Praf în ochii pensionarilor

Praf în ochii pensionarilor. Așa vede Călin Popescu Tăriceanu măsura prin care autoritățile au distribuit peste 300.000 de carduri pentru persoanele peste 75 de ani și care au venituri sub 800 lei/lună. Explicația politicianului, candidat PRO România la alegerile din 6 decembrie, este logică și poate fi citită și pe pagina de Fb a acestuia.

„După ce le-au refuzat mărirea pensiilor cu 40%, așa cum prevedea legea, propagandiștii lui Orban au venit cu un praf în ochii pensionarilor, sperând să mai păcălească niște votanți.

Au distribuit peste 300.000 de carduri pentru persoanele peste 75 de ani și care au venituri sub 800 lei/lună. Frumos, am zice în mod normal! Până la urmă orice ajutor contează și dacă e dat cu scopul de a lua un vot. Aceste carduri pe care fiecare din persoanele de mai sus va primi 180 de lei (adică 6 lei/zi) sunt pentru masă caldă! Ele sunt netransmisibile și fiecare localitate este arondată unui restaurant. Și asta sună bine, pentru că mai dăm de lucru la HORECA închisă tot de Orban!

Dar drumul spre iad este pavat cu intenții bune!

Cum cele mai multe persoane care se califică pentru acest ajutor sunt în mediul rural, asta înseamnă că sunt șanse foarte mari ca restaurantul la care sunt arondați să se afle la 10 sau 20 km! Deci, ce șanse sunt ca aceste persoane în vârstă, probabil și suferinde, să facă, zilnic, această distanță pentru a-și lua masa caldă?

Să zicem că ar face acest efort, dar cât ar costa transportul unei persoane care vrea să folosească aceste carduri? Mult mai mult decât acea masă caldă!

De ce atâta bătaie de joc? De ce atâta dispreț? Pentru că sunt siguri că acești oameni, terorizați de măsurile guvernului Orban, nu vor ieși la vot să-i penalizeze! Sper să o vor face copiii și nepoții lor!“, mai scrie Călin Popescu Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Nu e numai distanta mare pana la restaurant,pensionarii nu vor veni pentru a nu fi considerati pomanagi de catre neamuri si vecini.In lumea satelor mai exista totusi o urma de onoare si demnitate in oameni,mai ales in cei mai batrani.Masura asta a guwernului a fost perceputa ca o imensa bataie de joc.Astia doi ,Klausica si Luovici,nici n-au habar ca lumea le umple frigiderele cu carne de dimineata si pana seara tarziu.O sa fie vai de fundurile lor daca se revolta lumea,nu-i mai scapa nici mama ,,partenerilor strategici,,de juleala.. Porcaria asta cu ,,mese gratuite,,e probabil doar o smecherie a lui nea Lucovici pentru ca niste patroni de restaurante,prietenasii de-ai lui,sa fie abonati la banii publici.Ghinion,bre.

  2. Daca pensia sau indemnizatia minima in guv. Dancila era de 704 lei, atunci cresterea de 14% a lui Orban inseamna 802,56 lei.
    In aceste conditii cine are mai putin de 800 lei?
    Nu inteleg, pt ca inca de pe vremea lui Boc s-a garantat o valoare minima atunci era 250 sau 350 de lei.

  3. Asa este nu mai are nimeni sub 800 lei pensie, in plus sunt putini care mai au peste 75 ani! Asa ca e doar vrajeala electorala mincinoasa, nu aunt acei oameni care sa se incadreze in grila asta studiata cu temeinicie, si chiar dk ar fi careva, un nr f mic cum isi bate joc de un batran cand ii da 6 lei pe card?! Nu mai au nici rusine si nici mila! Orban nu o sa imbatraneasca?! Tare mi-ar place sa-i dau si lui un card cu 6 lei pe zi cand o sa aiba peste 75 de ani si sa-i platesc cu aceiasi moneta cu care isi bate joc de batranii nostri!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.