Petro, ținta unor atacuri verbale
Duminică, președintele american, aflat la bordul Air Force One că, a spus că, asemenea Venezuelei, „Columbia este foarte bolnavă”.
Țara este „condusă de un om bolnav căruia îi place să producă cocaină şi să o vândă Statelor Unite, iar asta este ceva ce nu va mai face mult timp”, a mai spus Trump.
Atacurile verbale au continuat
„Titulatura pe care Trump mi-o atribuie, de haiduc al traficului de droguri, este o reflectare a creierului său senil. El îi vede pe adevăraţii adepţi ai libertăţii drept narcoterorişti pentru că nu-i dăm cărbunele sau petrolul nostru”, a declarat Petro într-un mesaj pe X.
Citește și: Preşedintele Columbiei solicită ONU să se reunească „imediat” după ce SUA au atacat Venezuela
Președintele columbian a declarat luni că va „lua armele” ca răspuns la amenințările președintelui american.
Gustavo Petro a convocat pentru miercuri o manifestaţie la Bogota „pentru suveranitate”.
Acesta a avertizat că este pregătit să apere ţara împotriva a ceea ce a descris ca o „ameninţare ilegitimă”.
Manifestaţii vor avea loc şi în alte oraşe din Columbia la apelul lui Petro.
Mitingul este programat pentru ora locală 16:00 (21:00 GMT) și se va desfăşura în Plaza de Bolivar din centrul capitalei columbiene.
Îl strâng dinții-n gură și p-ăsta.Columbia are noroc că e pretenă mare cu băjeții de la Langley pe unde le umblă banii și droagele.Trumpy ori le băjeților promite exclusivitatea pe livrare, ori închide trompeta.Oricum CIA face prețul. Numai să nu se cocoșeacă prezidentu’ prea tare. Nici unu, nici ălalalt.
Nu greșește prea mult, de multe ori deciziile : trompetei!” sunt contradictorii și dr schimba după cum bate vantul.
La ani distanță de la celebra declarație a lui Gigi Becali: „M-am certat și cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat”
Baieteii se injura reciproc, altceva nu stiu la varsta asta.
trump si melania rapiti si nudecati pentru crime
L-o intrece pe Biden?! Ce crede?!
Ai pus punctul pe i, Biden era senil dar ăsta are alte probleme la țelină.
toatä america de sud este condusä de ticälosi,säräcia este anormalä,tärile sunt la nivelul sec.XIV
„Toata america de sud etc…”-d-le esti serios,ce carti citesti ( daca citesti) ?.Si SUA a cui mandat are sa ” civilizeze” cu forta aceste tari ?