Președintele, sesizat în legătură cu Instit. Holocaustului

Excelenței Sale, Domnului Klaus Iohannis, Președintele României, Administrația Prezidențială

Domnule Președinte

Asociația „Neamul Românesc”, prin reprezentantul său legal Vasilică Militaru, în calitate de președinte al Asociației, vă supune atenției prezenta sesizare privind funcționarea ilegală a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (I.N.S.H.R.-„E.W.”) în baza exercitării, de către Președintele țării, a funcției de mediere între puterile statului, precum și dintre stat și societate, prevăzută de art. 80 al Constituției. Recent, o instanță a Judecătoriei Sectorului 3 București a condamnat la închisoare un român, pe dl. colonel (rtg.) S.R.I. Vasile I. Zărnescu, pentru publicarea unor articole care conțineau puncte de vedere personale, dar susținute pe baza cercetărilor multor autori occidentali, privind holocaustul, cercetări realizate în ultimele decenii.

Constatăm că instanța a ignorat prevederile art. 29 și 30 din Constituția României privind libertatea de exprimare, garantată și de prevederile art. 11 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în deplin acord cu prevederile art. 19 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, instituită de O.N.U. în 10 decembrie 1948.

Prin sentința dată, completul de judecată a admis, în mod exclusiv, numai optica directorului I.N.S.H.R. „E.W.”, Alexandru Florian, 2 privind Holocaustul. Anticipăm că, prin această condamnare, Justiția a deschis o cutie a Pandorei, care va determina radicalizarea unui segment al societății românești, alimentat de atitudinea vădit antiromânească a instituțiilor de forță ale Statului român. De pe portalul Judecătoriei, precum și din știrile apărute în multe mass media (de ex., https://www.timesofisrael.com/ex-intel-officer-jailed-in-1st-convictionunder-romanias-holocaust-denial-law/), am aflat că persoana „vătămată“, deci inițiatorul sesizării penale, a fost directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România-„Elie Wiesel” (denumit în continuare I.N.S.H.R.-„E.W.”). Se înțelege că tot mai mulți români sunt pasibili să ajungă în pușcărie doar pentru că și-ar exprima public un punct de vedere personal (inclusiv pe pagina personală de socializare) asupra problematicii privind teoria „Holocaustului din România“, așa cum este ea difuzată de I.N.S.H.R.-„E.W.” Analizând pozițiile publice ale I.N.S.H.R.-„E.W.”, se observă că acesta, în mod discreționar, interzice orice opinie despre problematica Holocaustului care este contrară viziunii propriilor angajați și a liderilor comunității evreiești din România. În decursul anilor, directorul Alexandru Florian a implicat Institutul într-o permanentă vânătoare de vrăjitoare.

Ignorând actul mântuitor al iertării și al pocăinței pentru greșelile trecutului, specifice credincioșilor creștini români, I.N.S.H.R.-„E.W.” a cerut imperios condamnarea cinstirii martirilor români din temnițele comuniste, sub pretextul îmbrățișării de către aceștia, în tinerețe, a unor ideologii legionare. În viziunea I.N.S.H.R.-„E.W.”, comemorarea publică (pomenirea creștină) a românilor încarcerați sau uciși în temnițele staliniste, cum ar fi Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr și mulți alții, este un act de antisemitism. La fel, Alexandru Florian, în calitatea de director al I.N.S.H.R.-„E.W.”, a cerut demolarea tuturor statuilor, schimbarea denumirii străzilor care purtau numele unor personalități ale Culturii, Spiritualității și Istoriei României, interzicerea emiterii de către Banca Națională a unor efigii aparținând Patriarhilor Țării, scoaterea unor cuvinte din dicționar, ștergerea unor mari evenimente din Istoria Țării și alte asemenea agresiuni axiologice.

La o analiză mai atentă, am constatat că I.N.S.H.R.-„E.W.” funcționează în mod ilegal, chiar de la înființarea lui, iar angajații acestuia, plătiți din bani publici – cărora de la 1 martie 2017 chiar li s-au dublat salariile -, și-au depășit competențele stipulate prin reglementările legale, în detrimentul scopului și obiectivelor inițiale.1. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ a fost înființat fără respectarea legii și, prin urmare, funcționează în mod ilegal. I.N.S.H.R.-„E.W.” a fost înființat prin emiterea Hotărârii de Guvern nr. 902/04.05.2005. Activitatea și organizarea
I.N.S.H.R. „E.W.“ a fost completată apoi prin prevederile H.G. nr. 866/23.08.2012, ale H.G. nr. 1066/26.11.2014 și ale H.G. 625/31.08.2016. 3 Toate cele patru Hotărâri de Guvern au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 11, lit. (c) al Legii nr .90 din 26 martie 2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor: „Art. 11. În realizarea atribuțiilor sale, Guvernul îndeplinește următoarele atribuții speciale: […] c) emite Hotărâri pentru organizarea executării legilor”.

H.G. nr. 902/04.05.2005 privind înființarea I.N.S.H.R.-„E.W.” invocă: „În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 5, pct. 16 din H.G. nr. 79/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor, cu modificările ulterioare”. Practic, I.N.S.H.R.-„E.W.” a fost înființat printr-o Hotărâre de Guvern pentru organizarea executării unei alte Hotărâri de Guvern. La înființarea, prin Hotărâri de Guvern, a tuturor celorlalte institute naționale, au fost invocate prevederile unei anumite legi, cu respectarea prevederilor Legii nr. 90 din 26 martie 2001. Numai pentru înființarea I.N.S.H.R.-„E.W.”, Guvernul a emis o Hotărâre „pentru organizarea executării unei Hotărâri de Guvern” și nu pentru „organizarea executării unei Legi”, așa cum prevede explicit Legea nr. 90/2001. Deci, H.G. nr. 902/04.05.2005 a fost emisă în mod ilegal.

