Prețul lui Rațiu a explodat pur și simplu. Andrei Rațiu este, de departe, jucătorul cu cea mai spectaculoasă ascensiune din rândul tricolorilor.
Jucătorul descoperit în Spania de Mirel Rădoi și căruia acesta i-a acordat un mare credit, luându-l inclusiv la JO de la Tokyo, a devenit o certitudine în mandatul lui Edi Iordănescu. La turneul final al EURO 2024 a fost unul dintre cei mai buni jucători români, ieșind însă în relief și cu look-ul său, păr colorat în albastru, asemănător cu Sonic, un personaj de desene animate.
S-a vorbit după EURO despre interesul celor de la Brighton pentru Rațiu, care la echipa de club, Rayo Vallecano, nu primise decât foarte puține șanse, deși introdus cu Real Madrid reușise să îl facă anonim pe brazilianul Vinicius.
Rayo Vallecano a înțeles ce valoare are în curtea sa destul de târziu, dar din momentul în care a fost titularizat ca șef al benzii dreapta a apărării echipei din Madrid rar a mai lăsat locul albanezului Balliu, titularul dev dinaintea lui. Rațiu a dat gol, a dat pase decisive, fiind un fundaș care ajută enorm pe cei din față.
Evoluțiile constant bune au atras atenția lui Diego Simeone de la Atletico Madrid dar au dus la reconsiderarea jucătorului și de către cei de la Villarreal, care l-au avut în curtea lor, dar au decis să îl vândă la Rayo. Avantajul enorm al Submarinului galben constă în faptul că încă mai deține 50 la sută din drepturile federale ale jucătorului.
Lucru care contează enorm ca urmare a faptului că Villarreal a avut inspirația de a păstra 50 la sută dintre drepturile federale ale lui Rațiu. Rayo Vallecano, fie în speranța de a pune capăt interesului altor echipe pentru jucătorul său, fie din dorința de a da o lovitură, a stabilit un preț uriaș pentru român.
Andrei Rațiu costă nu mai puțin de 25 de milioane de euro, dar numai pentru Atletico Madrid. Pentru că Villarreal, deținând drepturile federale, îl poate readuce cu doar 12,5 milioane. O diferență cu adevărat considerabilă.
Cotatii la spalatoria de bani la jocul cu mingea la picior. Ce poate fi mai nesigur decat picioarele un footbolist ? Daca nu-si rupe un picior, violeaza o veche meseriasa.