Premierul nu întoarce și obrazul celălalt. La puțin timp după ce a fost acuzată de către președintele Klaus Iohannis de încălcarea Constituției, Viorica Dăncilă a reacționat. Într-un mesaj pe Facebook, premierul scrie că este culmea ipocriziei „să ne vorbească președintele Iohannis despre încălcarea Constituției. Același Klaus Iohannis care calcă în picioare legea fundamentală a țării refuzând să numească miniștrii interimari și ignorând cu bună știință chiar și decizia Curții Constituționale.
Cât despre propunerea de comisar european, domnul Dan Nica, îi reamintesc președintelui că a fost informat despre această nominalizare la momentul la care i-a fost transmis și numele Rovanei Plumb. Cel mai probabil, președintele a fost prins cu activitatea de campanie și a omis această informare“, scrie, acid, premierul.
„Premierul Dăncilă încalcă flagrant Constituția și afectează grav credibilitatea României. Este unul dintre mesajele transmise astăzi de președintele Klaus Iohannis. Într-un comunicat de presă, președintele susține că „doamna Viorica Dăncilă continuă să demonstreze tuturor că nu mai are ce căuta în fruntea Guvernului. Refuzul de a se consulta astăzi cu Președintele României pe o problemă care vizează reputația țării noastre este o încălcare flagrantă a Constituției“.
culmea prostiei sa invoci CEVA de care sa NU ai HABAR !! pleava numita ,,consilieri,, il cam iau de FRAIER ,punandu=l sa mazgaleasca PROSTII !
Lilico, varzico, baga te singura în tomberon pentru ca deja emani mirosuri îngrozitoare! ? Și mai schimba placa cu analfabeta. Nu de alta, dar cred ca pana și Plăvanis pe care îl pupi în locul cu care sta degeaba de cinci ani în fotoliul prezidential cred ca s a saturat de neputință ta creativa. Mai bine fa i cadou nemtalaului un dex sa vadă și el ce înseamnă „de îndată” și ceva pastile de memorie (și pentru tine ar fi bune) ca să și amintească de câte ori a încălcat nesimțitul Constitutia.
SUCCES DNA.DANCILA,PE CAI INARIPATI.CEI CE-SI ZIC”ALFABETI”SI SUSTIN UN INFRACTOR IOHANNIS,DE FACTO SI DE JURE,SUNT INCALIFICABILI.NU MERGE CU „DRAGNIEEA””TELEORMAN”,APROPO’SUCCES,ORICE JUDET DIN TARA MAI SARAC NU TREBUIE CALCAT IN PICIOARE DE NISTE BEZMETICI,SUNT „CARIATI” MENTAL!SARACU’SA AIBA,BOGATU’SA N’AIBA!!!!ASTEPT PE MASA 300000 DE EUROI,CASH,TRANTORULE JOHANNIS,EU IMI PLATESC IMPOZITELE,TU MAMELUC INTRETINUT DE STAT CE FACI???????????SI MAI STIU CA TE LAFAI IN PALATUL PE CARE SI EU L-AM RENOVAT SI COPIL FIIND AM FACUT CURSURI DE REGIE CU NEMAIPOMENITA DOAMNA A TEATRULUI ROMANESC,DNA SORANA COROAMA STANCA,SCENARII LA GREU SI REGIE.ASA CA BASTI ISTERICULE!!!SUNTETI MIZERII UMANE SI MORALE DACA NU VEDETI ADEVARUL.
@Ina Pațachina: Ar trebui sa-ti spun ca analfabeta esti tu!
Brussels e scris foarte corect!
Cauta pe net si vei STI!!!!!!!!!!!!!!!!!!
https://en.wikipedia.org/wiki/City_of_Brussels
Dna Viorica Dancila nu intoarce si celalalt obraz deoarece stie ca un inferior nu poate atinge un superior.