2. II.N.S.H.R.-„E.W.”“ își depășește competențele legale, desfășurând activități ample de monitorizare a societății românești – practic, de spionaj cultural – în vederea incriminării unor cetățeni români pe motive de antisemitism. Analizând cu mare atenție toate articolele H.G. privind activitatea I.N.S.H.R.-„E.W.”, nu am identificat nici o referire la vreo atribuție a I.N.S.H.R.-„E.W.”, finanțat din bani publici, privind „Monitorizarea antisemitismului din România”. Articolele 3 și 4 ale H.G. nr. 902/04.05.2005 prezintă în mod explicit obiectul de activitate și atribuțiile I.N.S.H.R.-„E.W.” privind cercetarea științifică și documentarea istorică a „Holocaustului din România“, fără vreo referire la activități de monitorizare a antisemitismului și nici la necesitatea întocmirii vreunui „Raport de monitorizare a antisemitismului“.

Organigrama I.N.S.H.R. „E.W.“ nu prezintă nici un angajat cu funcții de răspundere privind „monitorizarea antisemitismului din România”. Se naște întrebarea legitimă: care angajat plătit din banii publici din cadrul I.N.S.H.R.-„E.W.” și în baza căror prevederi legale desfășoară acest „Proiect în curs” privind „Monitorizarea antisemitismului din România”, prezentat pe pagina online a I.N.S.H.R.-„E.W.”? Urmărirea a vreo 10 milioane de utilizatori facebook din România este o acțiune care necesită foarte mult timp (cf. https://www.inshrew.ro/portfolio-item/raport-antisemitism/).

3. I.N.S.H.R.-„E.W.” publică date extrem de imprecise privind dimensiunea „Holocaustului din România”. Legile speciale din România pedepsesc, cu închisoare de până la 3 ani, „negarea, contestarea sau minimalizarea, în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia“. În baza prevederilor legale pendinte, orice lucrare științifică prin care s-ar aborda exactitatea numărului 4 victimelor holocaustului intră sub incidența legii, autorul/autorii ei suportând pedepsele penale. Conform prevederilor H.G. nr. 902/04.05.2005, I.N.S.H.R.-„E.W.” este un institut cu atribuții de cercetare și documentare științifică privind „Holocaustul din România“, având ca angajați un șef serviciu cercetare științifică, patru cercetători științifici și doi experți. De pe pagina on-line de prezentare a I.N.S.H.R.-„E.W.” descoperim o relativizare prin imprecizie a numărului victimelor „Holocaustului din România”.

Pe pagina intitulată „Holocaustul în România” (cf. https://www.inshrew.ro/holocaustul-in-romania/), dimensiunea „Holocaustului din România” este prezentată astfel: „Numărul evreilor români și al evreilor din teritoriile aflate sub administrație românească uciși în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie absolută. Concluzia, în acest sens, a Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România este că, în timpul Holocaustului, în România și în teritoriile aflate sub controlul său ar fi fost uciși sau ar fi murit între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni. În Holocaust ar fi pierit și aproximativ 135.000 de evrei români care trăiau în partea din nordul Transilvaniei, aflată sub administrarea Ungariei în urma raptului comis prin Dictatul de la Viena, precum și 5.000 de evrei români care se aflau atunci în alte țări din Europa”. Urmează o prezentare detaliată a dimensiunilor „Holocaustului din România”.

Vă rugăm să identificați – dacă este posibil – rigoarea științifică, specifică unui institut de cercetare, în indicarea următoarelor date privind victimele „Holocaustului din România”: „au murit sau au fost uciși între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucrainieni“;
– „au pierit și aproximativ 135.000 de evrei români care trăiau în nordul Transilvaniei”; – „aproximativ 132.000 de evrei au fost deportați la Auschwitz, în lunile mai-iunie 1944 din nordul Transilvaniei, stăpânit de Ungaria”;
– „între 105.000 și 120.000 de evrei români deportați au murit ca rezultat al expulzărilor în Transnistria”;
– „în regiunea Transnistriei, între 115.000 și 180.000 de evrei locali au fost lichidați”;
– „între 45.000 și 60.000 de evrei au fost omorâți în Basarabia și Bucovina de către trupele germane și române în 1941”;
– „cel puțin 15.000 de evrei din Regat au fost uciși în progromul de la Iași”.

Vă rugăm să remarcați pretinsa activitate de cercetare științifică, desfășurată timp de 15 ani, a unui „institut“ care prezintă numărul „victimelor Holocaustului” cu marjă de eroare de 100.000 morți (între 280.000 și 380.000), sau de 65.000 morți (între 115.000 și 180.000) sau de 15.000 morți (între 45.000 și 60.000). Cum poate aprecia un procuror sau judecător al României fapta de minimalizare a numărului victimelor holocaustului, pedepsită penal de legile speciale, dacă toate datele considerate oficiale sunt prezentate, în mod exclusiv, de I.N.S.H.R.-„E.W.” – instituție „științifică“ care se vrea credibilă -, prin evaluări ca „aproximativ”, „între” și „cel puțin”?! 5

Domnule Președinte,

Aducem la cunoștința Excelenței voastre faptul că, deși aceste date sunt absolut incerte, fiind relativizate chiar de către I.N.S.H.R.-„E.W.”, totuși România a fost plasată pe locul al doilea drept țara cea mai criminală, după Germania, în privința dimensiunii „Holocaustului”. Astfel, se pronunță sentința acuzatoare: „Referindu-se la România, Raul Hilberg a afirmat că nici o țară, în afara Germaniei, nu s-a implicat în masacrarea evreilor la o asemenea scară, cu cea mai mare implicare”. Abrupt, fără a se prezenta cine este persoana citată, sursa bibliografică, data și contextul afirmației sau documentația explicativă. Am căutat, pe pagina I.N.S.H.R.-„E.W.”, o prezentare a numărului total al victimelor Holocaustului, precum și vreun tabel comparativ, cu indicarea numărului de victime la nivelul fiecărei țări, pentru a stabili „scara masacrelor” din România raportată la ponderea acestora din alte țări.

