Preţul energiei, bulgărele care va provoca avalanşa scumpirilor

Creşterea bruscă a preţurilor din pieţele europene de energie s-ar putea extinde în piaţa globală a mărfurilor, spune Goldman Sachs, una dintre cele mai influente bănci de pe Wall Street, conform Business Insider.

Cotaţiile futures la gaze naturale tranzacţionate în Ţările de Jos au crescut cu peste 450% în ultimul an, atingând astfel un maxim istoric de 60,39 euro per megawatt-oră. De altfel, s-au înregistrat niveluri record în ţări precum România, Bulgaria, Spania, Franţa şi Regatul Unit.

În prezent, analiştii Goldman Sachs avertizează că rezultatele s-ar putea transfera către alte produse.

„Dinamica preţurilor la energie electrică din Europa reprezintă o frântură a ceea ce se pregăteşte pentru alte pieţe”, spun experţii, adăugând că stocurile tot mai mici şi redeschiderea economiei globale ar putea împinge tot mai sus gradul de volatilitate.

Goldman se aşteaptă ca indicele S&P GSCI, care măsoară evoluţia preţurilor materiilor prime la nivel mondial, să înregistreze o creştere de 11% sau mai mult în următoarele 12 luni. Indicele este dominat de petrol, însă include şi metale preţioase, ca aurul, şi produse agricole, precum porumbul.

De asemenea, preţurile gazelor naturale au crescut vertiginos şi în Statele Unite. Preţul Henry Hub, o conductă de gaze naturale care serveşte ca loc de livrare pentru contractele futures din cadrul New York Mercantile Exchange (NYMEX), a ajuns recent la cel mai ridicat nivel din 2014 încoace. Luni, preţul ţiţeiului WTI crude s-a chinuit să îşi revină în urma efectelor generate de uraganul Ida.

Analiştii Goldman spun că stocurile aproape tuturor bunurilor fizice, de la maşini americane la catozi chinezeşti de cupru, se află în continuă scădere pe măsură ce sunt ridicate regulile anti-COVID, într-o perioadă în care oamenii intenţionează să cheltuie tot mai mult.
„Aceste pieţe devin din ce în ce mai expuse la orice tip de întrerupere a lanţurilor de aprovizionare (precum exporturile gazelor ruseşti), dar şi la creşterile neprevăzute de cerere”, adaugă analiştii băncii americane.
Aşadar, limitele impuse asupra furnizării de mărfuri şi materii prime – aplicate din cauza vremii nefavorabile şi lipsei forţei de muncă, de exemplu – înseamnă că nivelul cererii va trebui să scadă pentru ca pieţele să se poată echilibra de la sine.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

14 Comentarii

  1. Energia este baza preturilor productiei si transporturilor.
    Energia da valoarea leului.
    Dar asta le e valoarea aproape zero a securistilor poponari progresisti.

  2. Preturile Nesimtite practicate de Samsarii Energiei in Colonia Bananiera a Primatelor Acefale au si o Parte Buna.
    Creiaza Oportunitati de Afaceri Galactice !!!
    Asocierea Pertinenta dintre Compania „German Engineering KUKA” si Analistii de Piata Fanarioti a fost de Bun Augur. Cimpanzeii si Urangutanii Mioritici vor Beneficia de Opaituri de Kalitate Germana, OberMaterial, KUKA.
    Oferta Limitata cu Plata in FIAT Currency – US Dollar sau Euro.

  3. Urmeaza secolul FOAMETEI identic cu al tarilor din sudul africii! Asadar, avem tara plina de rable cumparate prin import, avem depozite de gunoi prin importuri, avem nivelul de trai sub orice critica, avem gloata cu salarii si pensii peste limita suportabilitatii, avem clanuri de politicieni care isi bat joc de tara si conationali avem cresteri de preturi pentru imbogatire fara justa cauza, avem…., de fapt ce avem? Nimic in tara de origine ca cetatean care traieste in tara lui! Scuze: la coltul strazii sta la panda FOAMETEA, gata sa patrunda in orice familie mentinuta in saracie!

  4. Ce caterinca pe fata cand ANAListii celor care conduc lumea, fac previziuni. Iti vine sa hohohi

  5. Vladimir Putin a reproșat conducătorilor Uniunii Europene că Russia livrează gazul la 200 de euro mia de metri cubi iar ei vând către populație cu 400 și chiar 600 de euro mia de metri cubi și în plus nu permit nici unei țări din UE să cumpere pe cont propriu cu 200 de euro mia de metri cubi. Singura țară care a fost prevăzătoare și a încheiat contract de lungă durată cu rușii din timp pentru gaz ieftin este Ungaria.

