Președintele, mesaj pentru ai lui

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj de Ziua Mondială a Educaţiei, în care afirmă că rolul profesiei didactice în construcţia unei naţiuni puternice este unul esenţial, iar investiţia în cunoaştere rămâne singura opţiune pentru un viitor mai bun.

„Astăzi, de Ziua Mondială a Educaţiei, îi sărbătorim pe cei care, cu bucurie şi dăruire, se dedică nobilei misiuni de a transmite tinerelor generaţii pasiunea de a învăţa. Mentori, modele de urmat şi de multe ori chiar prieteni, profesorii sunt cei care le insuflă încredere copiilor şi îi ajută să deschidă porţi către cunoaştere. Este, aşadar, cel mai potrivit prilej pentru a reflecta cu toţii la valoarea inestimabilă a educaţiei în dezvoltarea individului, în formarea conştiinţei şi în modelarea societăţii noastre. Rolul profesiei didactice în construcţia unei naţiuni puternice este unul esenţial, iar investiţia în cunoaştere rămâne singura opţiune pentru un viitor mai bun. La mulţi ani tuturor celor implicaţi în procesul educaţional!”, a scris şeful statului, pe Facebook

Recomanda

6 Comentarii

  1. Inca o manipulare bazata pe minciuni crase, adauga la vechimea deja acumulata pe Romania Educata…spre analfabetism si sclavie.

  2. Nul ca „profesor”, nul ca „presedinte”. Pacat ca Premiul Nobel pentru Fizica l-a pierdut CA CAndidat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.