Normal era ca o acuzație atât de gravă să fie susținută de probe concludente. Nu am găsit nici o astfel de probă. Având în vedere legislația specială în vigoare, prin excelență anti-românească, orice român care ar îndrăzni să comenteze aceste date și afirmații „oficiale“, prezentate de I.N.S.H.R.-„E.W.” ca fiind „certe cu aproximație”, poate fi condamnat oricând la închisoare pentru negarea sau minimalizarea „Holocaustului”. Practic, orice demers de cercetare sau de abordare a temei „Holocaustului din România”, în afara viziunii proprii a I.N.S.H.R.-„E.W.” și fără acordul expres al „institutului”, poate să fie taxat drept infracțiune de către unii magistrați ignoranți. Căci trebuie să admitem ca o axiomă că, dacă înainte de 1989 nu s-a vorbit și nu sa scris nimic despre holocaust, în schimb, după 1990, s-a prezentat numai punctul de vedere al comunității evreiești, absolut părtinitor, referitor la holocaust. Ca atare, opinia publică, în genere, și funcționarii statului – îndeosebi magistrații, implicați în gestionarea legilor pendinte – sunt afectați de o ignoranță funciară privind problematica holocaustului.

4.I.N.S.H.R.-„E.W.” s-a erijat în acuzatorul public al Academiei Române. În susținerea celor afirmate anterior, proba adusă este cuvântul rostit de directorul Alexandru Florian în aula Academiei Române, în data de 26 noiembrie 2020, intitulat „Mesajul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» către Academia Română”. În locul prezentării unor ultime descoperiri deosebite, ca urmare a activității de cercetare și documentare a specialiștilor holocaustiști din cadrul I.N.S.H.R.-„E.W.”, directorul institutului a prezentat un „Raport de monitorizare a activității Academiei Române”. Acesta s-a prezentat, în fața academicienilor români, numai cu o trecere în revistă a acțiunilor academicienilor, din ultimii 15 ani, considerate ca fiind antisemite și de negare a holocaustului: „Avem în vedere manifestări publice ale unor membri sau membri corespondenți ai Academiei, directori sau cercetători din institutele păstorite de acest for cultural“.

Nu există nici o referire privind ultimele descoperiri arhivistice importante care să fi dus la corectarea sau stabilirea cu „precizie absolută“ a numărului victimelor „Holocaustului“ (cf. http://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2020/11/INSHR-EW-Antisemitism-siviolenta-politica-in-Romania-interbelica.pdf).

5. I.N.S.H.R. „E.W.“ dovedește superficialitate în studierea problemei victimelor „Holocaustului”. Pe pagina veche a Institutului, la capitolul intitulat „Proiecte în desfășurare – Înregistrarea numelui victimelor Holocaustului din România“, cele mai consistente liste – „Lista deportați evrei”, „Lista evrei muncă obligatorie” și „Lista orfani evrei” – conțin niște tabele cu nume, având majoritatea rubricilor necompletate și fără o numerotare a acestora, din care să se înțeleagă actualizarea numărului persoanelor descoperite și data identificării acestora. Ultima actualizare a pdf-urilor este din anul 2015 – deci de 5 ani nimeni nu a mai actualizat nici o listă, nimeni nu depus nici un fel de activitate pentru salariul primit. Celelalte liste, din totalul de 13 prezentate ca „Proiect în desfășurare”, conțin între 9 și 371 nume. Este evident că proiectul a fost abandonat, dar a figurat ca activitate efectuată, pentru care „institutul”a fost plătit (cf. http://www.inshrew.ro/ro/proiecte/proiecte-in-desfasurare/memoria-publica-a-holocaustului/123- memoria-publica-a-holocaustului.html).

6. La I.N.S.H.R.-„E.W.” , accesul la informațiile privind „Holocaustul” se plătește cash. Pe pagina intitulată „Revista I.N.S.H.R.-« E.W. »”, toate articolele sunt prezentate în limba engleză. Practic, revista „Holocaust – studii și cercetări” este anuarul I.N.S.H.R.-„E.W.”, un institut plătit din banii contribuabililor români. Românul preocupat să afle ultimele noutăți privind cercetările Holocaustului este obligat să cunoască limba engleză și să plătească 3 euro pentru descărcarea fiecărui articol de pe net (cf. http://www.inshr-ew.ro/category/publicatii/revista/).