  6. ce transpare din aceste miscari de preturi: americanii cresc pretul la gaz natural pe pariul că rusnacii nu-şi vor onora contractele cu europenii chiar dacă respectivii spun pot furniza gaz începând cu 30 sept şi pe noua conductă trasă la poarta nemţilor

  7. Oare de ce s-a întâlnit Werner cu Enel? Să nu uităm de întâlnirea asta. Urmează E-om și Engie. Frica lor este plafonarea prețurilor. Klaus a băgat în comunicat „dezvoltarea capacităților energetice și modernizarea rețelelor de distribuție” . Parcă erau niște rapoarte de la curtea de conturi că nu s-au ținut de contractul de concesionare a retelei de distribuție. Au fost… uitate. Și încă o dată ne vând.

  8. Ce treaba avem noi cu tarile care nu au carbune,nu au gaze,nu au petrol,nu au unele nici hidrocentrale?Tot timpul spun expertii? Care experti? Nu mai dezinformatii,efectele negative le vei suporta si tu> Guvernul SUEDEZ ,plafoneaza preturile la energie si gaz pentru populatie,si scaderea pretului certificatelor verzi,asta pentru ca tara sa nu se duca spre inflatie.In loc sa schimbe toata ziua contoarele,sa schimbe toata ziua stalpii,buni cu unii prosti,sa puna din curte pe strazi toate contuarele,investitii inutile,doar in avandajul distribuitorului,care maresc preturile.Ce fac guvernantii nostrii tradatori,care nu o sa mai pupe alegeri[ca taranisti] spun ca ei nu pot opri liberalizarea.Sa demonstreze cu acte la ce pret se produce energia,la ce pret se cumpara si la ce pret se vinde catre populatie.

  9. Am inteles ca Putin a declarast ca 1000 de metri cub de gaz este vanduta de Rusia cu 200 de euro. Cum dracu ajung la noi la preturile astea aberante. Ce face UE, ce face Romania?

  10. energia trebuie sa fie o afacere exclusiva a statului. el trebuie sa fie singurul producator si gestionar in beneficiul cetatenilor. goana dupa profituri si impunerea de intermediari prin tranzactionarea pe bursa de la dracu-n praznic au transformat o necesitate stringenta intr-o afacere generatoare de profituri uriase pentru hoti si escroci. la fel in cazul apei si al gazelor sau orice alta resursa energetica. cererea si oferta este apanajul imbecililor care cred ca piata se autoregleaza. acesti imbecili sint purtatorii de mesaj ai celor care urmaresc profitul doar. piata este doar manipulata si este „reglata” doar in sensul generarii de profit. asta face tranzactionarea pe bursa. nu exista proprietate privata pe resurse. tot ce are Romania ca si resurse naturale trebuie folosite in mod echitabil pentru toti cetatenii romani si nu pentru cei care fac afaceri din asta.

  11. Pute a ceva utat, si anume: pe model contor apa=apometru citit de bugetarii lor pentru consum apa dupa ce trece prin apometru, incaseaza pierderile de la cetateni desi, cetatenii nu prea au legatura cu pierderile, asa si cu astia de la gaze. De la ‘contorul de baza’ montat la scara blocului, se lasa sa iasa usor gaze pentru ca e presiune uriasa pompata, si platesc consumatorii tot ce se pierde! Amdat exemplul din cauza ca, la aproximativ 2-3 saptamani, anunt de pierderi gaze si aproape in fiecare saptamana, trec pe langa un mic focar care pute a gaze. Deocamdata, nu am descoperit metoda la curentul electric.

  12. Săracă SPECIE CANIBALIZANTĂ,AUTODISTRUCTIVĂ cu pionul său central -RROMÂNIA BINE NEEDUCATĂ ȘI A LUCRULUI BINE NEFĂCUT!
    (2020–1981 MILIARDE DOLARI CHELTUIELI MILITARE-DECI ÎNTRU UCIDERE ȘI 0 PENTRU INDIGUIRI,STRĂMUTĂRI,AMENAJĂRI SPECIALE -PENTRU CE VA URMA -UP OCEAN LEVEL- traduceți-vă cum gândiți)–CĂ IATĂ -(,,DUPĂ PRESA AMERICANĂ,ENGLEZĂ,FRANCEZĂ, ITALIANĂ NU TOATĂ -să fim bine înțeleși”) îi dau salvatori pe PUTIN ȘI JIN PING IAR RUSIA ȘI CHINA= PILONI DE STABILITATE !!!

  13. Păi,..Să-mi explice cineva logica scumpirilor, atunci când de fapt toți sunt demonstrat vulnerabili. Mai toți intră in faliment. Mai toți trebuie compensați in vre-un fel sau altu..Care-i rostul scumpirii energiei, că dacă tragi linia, vei constata că de fapt ai ieșit la buget cu minus mai mare, plus ai speriat investitorul, ai speriat pe cel care poate voia să deschidă vre-o afacere. Ai speriat românu care voia să vină acasă. Ai stricat toate calculele tuturor.. A meritat efortul ??

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.