Predoiu, la inundații: Sistemul a funcționat bine

Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat duminică, în cursul vizitei efectuate în zonele afectate de inundații din județul Covasna, că sistemul pentru situații de urgență a funcționat bine, s-a acționat la timp și s-a reușit evacuarea a peste 200 de persoane, astfel încât nu s-au înregistrat pierderi de vieți omenești.

‘Concluzia tuturor, și a domnului prefect aici, local, dar și a noastră, la centru, pe baza datelor, comunicațiilor, măsurilor luate, rezultatelor obținute este că sistemul a funcționat bine, a fost viabil și a acționat la timp. Cel mai important lucru este că nu am avut pierderi de vieți omenești. Astăzi, facem o evaluare în teren ca, dincolo de ce avem ca informație preliminară, transmisă la acel moment, să vedem cam care este amploarea pagubelor, să ne facem o idee și la Guvern, să știm cam cu ce ne putem confrunta în termeni de cereri de suport și de asistență’, a spus Predoiu.

Șeful Guvernului a ținut să transmită, de asemenea, un mesaj de empatie și înțelegere către populația afectată de inundații, dând asigurări că autoritățile centrale sunt alături de oamenii care au suferit pagube.

Predoiu a menționat că până la această dată nu au fost transmise către Guvern solicitări de asistență materială și financiară, dar că pagubele vor fi acoperite.

Recomanda

24 de Comentarii

  1. @ Organizațiile de tip statal, public, la care contribuie toți și beneficiază nu mai unii, sunt de tip boșevic, actual cu tendințe putiniste, de ”permanentizare” a influențelor unor personaje politice ? Resortul poltici al lu’ ”vicleanu’ Cătălin” probabil că îl găsiți la Eminescu și mai în urmă la Aron (sau A RON) Pumnul ”sovietic” ?

  2. @ Cei mai ambițioși olteni se făcură bolșevici sub scut american, Olguța , Rotatu sau ”RO țaru”, Geoană, Vâlcov, Stănescu, Iordache, Tucă, Zgonea, Diaconescu, etc., majoritatea ”putiniști” în declarațiile avere , mulți caracaleni „finanțați” ”să învârtă roata „gigiri”” ?

  3. @ Public înseamnă ”bolșevic”, bani publici ”bolșevici”, ”se fură de la bolșevici” ? Cei care ascund averi vor să nu se știe și ce au primit de la ruși , deci ăia de umblă cu rușii ?

  4. Obligatoriu, demisia Predoiu! De ce? Pentru că:
    1. Femeia împușcată avea ordin de protecție de 3 ani și subalternii din poliția lui Predoiu nu au acționat legal și uman!
    2. Pe cine pedepsesc Predoiu și mucul aiurit dar infect la această nenorocire de la salina Praid: vântul, ploaia, inundațiile?
    3. Furaciunile de la posta romana, gardienii sau paza acestui obiectiv e in subordinea lui Predoiu! Și nu sunt doar astea!

  5. 2 pistoale si 14 cartuse avea ala care a impuscat o femeie in plina strada. Daca nu esti in stare sa controlezi armele de foc ce intra in tara, cum poti tu sa controlezi inundatiile, Predoiule? Minciuni si o tara esuata, de care va bateti joc. Trebuia sa aveti statie de pompare si oameni gata sa actioneze. Trebuia sa aveti studiu de risc. Unde e? Putem sa il vedem si noi? Dar operatiunile de interventii pentru Salina, unde sunt? Vrem sa vedem si noi un document official datat inainte de dezastru.

  6. Imi este tare mila de oamenii care si-au pierdut mica agoniseala de o viata urmare a acestor inundatii. Guvernele care s-au tot perindat in ultimii 35 de ani au distrus tara.AU delivadat banii tarii, nu au construit un dig, nu au continuat sistematizarea raurilor, nu au construit o retea de irigatii, nu au construit o scoala, nu au construit un spital, au aprobat defrisarea padurilor. In concluzie, am avut numai guverne criminale economic, soldate si cu crime reale,cetateni romani ce sunt victime nevinovate ale acestui sistm politic0-interlopo-securist.Asta e situatia, nu avem ce face.

  7. ”sistemul” este pesede,. Că funcționează bine, sunt de acord, doar e la putere de 35 de ani..

  8. după CELECTIV si CEVEDIA, pandemia cu masti și izolete de 70 mii, inundatii, cati trebuie sa mai moara ca sa-l dati pe ARAFAT DUPĂ 3 DECENII, afarăăăăăăăă?????

  9. O fi functionat interventia de salvare, dar ce ade preventie a fost execrabila.
    Spun localnicii ca de mult au fost semnale ca se poate intampla, ca s-a intmplat DEJA dar la o scara mai redusa, Salina fiind inchisa de mai multe ori din cauza infiltratiilor de dupa ploi.
    Binenteles scuza romaneasca tipica cf careia nimeni nu s-a asteptat sa ploua mult e valabila. Ca si cea ca nimeni nu se asteapta ca vara sa fie canicula iar iarna sa ninga, oficialitatiile ca si acuma intotdeauna fiind luate prin suprindere de aceste evenimente care nu pot fi prevazute de specialistii si politicienii romani.

  10. Robert Lupu un criminal! După numele de familie este un criminal,adicătelea un lup criminal! Nimic nou sub soare! Oamenii trebuie judecați după numele de familie!

  11. Oamenii astia ,traiesc in alta lume, nu mai vad realitatea.
    Cum naiba sa spui ca totul a functionat bine cand de fapt administrati totul foarte prost ?

  12. „Sistemu’ ” ce spune de castorii din zonă ?
    În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !

  13. bună ziua!
    „…pe baza datelor, comunicațiilor, măsurilor luate, rezultatelor obținute este că sistemul a funcționat bine, a fost viabil și a acționat la timp …”zice eilitianul.
    Daca s-a referit la lovitura de stat,la hărțuirea suveranistilor,a lui Georgescu si in general a opoziției si a opozanților
    atunci are dreptate 100/%.

  14. Sistemul a functionat asa de bine ca orice regim dinainte de 1989 incolona P$DNL si-i trimitea sa munceaca la ocns muncavde jos, sa sape alta salina cu lingurita.

  15. Nu bine ci SUBLIM! EXCEPTIONAL! EXTRAORDINAR!

    de aia a luat apa totul… saracu perdoiu…se chinuie singur cu propria lui existenta… va dati seama care e realitatea acestui individ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.