7. Românul care vrea să studieze „Holocaustul” poate consulta documentația numai fizic, la sediul institutului. Remarcăm incoerența datelor privind numărul publicațiilor deținute de Biblioteca I.N.S.H.R.-„E.W.”, număr care oscilează de la 2.000, la 3.499 până la 4.500. Pe prima pagină de prezentare este prezentată Biblioteca Institutului cu specificația: „Peste 4.500 de volume, cărți și periodice, care pot fi consultate fizic la sediul institutului nostru. Lista lor poate fi consultată online”. Accesând următoarea pagină, intitulată „Biblioteca”, se menționează: „Peste 2.000 de volume, cărți și publicații. Acestea pot fi consultate fizic la sediul institutului” (cf. http://www.inshr-ew.ro/biblioteca/). Lista articolelor conține numai 3.499 înregistrări, nici 4.500 și nici 2.000, majoritatea având autori străini și fiind scrise în limba engleză sau franceză (cf. http://www.inshr-ew.ro/biblioteca/lista).

Studierea sau abordarea subiectului „Holocaustului din România„ este un subiect tabu, destinat exclusiv unor „aleși”, care poate deveni un pericol pentru orice cercetător „ne-evreu”, în condițiile în care inclusiv unii academicieni ai României au fost acuzați, în mod public, de negarea sau minimalizarea Holocaustului în lucrările lor. Cea mai recentă acuzație de „minimalizare a Holocaustului” i s-a adus chiar președintelui Academiei Române, academicianul Ioan Aurel Pop! (cf. https://romania.europalibera.org/a/rom%C3%A2nia-e-singura- %C8%9Bar%C4%83-din-ue-unde-un-pre%C8%99edinte-al-academieipromoveaz%C4%83-minimalizarea-holocaustului-interviu-cu-%C8%99efulinstitutului-wiesel/30769506.html; https://uzp.org.ro/36302/ioan-aurel-pop-acuzat-de-alexandru-florian-ca-aminimalizat-ororile-holocaustului-in-romania/; https://romanialibera.ro/politica/presedintele-academiei-romane-desprescandalul-privind-holocaustul-828984; În concluzie, studierea „Holocaustului din România” a devenit apanajul exclusiv al angajaților institutului dirijat de Alexandru Florian, I.N.S.H.R.-„E.W.”, care este o platformă de denigrare a României prin utilizarea unor date și texte arbitrare, lipsite de orice bază științifică, statistică și documentară.

Această concluzie întărește pericolul adâncirii faliei dintre „evrei” și „neevrei”, creată în mod artificial de politicienii români prin prevederile neinspirate din legile speciale. Reamintim că această segregare a societății românești a fost creată de Parlamentul României și validată de Excelența voastră, Președintele României, prin adoptarea și, respectiv, prin promulgarea Legii nr. 217/2015 și a Legii nr. 157/2018, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului.

Aceste legi speciale au cauzat împărțirea populației României în două categorii distincte și absolut inegale: „evrei” (circa 5.200, înregistrați la ultimul recensământ) și „ne-evrei” (circa 20 de milioane). La momentul oportun, v-am prevenit asupra caracterului xenofob și discriminatoriu al unei asemenea segregări extremiste, de tip rasist, între semiți („poporul ales” al evreilor, de circa 20 de milioane în toată lumea) și ne-semiți (toate celelate popoare de pe Planetă, însumând circa 7 miliarde de persoane). Nu am identificat nici o măsură legală de corectare a acestor legi antiromânești arbitrare, nerealiste, care nu reflectă existența antisemitismului în România și, nicidecum, riscul creșterii acestui fenomen, așa cum se întâmplă îu Occidentul democratic. Or, tocmai prin promulgarea acestor legi se creează contextul apariției antisemitismului în țara noastră. Vă rugăm să identificați și să dispuneți toate măsurile pentru intrarea în legalitate a I.N.S.H.R.-„E.W.”. În caz contrar, vă rugăm să dispuneți desființarea acestui institut ilegal și crearea unui alt Institut cu reprezentare națională, inclusiv cu specialiști români, pentru echidistanța cercetărilor.

De asemenea, vă rugăm să dispuneți identificarea soluțiilor eficiente și competente pentru intensificarea cercetărilor privind stabilirea exactă a dimensiunilor „Holocaustului din România„, 8 pe care I.N.S.H.R.-„E.W.” nu a reușit să o demonstreze pînă acum – dovedindu-și ineficiența. Poporul român are nevoie de publicarea urgentă a unor date precise, probate și argumentate științific, inclusiv cu documente de arhivă. Constituie un act de crimă națională, culpabilizarea nedreaptă și perpetuă a întregului popor român pentru comiterea vreunui holocaust. Catalogarea țării, în integralitatea ei, ca a doua țară criminală la nivel mondial, este o declarație de război la adresa României. După 15 ani de huzur pe banii publici, I.N.S.H.R.-„E.W.” plasează Holocaustul din România sub spectrul acelorași ambiguități fomulate în Parlamentul României, încă din anul 2002, de academicianul Răzvan Theodorescu: „În România nu a avut loc un Holocaust, dar România, prin Guvernul Antonescu a participat la Holocaust”. Asociația Neamul Românesc își dorește descoperirea și prezentarea adevărului istoric privind „Holocaustul din România”, care ar produce o conciliere între evreii reprezentați de I.N.S.H.R.-„E.W.”și români.

Cu deosebită considerație,
Vasilică Militaru, ing. dipl. și licențiat în teologie
Președintele Asociației Neamul Românesc,
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 16
Author

33 de Comentarii

  1. Astia sunt atat de naivi incat sa-si imagineze ca presedintele va lua vreo minima atitudine care sa-i protejeze pe romani? Ala care a lansat PUBLIC o chemare la razboi civil impotriva foarte multor romani!?! Ala care a impartit Romania in doua – una fiind a lui, iar cealalta nu!?!

    • Shapcaliul nu va face nimic. Dar i se mai da un bobarnac public serios pentru ca romanii sa cunoasca si mai bine ca face jocul altora.