Ma refer la gradul de intelegere si constiinta.Iohannis este in neordine.In caest scop, ar trebui alcatuit de dna Pintea un Colegiu medical adhoc,deci urgent compus din psihologi,psihiatrii ,cu Scoala de la Viena a lui Freud studiata.Freud spunea ca anumite defulari se datoreaza instinctelor sexuale etc.o scoala vasta si bogata ce paote ajuta…Despre dna Dancila, stand permanent cu sotul nu se poate sustine si din comportament nici nu s evede ca ar fi victima defularilor.Dl Iohannis sa o chestioenze in weekend pe dna.Carmencita si sa o instiinteze ca e posibil sa fie consultat de premier saptamana viitoare ,in prezenta Colegiului medical instituit ad-hoc.Presupunem ca dna.Carmencita va hohoti putin de plans pt.ca in final sa-i ureze sotului sa iasa bine la „consultare” si sa-si vindece defularile…
Noi asteptam buletinul medical intocmit de echipa dnei.Pintea mai ales acela psihiatric parafat,semnat emis de somitati.
Dorim si noi sa decurga totul bine, dincolo de diagnostic si retete indescifrabile ,dar tamaduitoare…Daca va fi si un preot,in loc sa-i recomande sa spuna de mai multe ori Tatal Nostru, mai bine un jurist din cei zeci de la Palat unde se defuleaza prezumtivul pacient, sa-i recomande citirea art.80 din Constitutie si chiar sa vina Macovei,Pralong,Iulia Motoc si alte fete de bine cu lamuriri „europene”…Daca nu cumva ii instiga si mai mult, defularile…
Neconflictuoalo,presedintele a fost ales cu 6.4 milioane voturi,matale cu unul singur,dela un pușcăriași.
Weto,bilet,la tren si cobori la Videle!Te asteapta Carmen Dan,daca nu s-a lipit de jandarmerie…
Bine a făcut premierul. Unui impostor/ leneș/mincinos/ mârlan/ parvenit/ prost, nu ai ce obraz să-i întorci. Poate doar fundul, asta merita plăvan. RUSINEEEE!!! Neavenitule….
@lili-Ar trebui sa-ti fie rusine sa strigi dupa altii ca sunt analfabeti,din moment ce tu insati te exprimi mai rau decat o analfabeta !!(Brussels,DEFGEABA plus semnele de punctuatie pe care nu prea le stapanesti)!Lasa gargara si mars la scoala!!
nu întoarce, fincă n-are, de parcă turbăciunea din deal ar avea…
Care „obraz”, cum sa comporta analfabeta de renume mondial crede cineva ca are „obraz”?! Am comentat la „comunicatul de presa”, raspunsul lu’Veorika vor fi niste hardae de zoaie si minciuni aruncate in capul sasului! Asta nu stie nici cum o chema daca nu se uita in CI[buletin] si daca e zi sau noapte i-l intreaba pe priponitul de la Rahova!
Dar oare a deschis(nu zic rasfoit)putoarea cotroceana vreodata Constitutia ?
Pe principiul „Ba p-a matii”, analfabeta face ce stie ea de cand e in PSD!
Sictir, analfabeto, la gunoi cu aceste javre ordinare din PSD care au tinut Jumatate de Tara in SARACIE Lucie timp de 30 de ANI!
Veorico, maine poimaine esti somera de lux, ca te-a trimis Dragnea la Brussels pe Milionul de Euro in 5 ANI, iar tu ai avut 9 Ani de Brussels DEGFEABA, altfel erai o biata profesoara de Lucru manual la liceul Videle din cele mai sarac judet, Teleorman!
https://www.mediafax.ro/politic/euromania-reportaj-in-videle-orasul-din-care-provine-cel-mai-cunoscut-europarlamentar-video-18024070
https://adevarul.ro/locale/alexandria/videle-orasul-sarac-demnitari-bogati-era-videanu-epoca-dragnea-niciun-investitor-n-a-calcat-localitate-1_5a6210f4df52022f75acd24b/index.html
https://www.facebook.com/alexdima.eu/posts/2489680714433625?comment_id=2489700787764951
Sictir cu pupincuristii leprelor lui joianis! Sictir cu viermii care nu vor sa recunoasca furturile nemernicului de la Cotroceni, sictir cu cei care inchid ochii cand impostorul calca Constitutia, spusa si de CCR! In concluzie sictir cu lili, oana si ceilalte javre pupincuriste cu capatina goala!