?! O să ne dea afară? Nu ne este frică! Nici de Băsescu, şi cu atât mai puţin de slugile lui de Funeriu sau de Boc! Am ieşit în stradă pentru că suntem datori, noi toţi, să ieşim şi să spunem stop, gata cu batjocura! Şi poate că noi, cadrele didactice, cu atât mai mult suntem datoare să dăm un exemplu de civism. Eu lucrez cu studenţii şi unul din lucrurile fundamentale pe care sunt datoare să le transmit studenţilor mei este că sunt nişte oameni liberi care trebuie să lupte pentru adevăr şi pentru drepturile lor”.

Le readuc aminte că propaganda pedelistă astăzi toată ziua a trâmbiţat că protestatarii din Piaţa Universităţii sunt plătiţi de USL şi că „fac România de râs”, conform gândirii lui Igaş, ministrul de Interne. Ce-a de-a doua doamnă profesoară din simpaticul grup de cadre didactice universitare îmi răspunde energic şi cu umor: „Vai de capul lor! Păi, mai mult decât ne-am făcut de râs în Europa până acum, cu un astfel de preşedinte de ţară şi cu nişte analfabeţi şi corupţi aşa cum sunt miniştrii Igaş, Udrea, Funeriu şi toată banda lui Băsescu, mai mult de atât nu ne putem face de râs! Zău aşa! Ăştia şi trepăduşii lor din Modrogan care le scriu discursurile nici măcar imaginaţie nu mai au! OK, am înţeles, ne-au masacrat salariile – că, deh!, domnul preşedintele al României crede că noi, dascălii români, producem numai tâmpiţi şi atunci am meritat să fim aspru amendaţi, şi ne-au sărăcit de tot cu «minunata» creştere a TVA-ului, dar chiar aşa să crezi că poporul român e imbecil şi că îl vei putea face să creadă că noi, profesorii de pildă, suntem nişte cârpe şi că ne-a dispărut demnitatea şi că ne-am putea lăsa plătiţi sau instigaţi de cineva!”.

Spusele doamnei profesoare ai cărei ochi străluceau în timp ce îşi vărsa oful, la fel cum probabil strălucesc şi atunci când le predă studenţilor noţiunile de bază ale biologiei, sunt întărite elegant şi de colegul său de Universitate. „Doamnă, uitaţi-vă aşa puţin la noi! Arătăm noi a oameni care ar putea fi plăţiti să vină să strige împotriva lui Băsescu? Doamnă, noi suntem aici ca simpli cetăţeni, cărora le-a ajuns cuţitul lipsurilor de tot felul la os şi care nu mai pot suporta minciuna în care ne-a scunfundat acest impostor, care se numeşte Băsescu Traian”.

Cea mai tânără dintre doamnele profesoare, o tânără cu o siluetă fină, îmi spune cu ochii zâmbitori şi la fel de însufleţiţi ca ai mai vârstnicei sale colege de catedră: „Nu ne este frică! Să îndrăznească şi să vină să ne bată brutele astea de la Jandarmerie! Să vină! Să vină, şi mâine vom fi şi mai mulţi, şi din ce în ce mai mulţi! Şi până la urmă noi, cei mulţi, îi vom birui! Vom fi mai mulţi şi nu vom ceda! O să vedeţi, Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte! Nu îl mai prinde luna februarie la Cotroceni, o să vedeţi”, îmi şopteşte tânăra conferenţiar universitar în timp ce îşi ridică degetele mâinii drepte pentru a face semnul victoriei.

Le mulţumim pentru că au acceptat să stea de vorbă cu noi, iar ei ne răspund zâmbind larg: „Şi noi vă mulţumim! O să fie bine!”. Plecăm. Maşinile care trec prin Piaţa Universităţii claxonează. Dar nu nervos, ca de obicei. Claxoanele se aud altfel de data asta. Cei din maşini claxonează şi zâmbesc, solidari cu cei din Piaţa Universităţii. Frigul se simte din ce în ce mai ascuţit, iar Piaţa Universităţii, în loc să se golească, se umple. Din ce în ce mai mult. De oameni, de speranţă.