Povestea eclipsei care i-a salvat viața lui Cristofor Columb în drumul spre Lumea Nouă

În timpul celei de-a patra sale călătorii către Lumea Nouă, în anul 1504, navele lui Cristofor Columb au eșuat în apropierea coastelor Jamaicăi. Cunoscută de indigeni sub numele de „Xaymaca” sau „Yamaya” (tărâmul lemnului și al apei), insula a devenit o veritabilă închisoare pentru navigator și echipajul său, ale căror corăbii erau prea avariate pentru a mai putea naviga.

Un impas periculos și riscul înfometării

Pentru a găsi o cale de scăpare, scriitorul principal al expediției, Diego Méndez, a plecat cu o canoe spre La Española (astăzi Republica Dominicană) pentru a cere ajutorul guvernatorului Nicolás de Ovando. Deși călătoria a durat cinci zile, Ovando, care nu avea încredere în Columb, a refuzat să trimită ajutoare și l-a reținut pe Méndez luni de zile, scrie euronews.com.

Între timp, în Jamaica, naufragiații supraviețuiau grație unui acord comercial cu indigenii, care le ofereau hrană în schimbul uneltelor europene și al diverselor podoabe. Totuși, pe măsură ce lunile treceau, tensiunile au crescut. O revoltă izbucnită în rândul marinarilor a degradat relațiile cu localnicii. Sătui de conflicte, locuitorii insulei au decis să oprească aprovizionarea, aducând echipajul lui Columb în pragul morții prin inaniție.

Salvarea adusă de tabelele astronomice

Aflat într-o situație disperată, Columb a apelat la una dintre cele mai ingenioase stratageme din istoria explorărilor: știința. Navigatorul avea asupra sa „Almanach Perpetuum”, un calendar astronomic complex realizat de astronomul german Johann Müller (cunoscut drept „Regiomontanus”). Acest document înregistra cu mare precizie mișcările corpurilor cerești pentru anii următori.

Studiind documentele, Columb a descoperit o informație salvatoare: pe 29 februarie 1504 urma să aibă loc o eclipsă totală de lună, vizibilă din Jamaica. Fenomenul avea să coloreze satelitul Pământului într-un roșu purpuriu, efect cunoscut astăzi sub denumirea populară de „lună sângerie”. Cu trei zile înaintea evenimentului, exploratorul i-a convocat pe liderii indigeni și i-a avertizat că Dumnezeul său creștin este profund mâniat din cauza sistării hranei. Drept dovadă a furiei divine, el le-a spus că, în acea noapte, luna va dispărea și se va transforma în sânge.

O „minune” calculată la secundă

Când noaptea de 29 februarie a sosit, cerul s-a comportat exact așa cum prezisese amiralul. Luna a început să se întunece treptat și a capătat acea nuanță roșiatică inconfundabilă. Terifiați de ceea ce au interpretat ca fiind un semn supranatural, indigenii l-au implorat pe Columb să intervină pe lângă Dumnezeul său pentru a opri fenomenul.

Așa cum relatează fiul său, Hernando, Columb s-a retras pretinzând că se roagă, dar în realitate a calculat momentul exact în care eclipsa avea să se încheie. A reapărut în fața mulțimii chiar înainte ca luna să revină la normal, anunțându-i că divinitatea le-a acceptat scuzele, cu condiția să reia imediat aprovizionarea. Convinsă de „miracol”, populația Taíno a adus din nou provizii, susținând echipajul până la sosirea unei nave de salvare închiriate de Diego Méndez.

Columb s-a întors în Spania, debarcând la Sanlúcar de Barrameda în noiembrie 1504, și s-a stins din viață doi ani mai târziu, în mai 1506, la Valladolid.

Știința ca instrument de supraviețuire

Acest episod rămâne un exemplu clasic al modului în care cunoștințele astronomice au devenit un instrument de supraviețuire. Ceea ce distinge cazul lui Columb de alte legende similare este precizia sa documentară: astronomii moderni au confirmat că eclipsa din 29 februarie 1504 a fost perfect vizibilă din Jamaica, având exact caracteristicile descrise în sursele istorice. Fără a improviza, exploratorul și-a folosit informațiile științifice cu o eficiență calculată, reușind să evite o tragedie sigură.

Un ceaslov vechi de peste 300 de ani, expus la un muzeu din Baia Mare