    • Presedintele roman (si nu numai el) nu are in fisa postului modificarea sau anularea unei decizii judecatoresti, si nici nu trebuie sa ”identifice rigoarea stiintifica” a unor cifre sau evenimente istorice. Nu este competent si nici Constitutia nu-i permite acest lucru. Doar idiotii de la aceasta organizatie neofascista, sovina si xenofoba cred ca pot implica un demnitar al statului roman in mizerii de acest gen. Exista legi, din pacate nerespectate, care interzic activitati si miscari extremiste, dar care, beneficiind de protectie, prolifereaza in Romania.

  2. Un „business cu trecutul istoric” la care se pricep evreii, cei mai periculoși, cei mai perfizi…Rabinul Alexandru Safran din Romania anului 1940, a confirmat cum Ion Antonescu, Mihai Antonescu si Mitropolitul Balan au salvat numerosi evrei de la „deportari germane” în lagăre unde i-ar fi asteptat o moarte sigura.

    – au fost evrei deportati in Transnistria, in loc sa fie trimisi la Auschwitz, iar marea lor majoritate s-au intors nevatamati – cei care n-au fost ucisi de sovietici. Astfel, Antonescu a salvat de la moarte sigura cateva sute de mii de evrei romani.

    – Ce s-a intamplat cu evreii din Transilvania ocupata de unguri? Sa ne zica tov. Florian!

  3. … doar peste putin timp, vom fi siliti sa acceptam in Piata Universitatii o statuie in rondul central, de cinci ori mai mare decit cea a lui Mihai Viteazul, cu Ana Pauker pe post de Jeanne d’Arc, calare pe un tanc sovietic ! (apropo, in acest sens nu poate fi infiintat, in paralel, si un institut de cercetare a ROMANILOR VICTIME ? Si cu acuzari si condamnari, chiar post-mortem, a unui Brucan, a unei Pauker, a unui Chisinevschi sau Tismaneanu/Tismanski, etc etc)

  4. Cica Clotilde a taiat sporul de antena de 15% la salariu de baza incasat de taietorii de frunze la caini din primarie. Cica din 2016 nu s-au mai facut masuratori nici de o culoare, nici macar masluite de catre o firma privata contra comisiom baban. Avand in vedere si luand in consideratiune ca, sporul de radiatii electromagnetice(antena pentru fraieri) este in acelasi tabel cu cel de computador/radiatii tub catodic cand toate computerile au ecran LCD care emit radiatii cu un nivel mult mai mic, se impune darea inapoi a banilor incasati de functionarii publici in perioada 2017-2012. Frumosilor, numai in armata exista niveluri mai mai mari de radiatii electromgnetice fata de normele stabilite in legea protectie muncii asa ca, la gara! Felicitari Clotilde ca le tai sporurile astronomice miticilor bugetari cu vile pe Valea Prahovei si care rup poarta vinerea la ora 13.00! Dar sporul de doctorat de 15% cand il tai de la „doctorii in stiinta” taiatului de frunze la caini. Legea spune ca se acorda sporul doar celor care lucreaza in domeniul in care si-au luat doctoratul!

  5. dottore icearca doua pastile in loc de una, poate mai ai o sansa…

  6. Stat in stat : institutii platite din banul public ca sa jigneasca poporul roman.
    Eminescu…ne trebuie un Eminescu , care sa infrunte sfidarea veneticilor.

  7. Ca la români la nimenea, E incă o dovadă de slugărnicie, de care profită câțiva patrioți bine dosiți, evident bugetari,. Mă intreb ca de puzderia de ”revoluționari”, majoritatea cu epoleți, când se va trezi cineva și-i va trimite pe toți la dreaqu,. Oricum vizibil iliescu e intangibil, la fel și criminalii lui acu revoluționari.. De la justiția romanească n-ai ce aștepta,.

  8. Sotia maresalului Antonescu era evreica de cetatenie franceza, chiar a avut probleme cu divortul de primul sot pe linie religioasa,primul sot fiind tot un evreu!

    Maresalul Antonescu era lesinat, cazut in limba dupa ea, nu stiu cum ii putea persecuta „neamul” din atata dragoste

    Ceva nu se leaga in legatura cu antisemitismul maresalului Antonescu!

    Pe de alta parte,in afara de afaceristii evrei care roiau in jurul Lupeascai(3-4 persoane), majoritatea zdrobitoare a membrilor Partidului Comunist din Romania erau cominternisti evrei,(vezi tatal lui Petre Roman,familia Pauker,etc) deci persecutarea comunistilor trebuie vazuta prin prisma politica a acelor vremuri cand tot continentul lupta cu Cominternul exportat de Rusia Bolsevica, anii 1918-1940, razboiul civil din Rusia, razboiul din Spania, razboiul din Finlanda ,etc!

    Legionarii fugiti in Germania si Austria dupa actiunea de dizolvare a Garzii de Fier a lui Antonescu (numita aiurea „rebeliune”,au murit sute de legionari si cativa soldati, cand legionarii se aparau inainte de a fi ucisi), au fost internati de Hitler in lagare ,atat erau de ‘simpatizati”, de „frati ideologic” cu nazistii
    Garda de Fier nici nu a fost judecata si calificata la „procesul”de la Nuremberg ca organizatie fascista care a participat la Holocaust ,fostii legionari au putut emigra din lagare si trai in Spania si Canada pana la varste inaintate

    E grea Istoria, daca nu, Imposibila…

  9. Dar cu IORGA, MADGEARU, DUCA, ARGENTOIANU … cu EI ce (doamne) au avut ???

    Culmea este ca … hitleristii de azi din fruntea tarii … ne spun ca ei (sau bunicii/parintii lor) nu au facut nimic in trecut …
    pe pricipiul: eu sunt mic si nu stiu nimic … dar, TATA in pod BELESTE mieii domnului !!!!!!!!!!

