Poștaș achitat de instanță deși nu a dat pensiile

Un poștaș din Iași judecat pentru delapidare a fost achitat de judecători după ce le-a spus că nu a dus pensiile oamenilor pentru că pur şi simplu i-a fost lene.

Poștașul a spus că nu voia să piardă timp pentru a semna de primire și predare a banilor, după ce nu a reușit să ducă pensiile la timp. Totul s-a întâmplat în februarie 2018, atunci când în două zile consecutive nu a dus pensiile prima dată la șapte persoane, după care la 10 persoane.

Practic, poștașul a semnat cupoanele de pensii și a păstrat banii în geantă, spunând că o să-i ducă altădată. A fost prins însă de dirigintele poștei care, când i-a verificat geanta, a găsit peste 9.700 lei în interior.

Decizia a fost contestată de către procurori

A fost sancționat atunci disciplinar de Poșta Română, iar cazul a ajuns apoi în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.

A ajuns însă în fața instanței de la Judecătoria Iași, acolo unde a fost achitat. Decizia, însă a fost deja contestată de către procurori la Curtea de Apel Iași, acolo unde acum se va la o decizie finală.

Recomanda 1

5 Comentarii

  1. cazu nu e de codu penal
    ci de codul muncii parte SPECIALA a codului penal….

    -in rest nu avem nicio parere
    sint unii care primesc penzie de furat,
    multi din cei 4,8 milioane.

  2. ti-a plecat copilul,
    ti-a plecat nepotul
    duca-se pe pustie:
    -cine iti plateshte penzia?
    (ai contribuit,
    da
    dar ai facut si EXPORT;
    abandonul de pedepseste,
    aviz amatorilor)

  3. Nu a delapidat. 7+10 pensii = 9700 lei? 9700:17=570 pensie medie. Astea sunt si mai speciale.

  4. Furi un portofel.

    Îți este lene să îl dai înapoi.

    „Justiția pentru oameni” te achită, că așa e dacă iubești oamenii infractori.

    Repeți la nesfârșit până faci primii zece miliarde de euro, după care te relaxezi că „justiția pentru oameni” lucrează pentru tine și toți infractorii posibili și imposibili.

    Pensii speciale să trăiască!

  5. incredibil …ce judecatori sint astia care nu fac niciun efort sa afiseze dementa sistemului…sint convins ca sint altii normali cu constiinta care ar trebui sa protesteze…un sistem bolnav care isi asteapta un ciolac sau un ciuca sa preia conducerea…`

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.