„Dacă Parlamentul va adopta legea în forma rezultată din lucrările comisiilor, voi analiza cu maximă responsabilitate și voi uza de toate prerogativele constituționale, inclusiv de solicitarea de reexaminare, astfel încât România să poată depune cererile de plată rămase și să nu piardă miliarde de euro din PNRR”, a avertizat președintele Dan într-o postare pe X.
Este prima reacție fermă a președintelui față de acțiunile PSD de la debarcarea Guvernului Bolojan.
Marți, Senatul a adoptat, cu sprijinul AUR, amendamentele PSD care prevăd că nicio capacitate de producere a energiei nu mai poate fi închisă până când nu sunt puse în funcțiune capacități care să le înlocuiască.
Propunerea legislativă privind decarbonizarea a fost adoptată de plenul Senatului cu 73 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 42 de abțineri. Opt senatori nu au votat.
Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, și premierul interimar Ilie Bolojan au avertizat că amendamentul este populist. Intervenția asupra unui jalon închis din PNRR va duce la penalități financiare pentru România, spune premierul.
AUR și PSD îi cer lui Bolojan să renegocieze la Bruxelles oprirea centralelor pe cărbune
Bolojan a amintit că România a semnat un angajament prin care, în schimbul unor finanţări importante, va reduce producţia pe cărbune. Aceasta ar urma să fie înlocuită cu producţie din surse regenerabile de energie: panouri solare fotovoltaice sau turbine eoliene.
„Dar acest amendament intervine prin ordonanțele aprobate. România și-a închis jalonul. Pentru acest jalon am luat o sumă de bani în cererea de plată 2, iar modificările legislative care se fac în sensul unor modificări ce se fac în PNRR și au fost închise cu Comisia sunt de natură nu să rezolve problemele, ci să creeze probleme la cererile de plată”, a susținut premierul.
AUR și PSD i-au cerut premierului Ilie Bolojan să renegocieze la Bruxelles termenul de 31 august pentru oprirea centralelor pe cărbune.
„Nu poți lăsa România fără și mai mult curent. (…) Sunt convins că dacă explicăm criza energetică regională și cât de afectați sunt românii, vom găsi soluții la nivelul Comisiei Europene”, a spus președintele PSD Sorin Grindeanu.
olimpicul presedinte este cam slab la matematica. Ue ne da cateva sute de milioane de euro sa inchidem centralele pe carbune. Centralele pe carbune a costat tara zeci de miliarde de euro.Centralel produc energie de sute de milioane de euro pe luna.Sa facem socoteal domnule olimpic , cit pierde tara din inchiderea centralelor pe carbune, cat pierde tara prin ne finalizarea centrallor hidro. Dar olimpicul o da cu UE, fara a tine cont de interesele locale, ce daca romanul raman in intuneric, ce daca industria nu are energie sa produca, ce daca salvam cativa gindaci sau broscute,ce conteaza ca ursul de prlimba pe bulevardele sibiului si mai omoara ceva oameni, ce conteaza multele altele, ce este important ca „olimpicul” ,ales dupa anularea unor alegeri anulate fraudos, sa respecte niste intelegeri pe care el si ai lui le-a facut prost.
Toti cei care au negociat PNRR-ul , impotriva intereselor Romaniei , cei care l-au aprobat si executat , prin oprirea centralelor clasice pe combustibil fosil fara a se pune ceva in loc , cu rezultate economice catastrofale pentru populatia si companiile din Romania ar trebui sa fie anchetati si judecati in procedura de urgenta . Ma refer la Forin Catu , Cristian Ghinea , Virgil Popescu , Sebastian Burduja , Ilie Bolojan , Klaus Werner Iohannis , dar nu numai ei .
De asemenea sa fie anchetate si judecate numirile politice ale unor incompetenti si neaveniti , in functii de conducere la Ministerul Energiei , precum Cristian Busoi – de profesie medic – in functia de secretar de stat si Sorin Elisei – jurnalist – in functia de secretar general .