  10. S-a judecat vrun proces in care Romania a fost acuzata si ulterior condamnata printr-o hotarare judecatoreasca pentru holocaust ?.
    Crimele se ancheteaza de procuratura si se condamna de un tribunal !.
    De cand un asa zis institut este autorizat prin statutul de functionare de a ancheta persoane si de a cere condamnarea unor persoane
    mai avem dreptul la libera exprimare ???.
    Sunt nascut dupa razboi n-am avut nici o legatura cu pogromul de la Iasi nici cu deportarile nici cu trimiterea evreilor din Ardealul ocupat de hortisti in lagare ,cum isi permite orcare si orcine sa ma acuze de antisemitism ?.
    Am facut primele 4 clase la scoala istraelita ,avem colegi evrei si habar nu aveam ce-i ala antisemitism ,eram vecini ,imparteam cu ei si ceea ce mancam unii sau altii ,n-am crescut intr-un climat de ura impotriva cuiva fie el evreu ,tigan sau orce natie.
    Cine ne vrea invrajbiti cine dezgroapa mortii si ne arunca in cap noua ororile razboiului ,noua celor nenascuti la vremurile acele triste. Fabricarea ,exagerarea ,povestile nu-s dovezi sun manipularea urii . Documentele vremurilor trecute se mai gasesc ,dar nu se vor rasfoite in ideea adevarului de la IASI macar ,28-29 iunie 1941 zilele pogromului ,Iasul sub ocupatia(jurisdictia ) Corpului 30 armata german,vreme de razboi cercetati Arhivele si va veti schiba opinia .Cei care au cerut deportarea evreilor din zona frontului nu erau civili ,eu ,noi cei de azi suntem civili si am fost civili tot tipul ,CE AVETI CU NOI ?.
    Acela care se pretindea Ellie Visel a fost demascat de un coleg de liceu din Sighetul Marmatiei si nu era adevaratul Ellie Visel .
    Cu ce drept acel Ellie Visel poate acuza poporul roman si in baza carei hotarari judecatoresti ?.
    Nu ne mai turnati cenusa sau rahat in cap ,suntem oameni normali cu frica de Dumnezeu,si nu avem nici o vina si vrem sa traim liberi si NU in genunchi !.

  11. Bre,evreii au fost trimisi in Transnistria pentru a le salva vetiile,daca erau trimisi direct in Germania Nazista erau trimisi direct la gazare.Oricat s-ar zbuciuma pitigoii e o realitate ca in Romania N-A EXISTAT camere de gazare pentru exterminarea evreilor.Punct.Chiar credeti ca erau asa greu de construit?A doua la mana e punerea nesimtita in carca Romaniei a evreilor ucisi de hortisti odata cu ocuparea Transilvaniei.Dar nesimtirea cea mai mare e reinfiintarea FDGR-ului de Herr Plavanis din Deal ,organizatie considerata nazista si scoasa in afara legii si plina de etnici ,,germani,,cu nume unguresti.E la mintea cocosului ca ungurii conduc acum Romania bagand in fata un ,,neamt,,second-hand pentru a putea prosti votantii romani,ca doar nu de chihi s-a inonjurat numai de unguri la conducerea Romaniei.Astfel numi pot explica ascensiunea unui profesoras suplinitor de fizica pe prima pozitie in statul roman.Pas cu Pas.Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Ghinion,bre.

    • Vezi ca ti s-au rostogolit pastilili sub patul de la Balaceanca.

  12. Avem o situatie creata de cominternistii care au aplicat instructiunile date. Daca la mineriade tov.Ilici a facut afirmatii precum existenta unei Rebeliuni Legionare, etc…, nesactionata de nimeni, pentru a-l aduce la realitate pe tov.Ilici, sa nu ne miram ca peste un timp o sa vina eBreii sa invoce ca a fost Holocah. Asta pentru ca acesti alogeni deveniti Presedinti, PM ca Nastase, Ponta sau P.Roman, multi cu codite in familie de sorginte de popor ales si unii imbirligati cu bules, si-au permis in vidul lor de putere sa faca legi, fara a avea fundamentare, sau aprobare a poporului. Mai mult nu au trecut prin Curtea Constitutionala ca sa fie cu respectarea Constitutiei. Deci daca nu au putut sa aduca Rusii, si-au asigurat protectia prin aceste legi, si altele ca desfintarea pedepsei capitale, sau legi antinationale gen Zoe Petre. Deunazi un criminal hungur judecat in trecut ca criminal, ucigind si evrei, a fost rejudecat si achitat, mai rau ca in epoca lui Roller, fara pozitii oficiale a acestei sinecuri . Sa ne amintim ca insa-si un PM a declarat ca Romania in acele vremuri WW2, a fost singura tara care i-a salvat de la moarte. Sunt si onesti care au declarat acest lucru, iar WeiSSel, a fost o facatura ca a fost la Houschvitz, si care a fost contrazis si de martori. Trebuie refacuta in mod legal toata legislatia si chiar Constitutia, de a nu se mai permite pe viitor ca Tradatorii perecum interlopii nostrii sa produca asemenea distrugeri materiale si spirituale. Altfel, degeaba mai traim in tara noastra ca sa zicem ca suntem liberi si nu sub ocupatie.
    O zi buna.
    Con
    P.S. S-a ajuns pina acolo ca Rebelinea Legionara sa devina Pogrom, numai pentru ca unii bolshevici inconstienti nestiind despre ce este vorba au pus mina pe arme, si au devenit victime colaterale.

