Prețul medicamentelor a crescut! Indiferent de preț, unele lipsesc de pe piață

Medicamentele costă mai mult cu 20%, potrivit datelor oficiale. Conform INS, este cea mai mare creștere din ultimii 12 ani.

Producătorii spun că preţul de producție e de vină. Pentru medicamentele care se pot cumpără fără prescripție, prețul nu e reglementat. Problemele cu aprovizionarea persistă chiar și la aceste prețuri. Bolnavii se văd nevoiți să caute la mai multe farmacii medicamentele de care au nevoie.

 „Creşterea a fost acceptată pentru că preţurile de producţie s-au dublat în ultimii 3 ani, costurile în fabricile de medicamente s-au majorat exact ca în fabricile care produc orice alte bunuri. Preţurile la medicamente (n.r. cu prescripţie ) nu au fost recalculate de peste 8 ani, fapt ce a făcut  ca, din cauza creşterilor de costuri, peste 3.000 de medicamente, cele ieftine, să dispară din uz, în acest timp lăsând locul unor medicamente mai scumpe”, arată  Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România, potrivit Stiri.tvr.

De câţiva ani, în România lipsesc câteva medicamente. Fie că se cumpără în exces, fie nu se găsesc substanțe sau ambalaje. Și asta mai ales după izbucnirea pandemiei.

Producătorii din Industria de Medicamente din România susţin că nu ştiu cum au făcut calculele cei de la INS şi ce fel de produse au analizat.

”Am ajuns noi ca pacienți ori să nu le găsim, ori să nu avem alte opțiuni terapeutice. Ar trebui să existe o posibilitate. Să îl am pe cel mai ieftin, dar nu îl găsesc. Sau să îl am mai scump, dar să îl găsesc, important e ca pacienții să aibă acces, spune Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România: 

În ultimul an au avut loc mai multe discuții privind medicamentele. Responsabili în domeniu au avut în vedere rezolvarea problemelor  legate de aprovizionare, de stocuri și, mai ales, în ceea ce privește prețul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. Totul din comertul din Romania, e foarte scump in comparatie cu venitul lunar al cetateanului de rand! Mincinosii din politica romaneasca urla ca au scazut preturile, unde? Doar la tot ce inseamna importuri si tot e minciuna, a crescut pretul la importuri cu cel putin 1 leu la produsul despre care se spune ca s-a ieftinit, e minciuna gogonata! Toate eforturile politicienilor din Romania in ce priveste asigurarea vanzarii produselor si functionarea afacerilor, e doar pentru strainezia, nimic pentru producatorii romani din Romania! Sunt cativa ani de cand afirm cu tarie ca se vrea distrugerea productivitatii si productiei din Romania, si chiar se vad urme grave de vreo 3-4 ani!

  2. Europa va produce totul de cum inainte mai putin si mai scump. Cele mai ieftine medicamente din Europa sunt cele fabricate in Rusia. Pot muri oameni dar sanctiunile sunt sanctiuni.

  3. Mai este și prostia că un medic specialist în policlinică are o parafă de contract cu CAS și dă rețentă compensată, și scrisoare medicală valabilă 1 an la medicul de familie ca să-ți scrie acesta reteta compensată. Același medic specialist în clinică privată, cinici care mai nou nu mai au contract CAS, nu mai poate da rețetă compensată și mici scrisoare medicală valabilă pentru medicul familie!!!. Programarea la un neurolog la stat în Sibiu este de 6 luni. Dacă-ți apare o nevralgie, te duci după o vreme când vezi că nu mai trece la un cabinet privat. Capeți rețetă. Medicul de familie zice 2 medicamente se compensează 90%, dar trebui scrisoare medicală. Mai rabzi durerea o jumate de an? Le cumperi! Și așa pe dreptul tău pierzi 130 lei compensarea. O mizerie și hoție fără seamăn. E o înțelegere medici, policlinică stat, farmacii, clinici private. În Sibiu unde în torci capul e o cladire nouă de Clinică privată sau Laborator de Analize. Programările așa se fac la stat să fii obligat să ajungi în clinice private! Și farmaciștii ca și supermarketurile cu mâncarea știu jongla cu prețurile medicamentelor să iasă pe foarte câștig.

  4. Mai votați psd. Au distrus tara
    Sunt medicamente ce au ajuns sa fie marite de 6-10ori in plus

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.