Ai omis principalul vinovat, pe Ivan cel groaznic, cel care a semnat inchiderea centralelor pe carbune fara a pune ceva in loc. Dimpotriva, desi Buzoianu de la mediu a semnat acordurile de mediu, Ivan cel groaznic de la energie s-a opus din toate balamalele partidului sa termine centralele hidro sau de alta natura, afirmand ca avem energie nu ne trebuie nici hidro, nici nucleara, de nici unele. Tot PNRR-ul era foarte necesar, dar placuta nordica a trebuie sa fure tainul, daca nu s-a putut din varii cauze, a USR sau Bolojan a spus ca este antinational. Ca vulpea care nu a ajuns la struguri.
De total acord cu tine .
Nea Nicu’ cum ramane cu o lege anticomunism?? la fel ca si cealalata antilegionarism?? Toate legile sunt facute sa apere comunistii si criminalii tortionari care l-au sustinut.
Nicușor poate fi suspendat rapid ,dacă cele două partide își unesc forțele și cam asta este
Afara !
Ce se spune prea putin e ca, una peste alta, energia produsa din carbune e mult mai scumpa decat energia importata (chiar si la orele de varf).
Asa ca, hai sa folosim centralele pe carbune ca pretul kwh sa ajunga 5 lei la consumatorul casnic.
Nu vă bateți capul, nu aveți cui explica. Ei sunt cuplați la Energia Divină.
Încă nu v-ați prins că băieții ăștia suveraniști trăiesc într-o realitate inversă?
Pentru ei pierderile alea de la termocentrale pe cărbune le plătește Papa Leon, dă o bulă și ne iartă.
Atunci sa treci la lumânări acasă dilibache… să-ți dea partenera numai mâncare rece și copiii să învețe la opaiț … să vi la servici cu trotineta,să închizi palatul, să lucrezi, mă rog sa te joci,numai ziua, să oprești tot curentul electric din palat,…hei ce zici?…facem asta?…
Polonia si Germania vor inchide centralele pe carbune pana in 2035-39. Implicit, banii de la ue vor veni tot atunci.
Romania a zis ca le inchide pana in 2026, sa vina banii cat mai repede! (Pentru a fi furati) Deci cine e de vina?
Prostilor, sunteti furati de actuala clasa politica(psd,pdl, usr) dar dati vina pe UE :)))
In special ONG-ul usr ,care este flămând rău
Comparați prețurile de producție a energiei electrice într-o termocentrală pe cărbune din Germania și Polonia cu cele din România și aveți răspunsul.
Ce presedinte care nu tine cu noi avem.In orice casa e normal sa desfiintezi ceva dupa ce pui in loc altceva. Logica e sa faci ceva nou apoi sa renunti la ceva vechi. Nu sa renunti si sa ramai cu nimic. Asta e distrugere de tara. Ce nu va este clar dle oresedinte, cu pnrr nu încălzim spitalele școlile si grădinițele la cata corupție avem. Lăsați bruselul luati modelul polonez si treceți de partea noastră.
Si uite asa, prin dorinta (mai bine zis santajul) UE de a da bani doar daca vom face ce spun ei, devenim mai catolici decat Papa. Nu acelasi lucru se intampla cu alte tari, fie ca sunt puternice dpdv economic sau militar, fie ca au ceea ce noua ne lipseste…coloana vertebrala (sau alte organe, care participa, dar nu se baga!).
sa cultivat ”slujirea” prin Liiceanu si.sau Baconschi asa ne-a fost adus geniul din Fagaras pe post de purtator de rucsac pt Macron, Ursula sau/si Merz in timpul in care nu se impiedica de un covor rosu sau nu ramane stingher intr-un consiliu cu hlizindu-se si tinand strans de carnetelul cu acces familial…
Tot după pomeni, Niculăițăminciună, taică, tot după pomeni? Economia româneasca are două industrii mari și late: industria împrumuturilor și cea a pomenilor. Acu patrujde ani bifam toate necesitățile pe intern dar azi, am evoluat! Producem „proiecte”! De finanțat, dăm în leasing tot ce mai avem. Inclusiv un sfert din populație. Ce genii avem la butoane!