  13. Mai am o observatie:de ce Institutul respectiv nu a luat pozitie impotriva incercarii de reabilitare a criminalului de razboi si antisemit notoriu Albert Vass, cand chiar Centrul Simon Wiesenthal il semnalasera autoritatilor americane,care s-au facut ca ploua (Vass se refugiase in SUA dupa razboi)
    Raspunsul e clar: unul din copiii criminalului antisemit era general in armata americana si a fost unul dintre artizanii razboiului din Golf in 1991! Poti sa superi cu asa o interventie deranjanta Aliatul? Nu ,nu poti:))

  14. doru a lu popescu ,sa fim impartiali, Johanis este un presedinte mai corect decat ceilalti. Iti si explic, Iliescu a chemat minerii, Constantinescu s-a lasat infrant de servicii, dar,l-a adus pe Clinton, l-a adus pe Papa Ioan Paul al-II-lea,datorita lui suntem in Nato. Basescu,gargaragiu, conflictual, mereu in razboi cu PSD .Dar,a initiat referendumul cu 300 parlamentari. Dar ce sa vezi, tocmai PSD si aliatii s-au opus. In rest,tragi tu concluziile. Dar pentru asta trebuie sa lasi la o parte conflictele tale interioare, frustrarile si neputintele ca sa vezi impartial.In concluzie, pana in prezent Johanis se clasifica printre cei mai buni de pana acum. Si ca sa inchei,tot ce scrii aici este caracterizarea ta,CV-ul tau. In concluzie nu mi-e jena sa sustin ce am scris mai sus.

    • Si Oliesacu cu Natse au bagat Romania in NATO!
      Cei ai uita cum Bush a admirat curcubeul la Bucuresti?

  15. Si mie mi se pare ca maresalul Antonescu a dus o politica protectoare fata de evrei.
    Nu se poate nega nici faptul ca avea o atitudine dictatoriala si facea ce-l taia capul fara sa asculte de cineva.A avut parti bune si parti rele.Oricum , nu trebuia arestat si ucis miseleste.
    Despre Iorga: istoricul nostru , orgolios si megaloman , a facut si politica;in acest domeniu nu s-a remarcat spectaculos; a atacat legionarismul; din cate stiu.serviciile secrete l-au asasinat, nu legionarii.
    Despre Duca(probabil agent al serviciilor americane):a semnat ,modificanfd Constitutia, incetatenirea a 500000 evrei. Atat au asteptat „stimabilii” ; si iata ce a urmant: un guvern pauker, ocuparea posturilor „cheie ” de evrei.
    Eminescu…unde esti sa-i arati cu degetul pe tradatori?
    Argetoianu -pro carlist oportunist, mare boier oltean, a sfarsit la Sighet; nu a avut merite deosebite.

  16. bunicul lui KWJ … a fost trimis, in lagar, la rusi … ca fiind CRIMINAL DE RAZBOI !!!
    In periada WW2, peste 75 % dintre sasi (si unguri) s-au inrolat in Wermacht (<25%) restul in Waffen SS (75%, ca paznici ai LAGARELOR mortii !!) .

    Toti cei, din Romania, inrolati in SS, TREBUIE socotiti ca fiind doar CRIMINALI de razboi, si ca tradatori de patrie si popor !!!

    Astea sunt realitatile din WW2 … pe care TOTI tinerii, de astazi, trebuie SA LE CUNOASCA !!
    Sa le cunoasca, pentru a nu se mai repeta NICIODATA in istoria Europei !!!

    IN ISTORIA ROMANIEI – nu exista iertare pentru CRIMINALII si TRADATORII de TARA !!!

  17. Dle Nistorescu, sper ca acest portal sa nu ajunga spatiu de manevra pentru fel si fel de indivizi si/sau organizatii de extrema dreapta care incearca sa-si acopere adevarata identiate sub masca unui fals patriotism sau europenism inexistent. OK, intelegem, reprezentati opozitia, dar asta nu inseamna ca trebuie sa tolerati sau sa incurajati asa ceva aici. Astazi evreii, maine alte etnii… si asa mai departe… Va consider un om inteligent,un ziarist onest, ramaneti asa.

  18. Holocaustul de la noi a fost realizat de catre legionari (Moldova + Muntenia, in perioada scurta de guvernare/rebeliune dintre Carol II si Antonescu) si de catre unguri + sasi (in zona Transilvaniei) … armata lui Antonescu nu a fost implicata.
    Armata romana a luptat in Basarabia si Bucovina DOAR pentru eliberarea teritoriului Romaniei Mari.

    Antonescu … este erou … ne-a oprit,exact, pe DON … de unde nu mai era tara nostra !
    Asta a fost tradarea lui Antonescu … stand pe Don, armatele noastre (3 si 4, cred!) s-au intors cu fata spre Romania … ceilalti (unguri, italieni,. nemti) au navalit catre Stalingrad.

    Astfel, Antonescu a permis o bresa intre noi si ceilalti … bresa prin care rusii au relizat atacurile, jonctiunea si incercuirea celorlalti navalitori
    Apoi, noi … ne-am retras dincoace de DON … si am asteptat … rezultatul macelului de la Stalingrad…
    asta o stiu … din Memoriile lui Jukov (carte editata si la noi).

  19. Sa nu scape nimeni adevarul in public ,E PERICOL,nu-i asa?
    Sa fim „europeni ” mai bine in cochilie de sluga prea-supusa, nu-i asa ?
    Ala cu „europenismul inexistent” poti sa definesti „falsul patriotism”?

    • NapocaNews site neolegionar ultraortodox, cu puternice accente xonofob-sovine, rasiste. Drept rasplata unul din ”istoricii” de acolo a ajuns sefulet la Primaria lui Boc.

  20. Profesorii avertizeaza: Măcel continuu asupra istoriei …

    Toti cei nascuti in Romania (adica toti romanii) trebuie sa cunoasca ISTORIA si sa invete din INVATATURILE acesteia …
    … oricat de violenta sau cruda a fost ISTORIA noastra !!!

  21. In anul 2011, Ministrul MDRT – MDRT includea la acea data si ANCPI – declara ca suprafata totala retrocedata in Romania excede suprafata totala a tarii… De cand Givernele-Marioneta Retrocedeaza/Despagubesc fara control… constatam Romania este tot mai datoare si ca nu mai sunt bani pentru salarii, pensii, investitii… Laura Codruta Kovesi era in 2011 Procuror General… Ce anchete s-au demarat autoritatile legatura cu declaratiile publice ale Ministrului MDRT din 2011 ? LCK devenit ulterior Procuror Europeani in vreme ce in Romania tot mai multe suprafete de teren retrocedate suprapus – „in exces” – au fost vandute strainilor… guvernele s-au imprumutat pentru a-i despagubi pe adevaratii sau falsii proprietari !??? Cine sa faca lumina in tara in care doar se pretinde ca Justitia este – prin MCV – in atentia celor din Uniunea Europeana si in care Ambasadori si Ambasade straine se amesteca fara rusine in treburile interne…. ?!? Romanii au devenit cumva un trib de indieni condusi de straini prin de marionete inscaunate la alegericontrolate militarizat de STS ?!? Ce pazesc Armata Romaniei, Parchetul General, Serviciile Secrete daca SUPRAFATA TARII ESTE INSTRAINATA PRIN METODA RETROCEDARILOR NECONTROLATE DE NIMENI !??? PAZESC HOTII !?!?

  22. E bine ca mai exista oameni precum dl Vasilica Militaru sau col Zarnescu , patrioti care indraznesc sa isi expuna parerile riscand mari costuri . E reconfortant sa vezi ca mai avem si oameni , nu numai cozi de topor precum infamii Mădălin Hodor, Adrian Cioflâncă, Mihai Demetriade si multi , prea multi altii…
    Raportul Wiesel e o maculatura, fara nici o valoare stiintifica, in care holocaustopati si-au manifestat ura fata de romani .

  23. Au trecut 75 de ani de la cel de-al doilea razboi mondial.Ptr ce mai este necesar un astfel de institut platit
    si din bani publici ?Oare acest institut nu a studiat suficient Holocaustul ?
    Am o intrebare,exista un astfel de institut in Germania,Ungaria etc (mai ales Germania) ?

  24. Foarte bun primul comentariu din lista, „singur” 7:22.

    Chiar ca sunt naivi…desi, la urma urmei, constata un fapt in Romania, si implicit in UE: dubla masura cu care sunt judecate lucrurile.
    Dar, desigur, ultimii oameni carora trebuie sa li te adresezi sunt slugile sistemului. Nu au nici pregatirea, nici interesul necesar pentru a actiona vreodata in interesul poporului roman, asa cum au jurat (?!).
    Pentru ca slugile sistemului sunt alese cu grija, pe spranceana: de o slaba potenta intelectuala, si pe cat cat posibil santajabili si/sau mituibili. Asta vede oricine, si din avion. Aglomerarea de tampiti din fruntea organizatiei statale nu poate fi simpla intamplare.

  25. Aoleu, se incaiera nebunii: Institutul cu Neamul! Fugiti in munti, ardeti recolta, otraviti fantanile!

  26. Cred că este o dispută legală între românii de la Asociația Neamul Românesc și evreii de la INSHR EW. Dialogul decent și inteligent, trebuie să primeze. Nu ne mai aflăm în epoca Vechiului Testament când, pentru a demonstra că nu știu ce dumneZEU susține un neam ales, era necesară exterminarea celorlalte neamuri. Evreii din România vor afla că Dumnezeul Iisus Hristos este biruitor. Iertarea vrăjamașului este mai folositoare decât răzbunarea încrâncenată.

  27. Vasilica ai fost intr’adevar militar? Sau te ai camuflat ca specialist in istoria Romaniei cand inca nu ai fost nascut. fRatii tai „legionai'” au ajuns bine sanatosi in Germania bagati in in lagare de lux. Mai tarziu au aparut in Canada in Hamilto Ontario. Danseaza babalaci si canta Sfanta Tinerete Legionara. Cauta-i si ii vei gasi. Prostiile pe care le scrii atata tineretul sa ureasca pe evrei. Si le hranesti venin. Nevasta lui Antonescu era evreica asa cum esti si tu. Bazaconii si cai verzi pe pereti. Inainte de moarte. adica impuscat, Antonescu si-a cerut iertare dela sotia lui fiindca a impodobit-o cu o boala venerica propabil sifilis. Alte gogomanii trupele romanesti au ajuns in Caucazi ca sa caute petrol si la Staligrad . Nu ma astept ca ai invatat istorie la facultatea de teologie. Te puteai informa dela eraul tau Horia sima care traia fericit in Spania lui Franco. Vasilache mai las-o mai moale cu evreii (jidani) si dute si fati pocainta.Iti recomend sa citesti cartile lui Gala Galaction. Mars la zdup.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.